Picăturile de ploaie se întețesc pe fiecare secundă blestemată ce trece. Ascult cu atenție fiecare lovitură ce atinge cu brutalitate parbrizul și nu mă mai obosesc să pornesc ștergătoarele. Prefer să rămân cu mașina în câmp deschis și să ascult liniștea morbidă ce mă înconjoară. Îmi las corpul să se prelingă pe scaun și îmi bag genunchii sub volan. Am condus sute de kilometri pentru a fugi. Nu sunt sigur de ce anume vreau să fug, dar știu că dacă rămâneam acolo, aveam mult prea multe motive să nu mă mai întorc acasă, acolo unde-mi este locul cu adevărat.
Am făcut totul în stilul clasic și am urmat toate indicatoarele din fiecare țară pentru a ajunge cât mai repede în România. După calculele mele, cred că mă aflu în Ungaria, dar nu pot fi sigur de asta, căci vămile au fost de mult distruse, lăsându-mă fără reper, să hoinăresc de pe un tărâm pe altul.
Expir ușurat când ploaia devine mult mai măruntă ca acum câteva minute, deși mă simt și mai tensionat când îmi dau seama că trebuie să-mi continui drumul spre casă. Pornesc motorul și evit să urmez autostrada, asta însemnând să ajung mult prea repede.
Am nevoie de timp ca să mă gândesc cum să-i explic Laviniei tot ceea ce s-a întâmplat, de ce nu am mai sunat-o de câteva zile și de ce am plecat din Spania fără să anunț pe cineva că am de gând să mă întorc.
Imaginile din acea noapte sunt încă mult prea proaspete și mult prea colorate ca să nu-mi facă inima să o ia razna când mă gândesc. Amintirea privirii ei calde mă tulbură chiar și acum, făcând totul să pară viu în interiorul întunecat al mașinii.
Băusem amândoi, dar nu aveam nici o scuză întemeiată ca să fiu iertat pentru modul arzător în care mi-am lipit buzele de ale ei. Și când am găsit confirmarea mută că și ea mă vrea la fel de mult, limbile noastre s-au întâlnit mult prea nerăbdătoare. Corpul ei s-a mulat perfect la toate atingerile mele poznașe și a râvnit după mai mult.
Totuși, nu-mi amintesc cum era ea sau eu îmbrăcați. Nu-mi aduc aminte de decorul apartamentului în care m-am cazat. Nu-mi aduc aminte ce gust îi aveau buzele sub asaltul alor mele.
Dar momentul în care ea a ajuns cu fundul ei armonios de bombat în poala mea, mă face să mârâi de mânie. Și asta pentru că mi-a plăcut și am lăsat-o să mă dezbrace de veșmintele ce-mi acopereau partea superioară. Și am continuat să o las să-mi investigheze bustul gol cu degetele ei atent date cu ojă roșie.
De ce naiba țin minte că era dată cu ojă?
Îmi trec mâna dreaptă prin părul răvășit și cu stânga țin volanul drept. Urăsc că anumite detalii care nu-mi ies din cap și aș vrea să mi le scoată cineva cu patentul. Mă simt penibil și mai rău decât ultimul om de pe planetă. O urăsc pe Raina pentru că mi-a fost ispita potrivită la momentul potrivit, iar eu, dobitocul potrivit la momentul nepotrivit. Trebuia să mă urc în avion exact așa cum fusese planul inițial. Am căutat nod în papură și găsit mai multe decât aș fi crezut.
Iar degetele ei și-au continuat drumul spre fermoarul pantalonilor ce-i purtam și amândoi ne-am cutremurat când ne-am dat seama de forța cu care tânjeam să mă eliberez în ea, de ea, de noi și de tot ce e în jur.
Lovesc volanul cu putere și nu mă abțin la înjurăturile colorate ce le ținusem atâta amar de timp în mine. Abia aștept să simt pielea crăpată în timp al sacului meu de box pe duritatea pumnilor mei. Aveam nevoie să mă eliberez mai mult ca oricând.
Raina mă dorea cu atât de multă patimă, încât uitasem pentru câteva clipe că o femeie extraordinară mă așteaptă acasă. Am lăsat-o să se descotorosească de pantalonii ce-i purtam și parcă pot vedea tot tabloul dintr-un unghi exterior. Eu în boxeri și ea deasupra mea. Ca un milog, am cerut-o să mă sărute și mi s-a supus fără nici un fel de reproș. Și abia atunci am realizat că buzele ce se apăsau de ale mele, nu-mi transmiteau nimic. Nu aveau nici un fel de gust și nici un farmec asupra mea. Totul fusese în imaginația mea și mi-am dorit atât de mult să găsesc un motiv întemeiat de a rămâne, încât am ajuns să-mi fac de cap cu o femeie pentru care aveam doar sentimente de respect și apreciere.
Poate că am greșit că m-am lăsat dus de val și de corpul ei ispititor, dar am găsit în atingerile ei confirmarea că nu o vreau și că nici ea, și nici alta, nu o vor înlocui niciodată pe Lavinia. Inocența ei, înteligența ei și, mai ales, sufletul ei pur.
Mă simt, totuși, vinovat pentru lacrimile ce i le-am provocat Rainei. Respingerea mea a rănit-o mai mult decât aș fi crezut eu, dar aici era un joc în care miza era prea mare: ori eu, ori ea. Și am preferat să o sacrific pe ea, să-mi pun pantalonii la locul lor de unde nu trebuiau să se urnească, mi-am luat pe fugă lucrurile personale și am ieșit din apartament, mâncând pământul. Și de atunci, am continuat să conduc spre casă, dar luând pe cele mai anevoioase drumuri. Voiam să o văd pe Lavinia și, în același timp, evitam să fac asta cât de curând.
Aveam nevoie să mă iert pe mine însumi, înainte de toate. Eram mândru de mine că am reușit să provoc un dezastru total și m-am oprit exact înainte ca totul să nu mai poată fi niciodată reparat.
I-am fost infidel Laviniei dar nu am mers până la capăt. Sper că mă va putea ierta pentru prostia comisă. Dacă nu-i spuneam, exista posibilitatea să nu afle niciodată de acest mic incident.
Și atunci, am blestemat toți sfinții de pe cer pentru că această idee mi-a venit în cap deoarece nu mi-am mai putut-o scoate deloc din minți tot drumul spre casă. Am analizat fiecare scenariu posibil și mi-am dat seama că șansele erau infime ca Lavinia să afle despre ceea ce s-a întâmplat în acea noapte la hotel. Îi voi spune adevărul despre călătoria pe care am hotărât să o iau de unul singur cu mașina, evitând să-i spun adevăratul motiv al acțiunilor mele.
Am ajuns în Iași la orele prânzului, dar am profitat că nimeni nu știa unde sunt și la cât s-ar presupune că aș ajunge acasă, așa că am coborât direct în subsol când am parcat în fața casei.
Mi-am pus mănușile, chiar dacă aveam nevoie să simt măcar durere fizică pentru tot ceea ce am făcut, dar nu puteam să risc să mă întrebe cineva din ce cauză am pumnii loviți.
Și am început un asalt mult prea agresiv împotriva sacului de box. Mă imaginam în locul lui și voiam să cred că mă lovesc pe mine însumi. Și nu am fost deloc milos. Încheieturile mă dureau, dar am continuat să lovesc până am simțit că nu mai am nici un strop de energie în corp.
Cu ultimele puteri, am ajuns în baia din dormitor, mi-am umplut cada cu apă fierbinte și am stat în încăperea aburindă până nu mi s-a făcut pielea ca de stafidă.
Mi-am impus să gândesc cât mai puțin și să am grijă doar de mine și de Lavinia. Nu-mi păsa de afacerile mele în momentul de față, așa că după ce am ieșit din baie, am sunat la hotelul din centru care știam că aveau o terasă deschisă pe acoperiș și am organizat cu angajații de acolo să pregătească totul pentru o cină romantică.
Mă îmbrac cu primul costum ce-mi sare în ochi și îmi aranjez părul, aproape uscat, să-mi stea într-o poziție cât mai decentă. Emoțiile îmi aleargă prin vene și trag adânc aer în piept atunci când scot cutia micuță și albastră din torpedoul mașinii care mi-a fost fidelă și a străbătut atâta drum, fără ca măcar să mă asigur că filtrele de ulei și curelele au fost schimbate la timp.
Făcusem un mic popas prin Cluj și momentul în care văzusem inelul în vitrina unui magazin de lângă restaurantul în care mâncasem, am știut că va fi perfect pentru un pas atât de important.
Nu am stat să aprofundez statusul relației noastre. Aveam nevoie să o știu aproape de mine zi și noapte. Aveam nevoie să am o confirmare sigură că ea mă vrea la fel de mult cum o vreau și eu.
În drum spre apartamentul ei, m-am rugat să o găsesc acasă. Nu eram sigur dacă era mircuri sau joi, dar nu avea cursuri până la orele târzii ale serii. Am sunat la un vecin la interfon și am mințit că mi-am uitat cartela ca să pot să pătrund în incinta blocului. Am așteptat liftul, bătând din picior și degetul arătător mi-a tremurat când am apăsat numărul de la etajul la care stătea. Fierb de câte emoții încerc să înăbuș în interior meu, dar seara asta era una de o importanță majoră atât pentru mine, cât și pentru inima mea nesigură că ea simte ceva pentru mine la fel de puternic.
Apăs pe sonerie și încerc să nu-mi mai mut greutatea de pe un picior pe altul la fiecare secundă infernală cât aștept în fața ușei. Mă încrunt ușor când observ că nimeni nu are de gând să-mi deschidă. Mai apăs o dată pe sonerie, de această dată, zăbovind cu degetul mai mult decât este normal. Un țipăr aproape imperceptibil se aude din interiorul casei și ușa se deschide atât de brusc, încât fac un pas în spate.
Doi ochi căprui de sub două sprâncene care aproape că se unesc la mijloc, mă privesc cu ură și, din instinct, mai fac un pas în spate.
-Ce dorești? Întreabă cu o voce de copil, deși tonul ei îmi lasă clar de înțeles că am întrerupt-o din ceva foarte important.
Mă uit rapid în jurul meu și sunt mai mult ca sigur că nu am greșit etajul la care am ajuns. O privesc pe femeia cu părul creț prins într-un coc neglijent în vârful capului și îmbrăcată cu pijamale albastre care continuă să-mi transmită doar săgeți usturătoare din ochi.
-Ei? N-am toată noaptea la dispoziție să te gândești ce vrei! Scuipă cuvintele cu indignare și dă să îmi trântească ușa în nas.
Îmi aduc aminte vag că Lavinia mi-a spus că are o nouă colegă de apartament și mă simt un imbecil că nu am acordat prea mare atenție la aceste detalii, fiind mereu pe fugă și vorbind cu ea doar în micile mele pauze pe care mi le-am permis.
-Tu ești colega Laviniei? Întreb iute chiar înainte ca ușa să se închidă de tot.
Creața trage de clanță înapoi și mă privește cu ochii mijiți.
-Tu ești Răzvan? Întreabă cu o sprânceană ridicată în aer și pare un pic mai puțin frustrată de prezența mea pe preșul său.
-Da. Și tu ești... Las propoziția neterminată pentru că nici măcar atât nu țineam minte despre fata cu care iubita mea își împarte intimitatea.
-Teodora. Spune și-și dă ochii peste cap. Lavinia nu a ajuns încă acasă. Spune pe un ton sictirit și îmi face semn că pot intra în casă.
Fac un pas în interiorul apartamentului și inspir cu nesăț mirosul familiar al Laviniei amestecat cu unul străin ce, presupun că, este al tipei care încă pare revoltată de prezența mea.
-Poți aștepta în bucătărie dacă vrei. Presupun că te poți simți ca acasă. Dacă nu te superi, eu am ceva important de făcut. Spune un pic cam țâfnoasă și observ că intră în fosta cameră a Ioanei.
Intru în bucătărie și îmi prepar singur un ceai negru ce știu că Lavinia mi l-a cumpărat special pentru mine în zilele în care zăboveam, mai mult decât era normal, în apartamentul ei. Mă așez la măsuța din bucătărie și încep să mă joc cu pachetul gol de țigări care era abandonat lângă scrumiera arhiplină.
Mă rog în gând că Teodora să fie fumătoare și că nu Lavinia a ajuns să abuzeze atât de mult de acest viciu. Mă bucur că am anunțat la hotel că nu am o oră stabilă la care vom ajunge acolo și că personalul ne va aștepta oricât de mult este necesar.
Mă gândesc că poate ar trebui să sun, având în vedere că trecuse deja trei sferturi de oră în care am așteptat, nu foarte calm.
Îmi fac curaj și bat la ușa noii colege. Aud zgomot de obiecte căzute pe jos și un oftat obosit din încăperea din fața mea.
-Ce mai este și acum? Tu știi cât de greu e să reușești să te menții la buget la medicină? Întreabă și mai frustrată decât prima dată când mi-a deschis ușa de la intrare.
-Lavinia încă nu ajuns. Spun sec, iritat de modul în care-mi vorbește tipa asta.
-Sun-o?! Spune cu aroganță de parcă era la mintea cocoșului.
-Nu am telefonul la mine. Răspund și scrâșnesc din dinți pentru că nu înțelege ce se întâmplă.
Atât ea, cât și eu, ne privim câteva secunde îndelungate. Îmi mijesc ochii la ea, la fel cum o face și ea la mine și stăm așa în tăcere. Pufnește înfrântă, își înhață telefonul de pe birou și își flutură degetele să merg în față și revine cu mine în bucătărie. Se așază la masă și o apelează pe Lavinia, din câte îmi dau eu seama.
-Nu știe că am ajuns în Iași. Aș vrea să rămână o surpriză. Apuc să-i spun înainte ca Lavinia să-i răspundă.
-Unde ești? Întreabă Teodora și încerc să ciulesc urechile deoarece se aude muzică din telefonul ce-l ținea în mână.
Șatena se încruntă și îmi oferă o privire fugitivă.
-Și? Lasă-l naibii acolo! Nu poți să-ți bați capul cu prostiile ce le face el! E adult, pentru numele lui Dumnezeu! Treci acasă! Nu vezi cât e ceasul? Se răstește în difuzorul telefonul și începe să se joace cu degetele cu pachetul gol de țigări.
Mă rog să fie al ei.
-Lavinia, ori vii singură acasă, ori vin să te iau pe sus de acolo! Țipă la ea și mă încrunt instant.
Nu pot să-mi dau seama despre cine este vorba, dar o presimțire rea mi se prelinge ca o picătură de sudoare rece pe toată lungimea șirei spinării.
Îmi frec fața cu o palmă și îmi trec degetele nervos prin păr când văd că șatena a încheiat apelul telefonic fără alte formalități de rigoare.
-Ești cu mașina? Mă întreabă serioasă.
-Da. De ce? Ce s-a întâmplat? O asaltez cu nervozitate și curiozitate.
-Tudor s-a întâmplat. Pufnește iritată și se duce în camera sa să se schimbe.
Prăjituricilor, nu aruncați cu roșii în mine. Am fost răcită și asta e tot ce a reușit să iasă din mine. Cred că se vor întâmpla mai multe din capitolul viitor și nu sunt sigură din ce perspectivă să scriu. Voi ce propuneri aveți?
Vă mulțumesc, din nou, pentru că ați continuat să citiți, să votați și să mă bucurați cu comentariile voastre. Mă înclin în fața voastră!
Vă pupăcesc și îmbrățișez virtual! Xoxoxo