Camy așeză pe o tavă mai multe alimente ce le considera necesare chiar și pentru o gustare. Intenția ei era una bună și își dorea ca totul să fie bine în casă dar din păcate nu era așa. Clipi des ca să alunge lacrimile.
Ca să nu lase lacrimile să îi întunece judecata sau misiunea ce o avea trase adânc aer în piept și îgnoră orice gând negativ din minte. Luase tava de pe blat și se îndepărtă de bucătărie.
În timp ce urca scările casei totul i se părea a fi un vis foarte ciudat. Nu crezuse niciodată că se va ajunge în punctul în care se afla astăzi. Reușise să își găsească fiica pierdută, răpită, dar din păcate ea îi fusese smulsă înapoi cu brutalitate. Când luase pentru prima dată contact cu Jeff i se păruse ceva ciudat la felul lui de a fi iar povestea cusută cu ață albă nu o prinse de îndată. Nu crezuse nici o clipă că mâna fiicei sale este promisă unui vampir. Însă, când ajunse să își dea seama de ce monstru odios putea fi Jeff încercase să își apere tot mai mult copila, știa că avea să îi fie furată din nou. Din păcate... avusese dreptate. Alice fusese atacată de Jeff, fusese gustată, furată din nou. În zadar încercaseră ei să o recupereze, în zadar se zbătuseră să o recapete înapoi și să o facă să se întoarcă la ei, fiica lor rămase pierdută.
În timp ce Camy pășea spre camera de oaspeți de la ultimul etaj își aminti cât de mult suferiseră cu toții din cauza celor întâmplate. Fuseseră răpiți și torturați psihic crezând că vor avea să fie uciși sau dați la schimb. Ea, alături de Alice și Aihsa suferiseră cel mai mult de pe urma celor întâmplate. Trăiseră cu gândul că vor fi violate, apoi cu gândul că vor fi date la schimb ca mai apoi să afle că Alice și Asiha vor fi ucise.
Benjamin Clark, soțul ei, suferise mai multe răni fizice decât psihice. Avea pe corp mai multe bandaje decât era nevoie și mult mai multe stări de agitație decât îi era permis. Suferea și el asemenea tuturor dar ea credea că el conducea detașat la acest capitol. În urmă cu aproape patru ani el plecase să ceară ajutorul unei vrăjitoare puternice ca să își caute fiica, fusese respins dar nu renunțate nici o secundă, nici măcar atunci când apartenența sa la haita lui de baștină era pusă în pericol. Nu renunțase nici o secundă la căutarea lui Alice, nici măcar în momentele petrecute în doi. Credea că el suferă mult mai mult din cauză că, acum când au găsit-o, ea era la un singur pas de a se duce pe lumea cealaltă. Se simțea pe el că îşi doare ca Alice să revină înapoi iar de fiecare dată când încerca să îl calmeze, să îl liniștească și să îl facă să își revină el o respingea.
În timp ce parcurgea distanța ce părea uriașă spre camera de oaspeți de gândi la soțul ei și la Alice. Nu înțelegea de ce se frământă atât de tare când planul lor reușise. Alice era un vârcolac de acum dar totuși el părea nemulțumit de fiecare dată când mergea să vadă dacă fiica lui s-a trezit. Timp de o săptămână intra în camera de oaspeți pentru câteva minute ca mai apoi să plece și să nu mai revină. Comportamentul lui era ciudat atât pentru ea cât și pentru celelalte persoane din casă.
Deschise ușa de la dormitor și intrase având grijă să nu facă nici un zgomot. De îndată ce văzuse camera ochii ei căzuseră pe fotoliul din piele din apropierea patului. În interiorul moliciunii și a frumuseții de culoare maronie stătea un trup obosit. Poziția corpului era un destul de nefirească având capul așezat pe un umăr în ciuda faptului că erau perne care să îl facă să se simtă mai confortabil.
Avusese grijă să nu facă nici un zgomot când închise ușa și pătrunse mai bine în cameră. Avusese grijă să nu fie auzită pășind prea tare ca să nu îl trezească pe cel de pe fotoliu şi se strecură asemenea unei feline. Lângă pat era o noptieră iar ea acolo avea de gând să se ducă.
În timp ce trecu pe lângă pat privirea ei căzu spre persoana afundată în așternuturi. Alice dădea impresia că doarme mișcându-și încet pieptul într-o respirație profundă dar din cauza faptului că nu deschise nici un ochii de la incidentul de acum o săptămână alunga ideea cum că ea doarme. Camy știa de ce anume este nevoie ca să se obișnuiască trupul unui om cu transformarea, uneori trecerea care se caracteriza prin somn putea să dureze de la câteva zile la câteva luni. Ea nu era alarmată de somnul lung al fiicei sale așa cum era Benjamin.
Așezase tava cu micul dejun pe noptieră și rămase să privească cum doarme Alice. I se părea foarte ciudat tot ce se întâmplase, de la răpirea ei până la transformarea obligatorie în vârcolac, și se întreba ce vină avea familia ei. Înafara faptului că Ben fusese un alpha și îl ajutase pe Caden la nevoie ca să îl înfrângă pe Tamir nu se așteptase la nimic din tot ceea ce urmase. Nu crezuse niciodată că tocmai copilul ei avea să fie cel vânat de un monstru hibrid, nu crezuse niciodată că avea să sufere și să chinuie în timp ce privea cum fiica ei era în timpul trecerii de la om la vârcolac. Faptul că aflase că ea fusese un om o șocase deși nu arătase niciodată, întotdeauna crezuse că ea rămase cu aceleași origini ca și atunci când o născuse. Nu crezuse niciodată că fiica ei avea să fie transformată de o vrăjitoare foarte puternică într-un om fără apărare ca cincisprezece ani mai târziu să să fie readusă la stadiul de vârcolac.
Compasiunea pentru fiica ei o cuprins de îndată. Se întinse spre ea să îi mângâie fruntea, să îi simtă pielea fierbinte cuprinsă de febra caracteristică ca să se asigure că totul este real. Știa că deși poate că ea nu simte nimic din ceea ce se petrece în jurul ei conta chiar și simplul gest.
Înainte de a reuși să îi atingă fruntea o mână o prinse de îndată și o opri. Icni surprinsă știind că băiatul din fotoliu se trezise pe nesimțite și o oprea să își atingă copilul. Nu se așteptase ca el să se trezească așa de devreme în ciuda oboselii vizibile de pe fața lui. Se depărtă de Alice și își trase mâna din strânsoarea lui.
- Ar trebuii să te duci să te odihnești, îi spuse ea dură.
O deranjase că fusese oprită tocmai de el.
- Nu am nevoie de odihnă, îi răspunse Christopher.
Camy pufni.
- Adineauri te-am văzut dormind, îi spuse de privindu-l intens.
- Nu dromeam.
Ea zâmbi.
- Ar trebuii să o faci, ai stat cam mult timp ca să o păzești.
Christopher dădu energic din cap în ciuda faptului că avea cearcăne adânci iar chipul îi trăda oboseala.
- Nu plec de aici până nu se trezește.
- Ar putea dura luni de zile până o să deschidă ochii, îl informă Camy.
Christopher își ridicase privirea de la Alice și o privi pe Camy. Ochii săi verzi nu spuneau nimic mai mult decât sentimentele pentru ea.
- Am să rămân până se trezește.
Camy zâmbi în sinea ei, Alice avea norocul de a da peste unul dintre acei vârcolaci care iubesc din toată inima și renunță greu.
Hotărâtă să îl lase să facă ceea ce vrea se duse spre ușa de la cameră. Înainte de a o deschise ca să îl lase singur din nou se opri.
- Nu îți interzice nimeni să dormi lângă ea atâta timp cât păstrezi limita decenței.
Deși era cu spatele la el putea să îi simtă zâmbetul. Deschise ușa de la cameră și plecă de îndată.
**********
Ca în fiecare zi a săptămânii ce trecuse Camy se duse în cel mai apropiat dormitor. Camera de oaspeți care se afla exact lângă camera unde era Alice devenise dormitorul ei și al lui Ben. Ca de obicei își găsi soțul privind pe fereastră în timp ce se gândea intens.
Îl cunoștea suficient de bine ca să știe la ce se gândește el și la ce fel de vorbe își adresează. Știa că se învinovățește pentru tot, pentru răpirea Aliciei de când avea un an și pentru că permise ca ea să fie atacată de Jeff. Știa de asemenea și cât de mult se poate consuma la aceste gânduri rele.
După ce se gândise de două ori la ceea ce putea să facă se decise să îl abordeze. Nu îl putea lăsa prea mult timp în gândurile sale, erau mult prea dure ca să nu îl afecteze cu nimic.
Decisă astfel să îl scoată din starea sa se duse direct la el. Îl îmbrățișă de la spate și îl sărută scurt și apăsat pe omoplat. Zâmbise când îl simți cum tresare ușor, îl luase prin surprindere, ceea ce însemna că reușise să îl readucă cu picioarele pe pământ. Îl strânse și mai tare și își afundase și mai mult capul în spatele lui ca să îl țină și mai aproape. Când simți cum mâinile lui mari o forțează să îi dea drumul se simți nu doar ușor rănită dar și dezamăgită. Îi dăduse de îndată drumul și se îndepărtă de el astfel încât să nu îl mai atingă deloc.
- De ce? întrebă ea cu vocea ușor tremurată într-un mod intenționat.
- Nu merit.
Pufni și îi sări din nou în brațe.
- Cum adică nu meriți? Ba sigur că meriți!
În zadar încercase Camy să îl țină în brațele ei și să îi ofere dragostea ce i-o poartă, Ben se depărtase de ea și plecă de lângă fereastră. Când Camy se întoarse după el îl văzuse stând pe marginea patului. Părul lui era murdar și ciufulit de la griji și stres în timp ce pe frunte avea un plasture medicinal cu o alifie specială. Unul dintre brațe îi era înfășurat într-un bandaj în timp ce laba unui picior era acoperită total în alifie și bandaje. Pe piept avea câteva zgârieturi în plus dar nimic prea grav care să necesite atenția unui doctor sau o tonă de bandaje. Ieșise șifonat din toată agitația de săptămâna trecută deși nu se luptase deloc. Adevărul rușinos era că avea rănile fără a ataca sau a fi atacat. Atât el cât și vârcolacii care au fost în apropierea lui Jeff când s-a propulsat în aer au fost nu doar aruncați departe de el dar și răniți. Dintre toți el avea cele mai grave răni pe când Angela se vindecase de îndată de cele câteva mici zgârieturi.
El, Angela și Camy fuseseră cel mai aproape de Jeff când aproape îl prinseseră. James atenuase căderea Angelei în acel moment de atac ciudat iar el o protejase pe Camy. Reușise să preia asupra lui toate rănile grave ce le putuse ea suferi în timp ce ea doar se zgâriase. Ajunse să poarte bandaje dar nu era deranjat de acest lucru atâta timp cât își protejase soția. Era deranjat de faptul că fusese rănit deși nu se luptase.
Camy venise de îndată lângă el. Se postase în fața lui și îi ridică chipul spre ea. Ochii lui negri și frumoși începuseră să își trădeze sentimentele în timp ce o lăsau să vadă gândurile sale, o lăsau să îi citească durerea și rușinea. Ca să o oprească dinainte de a-i cunoaște fiecare gând în parte și de a-i permite să îi vadă înăuntrul inimii rupse contactul. O trase mai aproape și îi îmbrățișă talia cât putu de tare. Nu începuse să plângă dar apropierea, îmbrățișarea pe care o respinse, îi făcea incredibil de mult bine.
- Nu trebuie să te simți rușinat că ești rănit, auzi vocea ei calmă.
Simți cum mâna ei îi mângâie părul și îl liniștește. Se bucură că nu îl depărtase ca să îl privească încă o dată.
- Ai fost, ești, curajos și puternic.
Camy înțelese de îndată că el nu vrea să fie privit, nu încă. Îl lăsase să o îmbrățișeze deși ea ar fi vrut să îl privească.
- Mi-ai salvat viața, vorbi ea mai departe.
- Și aproape am pierdut-o pe Alice în schimb.
- Nu tu ești cel vinovat.
Ben își ridică puțin privirea spre ea. Ochii lui exprimau cât de greu îi era să vorbească despre ceea ce considera el un eșec.
- Am permis să fiu capturat!
Camy îi mângâie obrazul cu afecțiune. Gestul ei era menit să îl calmeze și să îi liniștească orice urmă de îndoială asupra puterii sale de vârcolac. Dădu să îi spună cât de puțin contează acest lucru și cât de puternic îl consideră atât ea cât și restul vârcolacilor. Se opri de îndată și reformulă totul într-o frază mai frumoasă și mai convingătoare.
- Nu contează cât de puternic ești, tot te-aș fi capturat, se auzi o voce nouă.
Camy mârâi ușor din cauză că intimitatea lor le fusese încălcată. Se întoarse spre geamul dinspre care se auzi vocea și avusese grijă să privească cu ură. Bărbatul brunet și cu ochii albaștri ce se sprijinea de cadru îi zâmbi pașnic.
- Nu are rost să mă privești așa, am spus doar adevărul.
Ben nu îi dăduse drumul. În schimb își întoarse privirea spre Tamir în timp ce avea capul sprijinit de trupul soției sale. Tratamentul liniștitor prin mângâierile ei nu se opri deloc, doar deveniseră suficient de apăsate încât să îi trădeze nervozitatea.
- Te-am paralizat, vorbi Tamir privindu-l pe Ben. Oricât de puternic ai fi fost tot nu te-ai fi putut mișca.
- Dar de ce ne-ai capturat? întrebă el. De ce ne-ai dus la haită cu mâinile legate?
Tamir zâmbi.
- Am să îți spun ceea ce i-am spus și lui Christopher acum o săptămână când m-a întrebat de ce nu am intervenit mai repede să o salvez pe Alice.
Camy deveni vigilentă și își opri mângâierile asupra lui Ben.
- Am avut nevoie de voi ca să ne putem infiltra în locul unde avea Arden să își facă planurile, știam că va apărea și Jeff dar nu am putut risca să interveniți ca să ne stricați planul.
- Ce plan?
Tamir îi privi pe amândoi.
- Trebuia să îl otrăvim pe Jeff ca să îl putem înfrânge mai târziu, nu exista nici o modalitate de a-l ataca sau de a-l atinge cel puțin cu săbiile decât dacă îl lăsam să se hrănească din cineva. Nu ne-am gândit că Alice ar fi prima lui variantă.
- O să își revină? întrebă Camy cu speranță.
Tamir o privi de îndată.
- Pentru moment este între stadiul de om și vârcolac, când se va completa transformarea și se va trezi atunci o să își revină.
Camy mârâi, îi spuse exact ceea ce știa și ea.
- Spune-ne dacă se va trezi înainte de a fi prea târziu, mârâi ea cuvintele.
Tamir zâmbi răutăcios.
- Viitorul nu poate fi împărtășit de un păzitor.