1. Punct si de la capat
-Nicoleta! Poti, te rog, sa te uiti la toate detaliile pentru urmatoarea prezentare de moda?
Nicoleta statea la birou nemiscata si o privea pe Sierra, prietena din copilarie a lui Cezar , cum isi batea gura neobosita, in timp ce ea era terminata. Nu prea dormise noaptea trecuta deoarece Antony isi dorise foarte mult sa se uite cu mamica lui la un desen animat la televizor ce tinuse pana tarziu. Nu stia cum el era atat de plin de energie in acea dimineata, incat sa sara in scaunelul lui din masina pana la gradinita.
Puiul ei crescuse asa mult, acum avand cinci anisori. Cu cat crestea mai mult, cu atat semana mai mult cu tatal lui, avand ochii lui si parul si gura si obrajii... cam totul.
-Ma asculti, macar? intreba bruneta.
-Nu prea, casca roscata obosita.
-Ce ai facut azi noapte? tipa Sierra nervoasa. De fapt, nu... cu cine si ce ai facut azi noapte? reformula ea batand cu mainile in birou.
-Sierra, te rog. Sunt extrem de obosita. Antony a vrut sa ne uitam la desene animate pana tarziu, se planse ea, lasandu-se pe spate in propriul scaun.
-Si presupun ca el era spirt azi-dimineata? ranji ea.
-Da... ca si cum ar fi dormit cateva zile. De unde stii? ridica ea o spranceana.
-Ehhh... asa era si....
-Hai sa ne apucam de treaba! se ridica Nicoleta de pe scaun, taindu-i vorba.
-Cat o sa mai fugi de el? o intreba bruneta. Nico! tipa cand aceasta dadu drumul la muzica si fugi sa o inchida.
Nicoleta se duse la geam si privi afara.
-Nu vreau sa stiu nimic despre el.... Eu si cu fiul meu suntem bine fara el, clarifica roscata.
Sierra ridica o spranceana si se duse si ea la geam, intorcand-o pe Nicoleta cu fata inexpresiva spre ea.
-Fiul vostru. Il respect mult pe Cezar si stii asta. Nu-i poti lua dreptul de tata, chiar daca asta faci acum si de cand s-a nascut Antony. Apropo, nu trebuia sa te duci dupa el? intreba ea alarmata.
-Azi nu. Il aduce Anna aici ca vrea sa vorbim despre nunta ei. Vrea rochia de mireasa de la noi, si nu doar asta, isi puse Nicoleta mainile in san.
Sierra o respecta foarte mult ca sefa si ca femeie. Avea un fiu extraordinar, o cariera in plina ascensiune, nu se mai intalnise cu niciun barbat de cand il parasise pe Cezar si ei bine, era o fiinta absolut fabuloasa. Ea, personal, nu ar fi putut sa se realizeze pe toate planurile la fel ca roscata, dar prefera sa taca.
Usa se deschise si un baietel vioi intra fugind pe ea, in camera, urmat de asistenta Nicoletei.
-Mami, mami! striga el fugind exact in bratele Nicoletei.
-Iubirea mea mica! il stranse ea in brate, invartindu-l si pupandu-l peste tot.
-Buna Sierra, o saluta micutul, intinzandu-se spre partenera de afaceri a mamei sale.
-Buna, scumpete! il alinta si aceasta, luandu-l in brate.
-Poti pleca, ii spuse roscata secretarei. Scumpul meu, dar unde e Anna? intreba ea.
-Anna nu a venit azi dupa mine, mami. A venit prietenul ei si... si m-a adus la tine, zambi el cu toti dintisorii.
-Prietenul Annei? intreba ea mirata. Cum asa? se intreba ea.
Nu il vazuse niciodata pe iubitul Annei, desi stia ca exista, de asta i se parea atat de ciudat sa auda de el.
Sierra o privi ingrijorata pe Nicoleta si il lasa pe Antony jos, luandu-l de manuta. Roscata se duse la geam din nou si se uita pe el, incercand sa vada pana in parcare, dar nu isi dadea seama de nimic ciudat, deocamdata. Ridica o spranceana si se intoarse spre fiul si partenera ei, oftand.
-Scumpul meu, ce ai papat azi? il intreba mama sa.
Antony zambi cu toti dintisorii si fugi de langa Sierra in scaunul mamei sale, incepand sa se invarta cu el.
-Ummm... prietenul Annei mi-a luat boboane si... si guma si mi-a dat asta, mami. Pentru tine! scoase un biletel din buzunarasul pantalonilor, intinzandu-l spre roscata.
Nicoleta il lua usor nervoasa si il baga in buzunar, apoi o privi pe Sierra, care intelese mesajul.
-Haide dulceata, ii scoase ea limba micutului, apoi se duse si il lua in brate. Sa papam ceva de la matusica Sierra, il invarti prin camera si iesi fulger cu el pe usa.
Roscata o inchise cu cheia in urma lor si se aseza la birou, oftand si scotand biletul. Inainte de a-l despaturi, suna telefonul mobil al acesteia si ea, vazand ca o apeleaza fratele ei, raspunse.
-Da, Augustin!
-Nico! M-a sunat un barbat azi... era avocatul unei firme de materiale textile. Se pare ca a aflat de problema noastra cu firma veche si se ofera sa faca un parteneriat cu noi pentru doar 30% din actiunile casei de moda, o anunta fratele ei.
-Si ce i-ai spus? intreba ea curioasa.
-Nu i-am spus nimic concret, doar ca ramane sa vorbesc si cu tine, cea care detine toate actiunile. Sincer, eu personal cred ca ar trebui sa acceptam. Firma actuala cu care avem parteneriatul nu isi mai face treaba cum trebuie si hainele, prezentarile sunt puse in pericol.
Roscata ofta si se lasa pe spate, cufundandu-se in scaun.
-Stiu, Augustin. Si cel ce reprezinta firma asta idioata nici nu mai vrea sa raspunda la apelurile oficiale. As vrea sa te interesezi de firma asta atat de dispusa in a ne ajuta si sa-mi dai de veste. Aaa... si daca tu crezi ca e buna, aranjeaza-mi o intalnire OFICIALA, puse ea accent, cu cel ce o conduce. Cat mai repede, te rog, zambi fara ca el sa o vada.
-Am inteles, sa traiti! rase el. Acum, lasand la o parte lucrul, pot sa trec in seara asta pe la voi? Sunt putin liber si mi-e dor de surioara si mai ales de nepotelul meu, se planse el.
-Sti ca poti veni oricand pe la noi, isi dadu ea ochii peste cap. Sunt sigura ca Antony asteapta cu nerabdare sa-l mai inveti alte prostioare, rase ea.
-Nu-i asa? rase si el. Nepotelul meu e un domn inascut. Are eleganta, stil si e frumos foc; toate fetele sunt moarte dupa el.
-Hei, hei, hei! Nu-mi transforma mai tare baiatul intr-un Don Juan, bine?!
Augustin rase si mai tare.
-Daca a mostenit asta, surioara? Te-ai gandit vreodata? Hai sa recunoastem, niciunul dintre parintii lui nu a fost vreun sfant, o chestiona el si ea se simti imediat lovita.
Inghiti in sec si se lasa o mica liniste intre cei doi.
-Augustin... mai sti ceva de...? lasa fraza neterminata.
-Cezar? intreba el dur. De parca iti e frica sa-i spui numele! Nici nu te mai recunosc, Nicoleta! Sti bine ca nu a avut de ales si tu ii ascunzi asta... esti... esti sub rice critica..., incepu sa tipe.
-Te-am intrebat daca sti ceva de el, Augustin nu ti-am cerut o morala pe care poate mi-o fac eu zilnic! se tipa ea si ii inchise telefonul in nas.
Tranti micul aparat pe birou si inchise ochii, rotindu-se la fel ca fiul sau pe scaun, limpezindu-si gandurile.
“Biletelul!” isi aduce ea aminte.
Despaturi hartia si o netezi frumos, gasind un scris deosebit de ordonat si putin alungit, cu adevarat placut. Inghiti in sec si incepu sa citeasca:
“Nicoleta, imi pare rau ca nu am fost astazi dupa cel mic si ca l-am trimis pe pietenul meu, dar nu ma simt prea bine. Vreau in continuare sa-mi cumpar tot ce este nevoie pentru nunta de la firma ta, sa nu crezi altceva. Am nevoie doar de putina odihna si imi pare rau sa te anunt ca nu mai pot fi bona pentru fiul tau o perioada deoarece am plecat acasa, la parintii mei. Iti dau de stire cand ma voi intoarece. Multi pupici si sanatate. Sa ai grija de cel mic. Anna!”
Ridica privirea din hartie si pe fata ei se citea ingrijorarea, nu de plecarea neasteptata a Annei, nici de starea acesteia. Era un sentiment ce nu ii dadea pace, ceva in legatura cu acel bilet o facea foarte nelinistita. Acela nu parea scrisul Annei, dar niciodata nu statuse sa analizeze asta la ea.... Deasemenea, mai era un mic detaliu in acel mesaj; Anna niciodata nu ii spunea pe nume, simplu. Intotdeauna adauga un “doamna” in fata sau un ”dumneavoastra” in vocabularul ei si nu ii spusese pe nume fiului ei. Era cu adevarat ciudat si ea se simtea tare nelinistita.
Lua telefonul repede si forma numarul educatoarei lui Antony. Dupa cateva sunete, aceasta raspunse usor ragusita, dar cu vocea clara.
-Nicoleta! Ce ciudat sa primesc un apel de la tine.
-Buna ziua, doamna. Imi pare rau ca va deranjez, dar trebuie sa vorbesc urgent cu dumneavoastra si nu am liber de la munca momentan, spuse respectuoasa roscata.
Educatoarea lui Antony era cu cativa zeci de ani mai batrana decat Nicoleta, asa ca aceasta avea un anumit respect pentru ea.
-Nicio problema, draga mea. Despre ce e vorba? intreba ea usor.
-Astazi trebuia sa mearga Anna dupa Antony, dar aceasta a lipsit din pricina unor probleme....
-Vai de mine! Antony nu a ajuns la tine? se ingrijora ea.
-Stati linistita, este cu mine, zambi roscata. As dori sa va intreb daca va mai aduceti aminte de domnul care l-a luat.
-Desigur. Un barbat inalt, bine-facut si cu un accent ciudat. Era respectuos, dar parea destul de periculos. Am vrut sa te sun, dar m-a asigurat ca tu l-ai trimis si l-am lasat sa il ia. Daca imi aduc aminte bine, era imbracat cu un costum la dunga, negru si avea ochelari de soare, dar am putut zari o cicatrice pe obraz, aproape ascunsa de ochelari. Mi-a sarutat mana si pe inelar purta un ghiul masiv din aur cu un sarpe cu gura deschisa pe el. Asta mi-a sarit in ochi. Este Antony bine?
Nicoleta rumega informatiile, apoi ii raspunse:
-Da, mananca acum. Este in regula, doar ca eu nu l-am vazut pe acel barbat si sunt cam ingrijorata si curioasa cine era. Am o rugaminte la dumneavoastra: sa nu il mai lasati pe Antony sa plece de acum cu altcineva. Voi veni doar eu dupa el... si daca nu voi putea, va anunt si trimit pe cineva din familie. Va rog foarte mult!
-Da, bineinteles. Nu iti face griji, Nicoleta. Sunt sigura ca totul va fi bine si ca nu se va mai repeta, incerca sa o linisteasca.
-Da, suiera ea. Totul va fi bine. Va multumesc de intelegere si va doresc o zi buna in continuare, termina ea discutia.
-Multumesc la fel. La revedere.
Si inchise.
Roscata nu mai statu mult in birou si puse biletul in geanta, apoi o lua in mana, la fel si sacoul si descuie usa, iesind din biroul ce incepuse sa o sufoce. Ii gasi pe fiul ei si pe Sierra intr-o camera speciala a firmei, destinata proiectarii hainelor de catre ea si inca un specialist, prieten apropiat.
-Mami! striga micul baietel cand o vazu pe roscata si fugi pana la ea.
Nicoleta se apleca si Antony ii sari de gat, zambindu-i. Ea se topi si inima ii sari din piept. Inainte, putea jura ca zambetul lui Cezar era cel mai frumos pe care l-a vazut vreodata, dar acum isi schimbase total parerea. Era lumina ochilor ei, sufletelul ei mic si cel pentru care ar fi facut orice, oricand.
-Sierra, eu si cu Antony vom pleca. Mergem prin magazine sa ne cumparam cate ceva, apoi acasa si acolo ramanem sa vedem cateva filme. Te superi? o intreba ea pe bruneta.
Sierra o privi ciudat si se dadu la o parte din usa pentru a-i lasa cale libera.
-Aveti grija, le spuse ea, mirosind parca ceva si le dadu cate un pupic celor doi, apoi se pierdu pe hol.
-Dar mami... eu vroiam sa ma joc, se planse micutul.
-Ne jucam amandoi acasa, bine? il lua roscata in brate, iesind cu el din camera, apoi din firma.
Era cu ochii in patru si nu doar ea. Sierra o urmarea de la geamul usilor de fier ce desparteau interiorul firmei de exterior. Ii vedea pe cei doi, pe Antony cum ii zambeste superb mamei sale si pe Nicoleta incantata pana in maduva oaselor de fiul ei. Era o priveliste minunata sa ii vezi pe amandoi unul langa altul, fericiti, dar si-l imagina si pe Cezar cu ei si totul arata mult mai bine.
Ii explicase Nicoletei atat de mult timp ca Cezar suferea de dubla personalitate de mic si ca “partea lui rea” trebuia tinuta sub control si eliberata sub forma Joker-ului. Ea stia de mult cine e Joker si ce plan are, dar habar nu avea cine fusese Felina... aflase insa cu cativa ani in urma, cand incepuse sa lucreze pentru sotia lui Cezar si aceasta ii spusese toata povestea. Ii parea rau pentru amandoi, dar erau cei mai prosti oameni de pe pamant; Cezar ca acceptase sa se alature mafiei, si nu oricarei mafii, ci clanului Colombo, seful lui chiar..., iar Nicoleta ca nu il putu intelege pe sotul ei. Da, se culcase cu alta femeie in timp ce o adora pana la Dumnezeu si inapoi pe sotia lui, dar asta doar pentru ca fusese presat si amenintat de anumiti oameni din clan care nu ii intelegeau relatia cu Nicoleta. Oameni ce aveau o sotie si pe langa ea poate zeci de amante si pe toate le iubeau in acelasi fel. Cezar nu era asa; el fusese amenintat cu moartea Nicoletei si de aceea acceptase acea misiune extrem de scarboasa pentru el, ia Sierra stia foarte bine cat detesta acum, vechiul ei prieten din copilarie, pozitia periculoasa si de varf din clan.
Cum vazu ca cei doi se urcara in masina Nicoletei, iesi din firma si lua propria ei masina si ii urmari. Era sigura ca acel mesaj de la Anna avusese un impact major asupra prietenei ei si nu se va lasa pana nu va sti totul.
In oglinda retrovizorie, roscata ii vedea masina Sierrei urmarind-o si se simti mult mai in siguranta. Fiul ei se juca pe telefonul ei in spate, intr-un scaunel de copii, asezat pentru siguranta in orice moment. Era extrem de mandra de el si ii placea la nebunie sa il vada concentrat pe ceea ce parea important pentru el.
Oprii la semafor si ii dadu mesaj cu farurile Sierrei, ca ea sa stie ca ii multumeste si bruneta ii raspunse. Roscata zambii instantaneu si porni din nou masina, la culoarea verde, indreptandu-se catre centrul de cumparaturi de unde avea sa isi bucure fiul.
Ajunsa acolo, oprii unde putu si se dadu jos din masina, apoi il scoase si pe Antony si privi in jur dupa Sierra, care nu se vedea nicaieri. Isi puse cateva semne de intrebare dar nu zise nimic si intra cu baietelul ei in mall. Antony deja era fascinat de marea adunare de magazine si restaurante si tot felul de locuri de relaxare.
-Mami, hai la jucarii. Doar sa ne uitam, am multe acasa si nu vreau altele, ii zambi el angelic.
-Hai, scumpul meu mic! il lua roscata de manuta si se indreptara amandoi spre magazinele pline cu jucarii atat pentru baietei, cat si pentru fetite.
-Buna ziua! le zambi o angajata a primului magazin in care intrasera.
-Buna ziua, domnisoara! o saluta politicos micul nazdravan si merse leganat si plin de sex-appeal spre jucarioarele de baietei.
-Buna! zambi si Nicoleta. E in regula daca se uita pe aici? intreba ea. Ii voi cumpara o jucarioara, dar vreau s afiu sigura ca pe aceea o doreste cel mai mult.
-Nu e nicio problema. Aveti un copil superb, il complimenta fata. Sa va traiasca!
-Multumesc! zambi roscata fara sa se poata abtine, dandu-i dreptate.
Se intoarse pe loc si o vazu pe Sierra ingrijorata venind spre ea.
-Ce s-a intamplat? intreba Nicoleta vizibil speriata.
-Se intampla ceva, Nico. Te-a urmarit un Jeep negru cu geamuri fumurii de la firma pana aici. Au iesit niste tipi imbracati normal, dar care aveau ceva intunecat in infatisarea lor din el si au intrat aici, dar nu ii vad nicaieri.
Roscata respira greoi si se intoarse spre fiul ei cu mare frica, privindu-l zambind impreuna cu vanzatoarea.
-Scrisoarea... nu era de la Anna, mai mult ca sigur. Nu era nici scrisul ei si nici modul in care vorbeste. Altcineva l-a adus pe Antony si nu cred ca avea ganduri bune. Am o presimtire rea, Sierra!
Bruneta sintea ingrijorarea Nicoletei si ii aseza o mana pe umar, pentru sustinere.
-Oricine ar fi, vrea sa se apropie de Antony.
-Ca apoi ce? Ce are de gand acest cineva? se intreba roscata in timp ce il privea pe baiatul ei cum alearga spre ele.
-Sierra, nu stiam ca vii si tu! striga el, dar isi pierdu repede entuziasmu fata de ea cand ii arata mamei sale ce ii place.
-Ce e asta, dragul meu? se apleca roscata la nivelul baiatului pentru a vedea acea sclipire a tatalui sau cand se uita la ea.
-Mami, sopti el. Nu vreau sa o cumparam, dar nu e frumos? o intreba facand ochi de catelus.
Nicoleta se facu uimita de faptul ca ii adusese un tanc de razboi, colorat ca pentru camuflaj.
-Ba da, mami. E foarte frumos. Vrea baietelul meu acest tanc pe care sa-l adauge colectiei lui de razboi? intreba ea, parca stiind ce doreste.
-Vrei sa il cumperi, mami? intreba el cu speranta.
-Cu o conditie, ridica ea un deget. Sa jucam adevar si provocare acasa cu unchiul Augustin, ii zambi.
-Vine unchiu? intreba el radiind de fericire.
-Surpriza! rase ea si il lua in brate.
-Ce fericit sunt, mami! Da, promit, promit, promit!
-Asta e baiatul meu! rase ea ducandu-se la casa si lasandu-l pe Antony cu Sierra, care asistase la scena.
-S-a hotarat? intreba vanzatoarea.
-Da, vom lua tancul, zambi.
Ii plati vanzatoarei si il lua pe Antony in brate, mergand impreuna cu prietena ei spre magazinele de haine pentru copii, pe unde mai pierdura timpul, imbracandu-l pe micul print din cap pana in picioare, apoi amandoua se indrepta spre casa ei.
Nicoleta statea intr-un apartament din zona rezidentiala, aranjat foarte cochet. Reusise sa se puna pe picioarele ei inca de cand se despartise de Cezar. Avea o burta imensa inainte de data nasterii, dar asta nu o oprise; ii aranjase fiului ei camera pana chiar inainte cu o ora de nastere, cand o apucara durerile, insa nu il lasase niciodata singur in ea. Nasterea fusese aproape ca in visul ei de cand locuia cu Cezar, doar ca el lipsea cu desavarsire din peisaj. O duruse enorm ca el nu era la nasterea fiului lor, dar asta alesese si asta avea de acum in colo sa duca pe umeri.
Intra in apartament cu un baiat mai mult adormit decat treaz si, cu el in brate, se duse in camera ei si il aseza usor pe pat, privindu-l. Il iubea atat de mult ca nu stia cum sa-i mai arate asta, era un rasfatat si jumatate si ea era mandra de asta.
Il dezbraca usor, sa nu-l trezeasca si il baga in pat, pupandu-l de noapte buna, apoi stinse lumina si isi lasa ingerasul sa intre in lumea viselor.
Deschise usa de la intrare si Augustin se afla in tocul ei, aratand vinovat.
-Ma primesti? o intreba el cu o fata trista.
Roscata nu mai astepta si isi lua fratele in brate, incepand sa planga pe pieptul lui.
-E atat de greu, Augustin! suspina ea cu lacrimi de dor pentru cel pe care il iubeste.