Regina Noptii- Complet

Regina Noptii

 Prolog

Un birou intunecat plic cu o mie de ganduri. Ganduri ce umpleau linistea si caldura din camera, facand sa picure cu stropi de speranta. Un chip de lut privea orasul zgomotos, luminat de becurile strazii si de oamenii mult prea voiosi pentru acea noapte la fel de blestemata ca noaptea mortii Talidei. Era galagie pe strazi, dar sufletul ei era tacut. Spera sa traiasca acea noapte departe de tot ce era in viata ei la ora actuala, chiar daca nu ii placea asta, dar nu avea de gand sa-i intristeze pe toti.

Ochii ei verzi priveau in gol cand telefonul ii suna. Nu-l lua in seama, lasand robotul sa raspunda.

-Doamna Nicoleta! Va rog sa veniti acasa cat mai repede. Antony e ingrijorat pentru dumneavoastra si a inceput sa friga. Nu stiu cum sa-i scad temperatura. Va asteptam....

Roscata se crispa si isi lua geanta si sacoul, apoi fugi pe scarile firmei, pana la parcarea subterana. Alerga pe tocurile inalte spre masina pentru a nu pierde nicio clipa. Ii parea rau ca plecase de acasa, dar nu ar fi putut ramane acolo simtind cum o strang peretii si cum o trec apele durerii. O ardea, nu putea sa nege, dar alaturi de Antony totul trecea mai usor si spera ca si acea noapte sa alunece printre luminitele din ochii lui albastrii ca marea.

Conduse stresata pana la vila ce ii servea drept locuinta si pe care o numea cu drag „casa”, parca fix, apoi scoase cheia din contact si se repezii spre scarile de piatra lucioasa. Se oprii in usa si incerca manerul, dar era incuiat, atunci batu ca nebuna in lemnul acela pana cand o fata putin mai tanara decat ea deschise.

-Sunteti aici! respira ea usurata.

Roscata intra aruncand pantofii cu toc din picioare pe unde nimerea si urca in graba scarile pana in camera ei. Usa era deschisa asa ca intra imediat si se indrepta spre patutul de langa patul ei cu pasi usori. Se apleca zambitoare si o intampina chipul incruntat al baiatului ei mic.

-Buna! spune ea cu voce blanda si iubitoare.

Bebelusul ii recunoscu vocea si incepu sa gangane incantat si sa dea din manute si picioruse spre mamica lui.

Nicoleta isi lua bibicu de cateva luni in brate si sesiza si ea temperatura ridicata a micutului, devenind si mai ingrijorata.

-Anna! striga ea nu prea tare asezandu-si bibicu pe propriul pat, punandu-se langa el.

-Da, doamna!

Nicoleta o privi pe fata de douazeci de ani, asistenta la spitalul principal si o prietena a apropiata fratelui ei. Oricat ar fi insistat, Anna nu vroia sa-i spuna pe nume, crezand ca este mai respectuoasa daca folosea apelativul deranjant „doamna”. Nicoleta nu era cu mult mai mare decat ea, avand doar douazeci si doi de ani, dar reusise sa isi stabileasca propria viata, avand un copil de sase luni si o firma imensa de desing si modeling, in plina ascensiune, ”Cat eyes”. Era aproape o femeie implinita, dar nu vroia sa gandeasca mai departe de ceea ce avea; era multumita cu atat si nu isi dorea mai mult, deocamdata.

-Poti sa-mi aduci siropelul de pe raftul de sus din bucatarie, te rog? E pentru febra, ii zambi si aceasta pleca imediat dupa cele cerute.

Roscata, ramasa singura, isi dadu jos cerceii si bratarile si incepu sa se joace cu bibicu ei care, readea cu gura pana la urechi.