Nu pot să nu observ că ochii îi lăcrimează și singurul lucru pe care mi-l doresc este să închid ochii și să-i simt gustul buzelor. Doamne! Îl iubesc mai mult ca propria-mi viață. Nu este prima dată când îi aud scuzele patetice dar este prima dată când îl văd atât de afectat de despărțirea noastră și Dumnezeu știe că nu au fost puține dăți în care ne-am spus mult prea multe cuvinte amare.
-Nu te înjosi chiar în public, Daniel! I-o arunc cu răceală și văd cum tresare ușor pe scaun, neașteptându-se să fiu atât de rece cu el.
Se uită în jurul lui și probabil analizează mesele pline cu oamenii care le sunt ocupanți. Își redresează privirea asupra mea și uit să mai respir când văd că o lacrimă cum se rostogolește pe obrazul lui proaspăt ras. O fi teatru?
-Tu chiar ai senzația că mie-mi pasă de niște necunoscuți? Ioana, te vreau înapoi cu orice preț și nu-mi pasă de cât de stupid par în fața altora. Te iubesc prea mult ca să te pierd definitiv. Mai dă-mi doar o șansă!
Cuvintele lui mă taie literă cu literă pe inimă și înghit în sec ca să-mi recuperez respirația. Este prima dată când îl văd pe marele Daniel Cristea în această ipostază și pot să jur că tot pentru prima dată este atât de sincer cu mine. Ceruse câte o șansă de fiecare dată când călcase strâmb în fața mea și eu, ca o femeie naivă și prostuță, i-am acordat credit de fiecare dată. De ce ar fi acum diferit?
Mă uit mirată la el cum se ridică de la masă și vine aproape de mine. Îmi prinde mâna dreaptă în ale lui și simt cum tremură de... emoție? Îngenunchează în fața mea și singurul lucru care-mi trece prin cap este că încă nu m-am trezit și toată ziua mea fusese doar un vis prea frumos.
-Ioana Savinescu, îmi faci marea onoare de a-mi deveni soție? Întreabă dintr-o răsuflare, făcându-se roșu ca o tomată în obraji.
Nu pot să cred ce-mi aud urechile și încerc să mă agăț cu mâna liberă de scaun ca să nu leșin în plin restaurant, mai ales că toți sunt atenți la scena ce se desfășoară între noi doi. Observ broboade de sudoare pe fruntea sa și părul lui blond pare mai mătăsos ca oricând.
Asta e șansa ta! Îmi spun cu speranță pentru că asta a fost întrebarea pe care muream s-o aud din gura lui din clipa în care m-am îndrăgostit nebunește de acest bărbat.
-Da... Mormăi pentru că nu vreau încă să mă izbesc cu inevitabilele gânduri la consecințe ale răspunsului meu și aud exclamații de ferilicitări și aplauze.
Daniel își lipește buzele de ale mele și nu pot să-mi revin din șoc deși am murit de dorul micilor sărutări pe care doar el a fost în stare să mi le ofere vreodată. Îmi pune pe deget un inel de aur alb cu o piatră strălucitoare și nimeni nu ar îndrăzni să se îndoiască de prețul acestuia. Oare încă mai visez?
-Te iubesc! Îmi murmură la ureche în timp ce se ridică de pe podea și pielea mi se face de găină.
Zâmbesc cu falsă atitudine deși nici eu nu știu care parte este un teatru complet și care-mi sunt adevăratele sentimente. Îmi apropii fața de a sa și-l sărut pe obraz.
-Vreau să plecăm de aici. Spun pe un ton provocator și aici sunt sigură pe mine că nu vreau ceva excitant, ci doar să scap de oamenii din jurul nostru ca să putem discuta între patru ochi.
Pare mai mult decât fericit să audă așa ceva din gura mea și mă apucă de mână, grăbindu-ne să ieșim din restaurant. Face semn chelnerului să treacă consumațiile pe contul lui și ieșim direct în parcare. Mă ia în brațe și mă învârte ca pe un copil de cinci ani.
-Îți promit că nu vei regreta, iubita. Îmi spune cu o siguranță în glas pe care nu am mai auzit-o până acum.
Zâmbesc și mă simt ciudat de parcă ceva nu ar fi în regulă. Îndepărtez rapid orice sentiment care mi-ar putea distruge șansa la fericire și mă urc cu el în mașină. Dă volumul muzicii la maxim și fredonează ceva neinteligibil. Îmi ofer plăcerea nevinovată de a-i analiza trăsăturile feței și mă simt exact ca în momentul în care-l cunoscusem și am știut că inima mea l-a căutat pe el dintotdeauna. Acceptasem să-i fiu soție și nici măcar acum nu reușesc să conștientizez ceea ce am făcut. Își întoarce capul spre mine și mă privește profund câteva secunde. Îmi zâmbește cu gura până la urechi și revine cu privirea spre drum care mi-e mult prea cunoscut și trebuie să-mi recunosc că-mi fusese dor până și de apartamentul său.
Pare să nu acorde atenție la faptul că eu în afară de zâmbete ciudate nu mai schițez nimic, mă ia în brațe și trece pragul casei sale.
-Iubita, de azi înainte, casa mea e și a ta. Spune mai mult șoptit de parcă ar fi un secret de stat și mă sărută apăsat pe obraz.
Mă poartă așa până în dormitorul său și mă întinde pe patul mare de două persoane făcut impecabil. Zâmbește plin de speranță și își instalează corpul deasupra mea. Îmi capturează cu asalt buzele și întâmpin cu nerăbdare limba lui cu a mea. Îmi fusese dor de el, de noi și de tot ce s-a întâmplat între noi atunci când ne era bine. Îmi ordon să nu mai gândesc și ne rostogolim până ajung deasupra lui. Îl trag de cravată și pot vedea foarte limpede dorința în ochii lui albaștrii. Îl sărut pe gât în timp ce-l eliberez de orice urmă de material ce mi-ar sta în cale și pot simți foarte clar cât de mult mă dorește. Nu așteptăm nici unul dintre noi invitații speciale și scăpăm de toate hainele care ne stau în cale.
-Vreau să te simți specială în noaptea asta. Îmi șoptește peste maxilar în timp ce coboară cu sărutări spre sânii mei întăriți.
-Fă-mă să mă simt mereu așa. Îl rog cu speranță că nu va uita asta după ce vom termina.
Se poziționează perfect între picioarele mele și intră brusc în intimitatea mea. Icnesc la intrarea puțin cam forțată, provocându-i și mai multă plăcere. Se mișcă repede și cu nerăbdare, dar îmi relaxez mușchii și îl primesc cu ardoare. Era, este și va fi universul meu. Știam asta și în momentul de față.
-Așa, iubito! Geme și pot simți lichidul fierbinte inundându-mă.
Îl sărut pe frunte scurt pentru că se retrage din mine repede și fuge spre baie. Pot auzi sunetul apei cum curge din duș, trag de o pernă și îmi sprijin capul de aceasta. Mă uit spre lustra impetuasă de pe tavan și îmi aduc aminte de micuțul obiect care-mi intrase în posese cu doar o oră în urmă. Ridic mâna deasupra ochilor și analizez inelul scump. E frumos și lacrimile îmi inundă ochii când mă gândesc de cât timp îl așteptam așezat atât de perfect pe mâna mea. Îmi frec repede ochii cu dosul palmei pentru că nu are nici un rost să mai plâng când totul este atât de perfect.
-Iubita, nu vrei să mi te alături? Îl aud strigând din duș și sar din pat, rânjind până la urechi.
Deschid ușa cabinei de duș și-mi lipesc corpul de al lui. Jetul de apă caldă ne spală de urmele trecutului tumultos și vreau să cred că de azi înainte totul va fi schimbat și ne vom permite, în sfârșit, să fim fericiți.
-Mi-a fost dor de tine. Șoptesc timid și mă aleg cu un pupic pe nas.
-Și mie, iubita. Mă bucur foarte mult că ai acceptat cererea mea în căsătorie. Spune pe un ton mieros.
Îmi lipesc buzele de ale lui și nu vreau ca sărutul acesta să se termine vreodată.
-Mergem acum să-ți luăm bagajele? Mă întreabă imediat ce ieșim din duș.
Îmi ridic privirea spre chipul său și rămân cu gura căscată. Își pune un deget sub bărbia mea unde depune o sărutare și mă împiedică să rup contactul vizual.
-Intențiile mele sunt foarte serioase și vreau să o facem cum trebuie. Îmi spune dulce și mă strânge la pieptul său.
Poate e o decizie pripită dar iubesc latura asta nouă a lui Daniel și dacă mutarea mea în casa lui înseamnă să-l păstrez în forma asta, așa voi face.
-Da. Spun hotărâtă și răspunsul meu îi aduce zâmbetul pe față.
Știu că nu este chiar atât de ușor să mă mut pur și simplu la el, dar Lavinia trebuie să înțeleagă că așa este cel mai bine pentru mine și asta chiar mă va face fericită.
-Doar că... Daniel, aș prefera să dorm în seara asta acasă ca să am timp să vorbesc și cu colega mea de cameră. Spun pe un ton matur deși tare mult mi-ar plăcea să adorm în brațele lui.
-Sigur, iubita. Cum crezi tu că e mai bine. Îmi răspunde foarte înțelegător și nu pot să nu-mi las inima să crească de bucurie că s-a schimbat atât de mult.
Mă întorc în dormitor și mă îmbrac la foc automat. Îi trimit un mesaj Laviniei că am o urgență și am nevoie de ea acasă, îl sărut de noapte bună pe viitorul meu soț și ies din casă. Daniel îmi dăduse cheile de la cealaltă mașină a sa pe care o ține parcată în fața blocului, mă urc în ea și conduc nerăbdătoare cu viteza legală până acasă. Rămân surprinsă când văd lumina aprinsă în bucătărie și nu mă mai descalț, fierbând de nerăbdare să-i dau vestea cea mare.
-Mă bucur că ești acasă. Spun cu sinceritate și o îmbrățișez pe blondă.
-Și eu că ai venit. Trebuie să vorbim. Spune pe un ton grav și îmi depărtează mâinile din jurul ei.
-Ce s-a întâmplat? Întreb cu îngrijorare și mă așez pe colțar.
-Tudor s-a întâmplat. Spune serios de parcă omul suferă de cancer și mai are câteva secunde de viață.
-Fii mai explicită. Îi cer iritată pentru că nu aș vrea să mă gândesc la el chiar în acest moment.
-Nu mai pot minți că totul e roz și pufos când știu că el căzuse la mijloc în toată drama ta cu Carmen și Daniel.
Pe bune? Fata asta se aude când vorbește? Nu are nici un drept să se bage în toată treaba asta și nici să-mi spună ce am eu de făcut.
-Lavinia, încetează. E un secret al fetelor. Tudor e... Pufnesc fără să termin propoziția.
Cine e Tudor pentru mine, de fapt? Țin la el dar nu voi putea niciodată să-l iubesc așa cum îl iubesc pe Daniel.
-Trebuie, Ioana! Țipă cât să răsune în mica bucătărie și mă doare că o văd atât de axată pe altceva decât pe fericirea mea de care nici măcar nu apucase să afle.
-Asta crezi? Vine și replica mea la fel de răsunătoare ca și porunca ei.
Femeia mă privește cu dezgust și observ cum trage adânc aer în piept ca să aibă destulă forță ca să-mi arunce ceva grav în față. Mă sperie expresia ei dar dacă are ce de spus, mai bine să terminăm odată pentru totdeauna povestea asta.
-Ioana, te implor! Știu cât de mult suferă din cauză că nu înțelege ce se întâmplă cu tine și tot ce este între voi. Spune pe un ton mai calm și se așază lângă mine, prinzându-mă de degete.
-Dar la suferința mea nimeni nu se gândește? Răbufnesc și-mi smulg mâna dintr-a ei.
Mă strecor pe partea opusă a colțarului și mă ridic în picioare.
-Sunteți cu toții niște egoiști! Nu-ți pasă deloc de mine. Pe tine te interesează doar Tudor? Ce crezi că ar spune Răzvan dacă ar ști cât de mult îți bați tu capul de sentimentele lui Tudor? Poate îi porți o dragoste secretă sau ceva. Scuip cuvintele fără să mă gândesc cât de mult o rănesc dar nici nu-mi mai pasă.
-Retrage-ți cuvintele! Îmi spune cu o calmitate falsă pentru că mâinile îi tremură în pumni și probabil că și-ar dori să mă lovească.
-Fă ce vrei, Lavinia! Problema ta! Eu îmi fac bagajul și am plecat! Îi spun și mă grăbesc să ajung în camera mea fără a-i lăsa satisfacția de a-mi răspunde.
Situația luase o întorsătură ciudată și destul de urâtă dar dacă Daniel a făcut tot posibilul să se schimbe pentru mine, înseamnă că și eu trebuie să fac câteva sacrificii, chiar dacă asta ar însemna să pierd o prietenă și un... și pe Tudor. Nici acum nu știu în ce categorie să-l bag dar în momentul de față, ar fi în zadar. Totul s-a terminat între noi.
Pun geamantanul la poalele șifonierului și îmi împing hainele cu nerăbdare să cadă în el. Chiar dacă voiam să aștept până mâine să mă mut, acum pare momentul perfect de a o face.
Prăjituricilor, sunt nașpa. Știu. Dar e vina celor de la internet că intru mai rar. Mă mut de la o companie la alta și asta veche îmi dă net cu rația și nu știu când mă conectez la cealaltă firmă. Va dura ceva timp, oricum. Scuze! Eu zic să vă bucurați cât puteți de vară că ne mai rămâne o lună și întâmpinăm toamna cu brațele deschise, sau nu. Concediu plăcut celor care își permit un astfel de lux și vacanță plăcută celorlalți!
Vă pupăcesc și îmbrățișez virtual! Xoxoxo
*La media e inelul de logodnă. Știu că e super simplu dar eu așa mi l-am imaginat. Și melodia e poate un pic cam tristă, dar mie așa îmi place.