Lola
Am ajuns în camera mea, mai obosită ca niciodată. Mă durea capul de la atâta concentrare, dar măcar am reuşit să controlez câteva fulgere. Două de fapt...dar nu mă văd în stare să le mai controlez când sunt nervoasă. Măcar Aveline a fost foarte drăguţă cu noi şi a avut multă răbdare. Îmi explica ce să fac într-un mod atât de plăcut, nici mama nu cred că a avut atâta răbdare cu mine când mă învăţa să merg.
Am intrat la duş unde era să adorm, apoi am ieşit puţin mai relaxată, dar mâinile încă mă dureau. N-am dat atât de mult din ele nici când jucam mima cu prietenii. Cum m-am pus în pat, am uitat de durere şi de tot, iar în câteva minute dormeam. Toată noaptea am visat vrăjitori şi vrăjitoare care aruncau cu foc, apă şi toate alea. Făceau furtuni, tornade, dar dimineaţă îmi aduceam foarte vag aminte de toate acele vise. Până la urmă, visele sunt nişte aiureli şi n-am de gând să mă stresez prea tare să mi le amintesc.
Mi-a luat o oră să mă spăl şi să mă schimb din cauza febrei musculare care mă făcea să mă mişc cu viteza luminii stinse. Încă un antrenament ca ieri şi ajung la spital, înţepenită toată. Coboram cu grijă scările cu intenţia de a merge în bucătărie, dar m-am oprit pe canapeaua din sufragerie înfrântă de durere şi lene.
- Mama! Tata! Neaţa’! Am ţipat să se audă şi după uşa din spatele meu ce ducea spre bucătărie.
- Bună dimineaţa Lola!
Am auzit în spatele meu o voce, ce nu semăna deloc cu cea a mamei şi în niciun caz cu a tatei, şi care m-a făcut să mă întorc imediat.
- Aveline! Ce faci aici? Şi unde sunt mama şi tata? Am început să o bombardez cu întrebări, în timp ce se apropia de canapea.
- La firmă, se ocupă de toate detaliile noului tip de cereale „Curcubeul dimineţii” şi la cât de greu decurge totul presupun că vor mai sta acolo câteva ore bune, povestea Aveline în timp ce dădea ocol canapelei aşezându-se lângă mine.
- Ăă? O priveam uimită şi cu gura deschisă din cauza răspunsului ei la întrebarea mea ce îmi părea sarcastică după ce am pus-o. De unde ştia ea că părinţii mei lucrează la o firmă care produce cereale şi să în acest moment sunt acolo lucrând la un nou tip de cereale de care nici măcar eu nu ştiam.
- Am spus că, părinţii tăi sunt...explica ea rar de parcă mă credea înceată la minte.
- ... nu! Am înţeles unde sunt. Nu înţeleg de unde ştii tu nişte lucruri care nu le-am spus nimănui de aici şi unele pe care nici măcar eu nu le ştiu!
- O, păi...ţi-au lăsat un bilet pe frigider în care te anunţă că au multă treabă cu cerealele acelea şi că nu a avut timp mama ta să facă mâncare şi îţi lasă bani să comanzi ceva, dar a uitat să lase banii...
Am lăsat-o pe Aveline vorbind singură şi m-am repezit la frigider unde atârna mai mult o scrisoare decât un bileţel unde întraevăr scria exact ce mi-a spus Aveline.
- Mda...tipic lor să uite de bani. Am spus mai mult pentru mine când Aveline intra în bucătărie. M-am întors către ea şi am aruncat foaia pe masă. Scuze Aveline, am fost cam nepoliticoasă cu tine. Aşa sunt eu când mi-e foame. Mai bine văd ce e prin frigider şi îmi fac un senviş. M-am întors către frigider, dar Aveline m-a oprit.
- Nu mai e timp. O să mănânci ceva la castel pentru că deja ai întârziat la antrenament.
- Dar...
Aveline m-a prins de mână şi în două secunde m-am trezit în biblioteca lui Fergus, unde Anna, Carla, Ruby şi Nicole stăteau la o masă mare şi răsfoiau nişte cărţi în timp ce Fergus se uita la cele de pe rafturi. Cum m-a văzut, Anna s-a ridicat de pe scaun şi a venit spre mine.
- În sfârşit ai ajuns! A trebuit să răsfoiesc o vechitură de carte un sfert de oră, să pară că citesc.
- Mori dacă citeşti şi tu o carte? Am întrebat-o exasperată, nervoasă şi flămândă.
- Nu, dacă e interesantă. Nu prăfuită şi plictisitoare.
- Eşti incurabilă! Am ţipat şi m-am dus spre Nicole.
- Asta-s eu, mi-a răspuns ridicând din umeri nepăsătoare.
Anna venea în urma mea, iar la jumătatea drumului am auzit un fragment de discuţie dintre Fergus şi Aveline.
- Aveline, ai luat tu două cărţi din bibliotecă cumva? A întrebat-o Fergus în timp ce se îndrepta spre noi.
- Nu, ştii că le pun mereu la loc dacă le iau.
Eu şi Anna am ajuns la masă lângă Nicole, iar Fergus şi Aveline erau la câţiva paşi de noi. Inima a început să-mi galopeze, iar ochii Annei ieşeau din orbite. Ne-am uitat una la cealaltă şi am făcut o promisiune din priviri că nu vom scoate niciun cuvânt despre cărţile care le-am luat ziua trecută din acea bibliotecă.
- Putem începe antrenamentul? L-a întrebat Anna pe Fergus. M-am plictisit şi nu am venit aici aşa dimineaţă ca să stau într-o bibliotecă prăfuită.
Antrenament din părţi. Fără mâncare nu-s în stare de nimic, iar stomacul meu se lipea de spate.
- Nu plec nicăieri până nu mănânc!
- Dacă veneai mai devreme, găseai ceva de mâncare. Crezi că noi am mai avut timp să mâncăm? Abia am avut timp să mă schimb de pijamale şi am dat foc şi la perdele din cauza lui Nathan.
Am rămas şocată şi supărată în acelaşi timp. Vroiam să vină Nathan la mine. Eram fericită să trec peste micul dejun dacă venea Nathan la mine. Totuşi, e bine că a venit Aveline, este foarte bună şi mă înţeleg cu ea mai bine decât cu mama.
Aveline mi-a adus de mâncare, apoi s-a dus cu Fergus să caute prin bibliotecă cărţile care cred ei că s-au pierdut. Eu m-am aşezat lângă Anna, care stătea lângă Nicole la masă şi am început să mănânc.
- Ce citiţi acolo? Le-am întrebat pe Nicole, Carla şi Ruby care păreau foarte interesate de o carte.
- Viaţa zânelor, mi-a răspuns Carla foarte concentrată la ce scria acolo.
Le-am lăsat să citească şi m-am întors la ouăle mele. Anna bătea darabana în masă holbându-se la mine cum mănânc.
- O să-mi stea mâncarea-n gât dacă te mai holbezi aşa la mine! i-am spus fluturând furculiţa prin faţa ei.
- Scuze, a scuturat din cap, mă gândeam.
- Uau! Uite ceva nou!
- Poate vrei să-ţi stea furculiţa aia în gât!
- Glumeam! Dumnezeule, nu mai are voie omul să glumească? Mi-am aruncat o felie de roşie în gură. Ia spune, la ce te gândeai?
- La ce mi-a spus Nathan despre Matt.
Iar mi-a amintit că Nathan a fost la EA şi nu la MINE. Mi-am umplut gura cu ouă şi roşii ca să mă calmez şi să nu spun ceva ce o să regret.
- Şi ce-a spus? Am întrebat-o cu gura plină, scuipând zeamă de la roşii cu bucăţele de ou.
Anna s-a încruntat la mine, a luat un şerveţel şi s-a şters pe bluză apoi a devenit serioasă, eu făcându-mă în toate culorile curcubeului la faţă de ruşine.
- Mi-a spus că Matt e rănit şi că nu va putea veni la antrenamentele noastre câteva zile.
În acel moment am vrut să înghit ouăle din gură, dar am deschis gura să spun ceva, inspirând aer în acelaşi timp şi o bucată de ou s-a blocat în gât făcându-mă să tuşesc. Mi-am acoperit gura cu un şerveţel şi continuam să tuşesc rămânând aproape fără aer. Anna mi-a întins un pahar cu apă din care abia am reuşit să beau câteva guri în timp ce îmi opream tusea.
- Eşti bine? M-a întrebat ea.
- Da. Încă tuşeam, dar mai rar, apoi mi-am amintit de ce vroiam să spun înainte să mă înec. Avem antrenamente zilnic? Am tuşit iar.
- Daa! Unde erai când a spus Fergus asta?
Eram lângă Fergus, ocupată să mă holbez la frumuşelul de Nathan am vrut să zic, dar m-am mulţumit să iau o altă roşie în gură şi să ridic din umeri.
- În fine. Să schimbăm subiectul. Ţie îţi place de Nathan! Colţurile gurii i s-au ridicat într-un zâmbet atotcunoscător în timp ce eu m-am oprit imediat din mestecat, înghiţind apoi cu grijă, să nu mă mai înec.
- Eu? Nu! Am bătut aerul din faţa mea cu mâna.
- Ba da. Crezi că nu am observat cum te uiţi la el?
- Cum mă uit la el?
Anna m-a privit în ochi, apoi şi-a fixat privirea undeva în spatele meu. Când m-am întors, l-am văzut pe Nathan într-o pereche de pantaloni de trening, fără tricou şi transpirat tot. În următoarele secune, o oglindă micuţă mi-a apărut în faţa ochilor.
- Aşa te uiţi la el, mi-a şoptit Anna la ureche, apoi a luat oglinda din faţa mea. Sfatul meu? Încetează să te mai holbezi aşa dacă nu vrei să pari obsedată.
M-am întors la roşiile mele în timp ce Nathan trecea pe lângă noi, îndreptându-se spre Fergus şi Aveline care erau ascunşi după rafturile pline de cărţi. Strângeam furculiţa cu putere ca să rezist tentaţiei de a mă uita la el, iar după ce s-a îndepărtat de noi, furculiţa mea s-a transformat într-un fulger mai mic ce aproape a dărâmat un raft.
- Ţi-am spus că-ţi place de el şi că eşti prea disperată, dar nu vrei să mă asculţi. Mi-a cântat Anna în ureche în timp ce mă îndopam cu restul feliilor de roşii, din farfurie, de nervi. Mai uşor frumoasa mâncăcioasă, ne faci să credem că n-ai mâncat de-o lună.
Am înghiţit roşiile şi m-am şters la gură exact înainte să-şi facă apariţia Nathan urmat de Fergus şi Aveline.
- Bine că aţi terminat, ne-a spus Fergus grăbit. Duceţi-vă cu Nathan afară, iar eu şi Aveline venim imediat.
A plecat împreună cu Aveline, iar Carla, Ruby şi Nicole abia şi-au ridicat capetele de la carte, triste că trebuie să o lase.
- Puteţi lăsa cartea pe masă şi continuaţi mai târziu, iar dacă o luaţi acasă să mă anunţaţi. Nu vreau să mai pierd alte cărţi.
- Tot nu ai găsit cărţile? L-a întrebat Anna cu o îngrijorare prefăcută. Ce păcat...
I-am dat un ghiont, iar ea a început să râdă după ce a plecat Fergus. Ne-am dus după Nathan afară şi am ajuns într-un loc unde era amenajat un fel de cursă cu obstacole. Mingi aruncate într-un loc, nişte sfori legate de copaci, plase pe care să ne căţărăm şi un fel de bile care se bălăngăneau, prinse cu funie de nişte stâlpi.
- Mă simt ca în armată, bolboroseam eu luând una din mingile aruncate pe jos.
- Trebuie să vă menţineţi în formă, mi-a răspuns Nathan din spatele meu.
Am ignorat greaţa şi fiorul de pe şira spinării, m-am întors cu faţa spre el, învârtind mingea între degetul arătător de la mâna dreaptă şi cel de la mâna stângă.
- Care formă? Am o febră musculară la mâini, că abia mă mişc. I-am aruncat mingea Annei care era la câţiva paşi de mine.
- Credeam că învăţăm să ne folosim puterile, nu că ne pregătim de armată. A continuat Anna, aruncându-i apoi mingea lui Ruby.
- Eu vreau să mai citesc din cartea aia, a spus Ruby aruncând mingea lui Nicole.
- Şi eu, a spus aruncând mingea Carlei.
- Trei contra unu. Am horărât: citim cartea. Mi-a aruncat Carla mingea în timp ce Nathan o privea ameţit.
- Eu vreau acasă, să prind rădăcini în canapeaua mea confortabilă până nu mă mai doare niciun muşchi. Am aruncat mingea Annei.
- Eu când mai prind mingea aia să-mi spun şi eu părerea? Ne-a întrebat Nathan, încă ameţit.
- Respectă fetele. Nesimţitule! I-a întors-o Anna făcându-ne să chicotim.
Nathan s-a dus către ea să-i ia mingea, dar Anna a aruncat-o la mine. Când m-am trezit cu mingea în mână şi Nathan după mine am luat-o la fugă. Restul fetelor s-au împrăştiat printre toate acele obstacole şi strigau să le arunc lor mingea. I-am aruncat-o lui Nicole, care i-a aruncat-o Annei, care mi-a aruncat-o mie în ciuda faptului că Nathan era cel mai aproape de mine. Am alergat câţiva metri până am dat de o plasă mare, ca aceea de tenis, pe care nu reuşeam cu niciun chip să o ridic ca să trec pe sub ea. Era prea lungă să alerg pe lângă ea până se termină şi panicată cum eram am încercat să mă caţăr pe ea cu o singură mână, în cealaltă ţinând mingea.
Nici nu m-am căţărat bine, că Nathan era în spatele meu, iar eu mi-am pierdut echilibrul şi am căzut. În cele două secunde de panică mă rugam să nu doară prea tare când voi cădea, sau să nu îmi rup ceva. În a treia secundă, Nathan m-a prins în braţe, dar a călcat peste mingea care mi-a căzut mai devreme din mână, am alunecat şi am căzut amândoi pe iarbă. Din fericire nu a durut deloc, însă nu cred că pot spune acelaşi lucru şi despre Nathan. Şi totuşi, sunt egoistă, dar aş fi stat acolo pentru totdeauna. Mă prindeam de fiecare clipă în care eram amândoi grămadă pe iarbă, să nu treacă, iar restul fetelor nu pot spune că se grăbeau să vadă dacă suntem bine.
- Ce se întâmplă? I-am auzit vocea lui Fergus care m-a făcut să mă ridic într-o secundă.
- Nimic! Am zbierat către el, apoi i-am întins mâna lui Nathan să-l ajut să se ridice. Eşti bine? L-am întrebat auzind un geamăt de durere când l-am ridicat.
- Sunt bine. Dar tu? Mă privea intens, trimiţându.mi fiori pe şira spinării.
- Da. Am aterizat pe ceva moale, am început să chicotesc, iar el mi-a zâmbit.
- Sper că o să pot fi mereu pe lângă tine să îţi apăr spatele.
A continuat să zâmbească, iar eu m-am înroşit din cap până-n picioare. M-am întors imediat cu spatele la el, prefăcându-mă că ascult ce spune Fergus, dar de fapt nu am înţeles niciun cuvânt. Totul părea ca prin vis, până a spus Anna că are nevoie urgentă la toaletă şi m-am trezit imediat la realitate.
- Merg eu cu tine să îţi arăt unde e. M-am oferit fericită să scap pentru câteva minute de Nathan, care mă făcea să mă colorez imediat la faţă.
- Bine, hai! Mi-a făcut Anna semn şi ne-am dus împreună spre castel.
- Grăbiţi-vă, a strigat Fergus. Am pierdut deja destul timp.
- S-o crezi tu, am spus eu şi Anna în şoaptă, apoi ne-am uitat una la alta şi am început să râdem.
- Cum a fost să aterizezi în braţele lui Nathan? M-a întrebat ea, făcându-mă să roşesc iar la amintire. Oricum, a ieşit mult mai bine decât mă aşteptam, a continuat ea.
- Ce? M-am oprit exact în faţa intrării în castel.
- Nu te preface că nu ţi-a plăcut. Totul a ieşit chiar foarte bine. Am continuat să mergem. Planul iniţial a fost să-ţi dăm doar ţie mingea, ca Nathan să fie numai după tine. Dar tu ne-ai ajutat şi mai mult, iar apoi vântul care a suflat mingea sub piciorul lui Nathan a fost cireaşa de pe tort.
- Nicole? Am rămas surprinsă.
- Dar cine altcineva? A început să chicotească. Pe aici ajungem la vreun dormitor? Mi-a arătat scara mare de marmură din stânga noastră, iar eu am dat din cap. Atunci hai sus!
- Stai! Am prins-o de mână, oprind-o. Toaleta e în partea aia. Am arătat cu mâna spre un hol din partea dreaptă.
- Baia a fost doar o scuză, iar faptul că te-ai oferit să îmi arăţi unde e m-a ajutat şi mai mult.
Am vrut să-i spun că şi ea m-a ajutat, dar m-am mulţumit să o întreb doar ce vrea să facă, în timp ce urcam scările.
- Să-l găsesc pe Matt. Ştii ce ţi-am zis dimineaţă, eu nu cred ce mi-a spus Nathan. De fapt, vreau doar să mă asigur că totul este bine.
- Nu cred că Nathan te-ar minţi, încercam eu să o consolez. Dar ca să fii tu liniştită, te ajut să-l găseşti pe Matt.
După ce am terminat de urcat scările, am ajuns într-un hol lung, cu uşi de o parte şi de alta.
- În care din ele crezi că e? Am întrebat-o prosteşte.
- Nu ştiu, dar vom afla. S-a dus la prima uşă de pe dreapta şi a pus mâna pe clanţă. Eu verific astea din dreapta, tu pe cele din stânga.
Mi se părea o nebunie să-l caut prin fiecare cameră pe Matt, când el putea să nu fie deloc în castel. Dar neavând o idee mai bună cum să îl găsim şi nici chef să mă contrazic cu Anna, am pus mâna pe clanţă şi am deschis amândouă cele două uşi în acelaşi timp. După ce am verificat înăuntru, le-am închis şi am trecut la următoarea. Şi tot aşa, până aproape de jumătatea holului, când Anna a deschis uşa şi a rămas încremenită.
- Matt! A dat drumul uşii şi a intrat în acea cameră sărăcăcioasă, doar cu un dulap, un birou şi un pat pe care stătea Matt învelit pe jumătate cu o pătură, pieptul gol şi un prosop pe fruntea plină de sudoare.
- Ce-ai păţit?
A alergat spre el, iar eu intrând în urma ei, am închis uşa şi am rămas cu spatele lipit de ea. Mă durea să-l văd pe Matt aşa şi nu reuşeam să spun sau să fac ceva.
- Lola, s-a întors Anna spre mine, du-te jos şi spune-le ceva, orice, în caz că ne caută, m-a rugat în şoapă.
Am dat din cap, apoi am ieşit din acea cameră, înapoi pe holul cel mare, am coborât scările şi am intrat direct în toaleta ce semăna cu toaleta unui restaurant de fiţe şi nu cu cea a unui castel, deşi acesta nu arăta rău deloc. Era o combinaţie foarte reuşită dintre modern şi vechi, dar mai avea şi câteva încăperi tipice vrăjitorilor: vechi, prăfuite şi ciudate.
M-am dus direct în faţa oglinzii şi timp de zece minute mi-am tot verificat puţinul machiaj care îl aveam pe faţă şi mi-am aranjat părul.
- Lola! Anna! I-am auzit vocea lui Nathan.
Am zbughit-o afară din baie şi cum am ieşit pe usă m-am izbit de Nathan care m-a prins pentru a doua oară în braţe, în timp ce uşa de la toaletă s-a trântit în spatele meu.
- Scuze, i-am spus cu vocea răguşită.
- Nu-i nimic, mi-a zâmbit. Asta e cam a doua oară astăzi. Măcar acum am rămas în picioare, a început să râdă făcându-mă şi pe mine să chicotesc.
Încă mă ţinea în braţe, iar eu simţeam că mă topesc ca o îngheţată în soare. Gâtul îmi era uscat, iar picioarele nu mă mai puteau susţine. Nathan mă privea în ochi făcându-mă să nu mii mai pot dezlipi pe ai mei de privirea lui curioasă. Nu mai era nimic în jur şi am uitat de toată lumea. Vroiam doar să-i simt buzele, să le simt gustul, iar el se apropia uşor de mine. Era atât de aproape că îi simţeam respiraţia, iar parfumul lui îmi inunda nările, ameţindu-mă şi mai tare.
Buzele noastre s-au atins, unindu-se într-un sărut tandru. Nu m-am mai simţit niciodată atât de bine şi nu vroiam ca acest moment să se termine. Mi-am pus mâinile în jurul gâtului lui Nathan simţindu-i părul mătăsos printre degete în timp ce el îşi plimba mâinile pe spatele meu, dându-mi fiori. Ne-am oprit privindu-ne în ochi fără să vrem să ne mai despărţim vreodată din acea îmbrăţişare magică.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Culmea, dar îmi place cum mi-a ieşit capitolul ăsta! Sper să vă placă şi vouă.
Peste 100 de voturi la această poveste şi peste 1000 de vizualizări. Nu cred că toate acele vizualizări înseamnă că de atâtea ori a fost citită, dar dacă jumătate înseamnă, eu sunt mai mult decât mulţumită şi fericită şi vreau să vă mulţumesc pentru asta şi pentru voturi şi comentarii în care îmi spuneţi părerea, îmi daţi sfaturi şi îmi spuneţi daca am greşit. Datorită vouă scriu şi va fi doar vina voastră dacă voi continua să scriu poveşti.
Abia aştept să mă trezesc mâine dimineaţă şi să intru pe Wattpad de pe telefon ca să văd că am mai primit un vot, sau un comentariu ce mă va face să zâmbesc ca o drogată şi îmi va însenina ziua stricată de trezitul de dimineaţă pentru că ...începe şcoala...
În dreapta este o melodie ce m-a chinuit câteva zile de am ţinut-o pe repeat. Nu ştiu ce genuri de muzică vă plac, dar pe mine m-a hipnotizat!
Vă mulţumesc încă o dată că-mi citiţi poveştile!
- xoLadyA :*