Anna
Fergus ne-a condus prin diferite holuri până am ajuns pe o câmpie imensă, înconjurată de o pădure, de o parte, şi de castel de cealaltă parte. Peisajul era minunat, chiar mai frumos ca lacul nostru, dar ideea antrenamentului tot nu mi se părea bună.
- Nathan, cheamă-i pe Aveline şi Mattew te rog. I-a spus Fergus, iar Nathan a plecat imediat. Fergus s-a întors la noi şi cu zâmbetul unui tată a început să ne spună despre norocul de a fi vrăjitoare, dar şi multele îndatoriri care vin cu aceste puteri. De aceea trebuie să începeţi antrenamentul cât mai repede şi veţi veni aici zilnic. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le ştiţi...
- În fiecare zi? Serios? L-am întrerupt. De ce aşa des? Cât de greu poate fi să arunci cu flăcări în stânga şi-n dreapta? Am spus dând din mâini, iar din greşeală am scăpat câteva flăcări care au zburat prin jurul nostru.
- Auci! S-a auzit un ţipăt dinspre castel, iar când m-am întors, l-am văzut pe Nathan alături de un alt băiat căruia îi ieşea foc din partea din spate a pantalonilor. Stinge-l! Stinge-l! Stinge-l! Ţipa el în timp ce se învârtea, incercant sa-si salveze pantalonii.
Îmi venea să intru în pământ de ruşine, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat până acum, dar îmi venea să şi râd de fundul în flăcări al tipului de lângă Nathan. Fergus a întins mâna, iar într-o clipită flăcările au dispărut, iar pantalonii lui arătau de parcă nu au luat niciodată foc. Cei doi se apropiau de noi.
- Aşa ai făcut să dispară şi dezastrul din casă, mai devreme? L-a întrebat Lola pe Fergus ceea ce vroiam eu să întreb, dar nu mai aveam glas.
- Da, nu trebuia să mai vadă nimeni înafară de voi. Cei doi băieţi au ajuns aproape de noi, iar Fergus s-a întors cu faţa spre ei. Ne cerem scuze pentru acest mic accident. Aşa se întâmplă fără antrenament, s-a uitat cu coada ochiului la mine. Dar, de ce nu l-ai stins singur?
- M-am panicat, Fergus...
- Să nu se mai întâmple, bine? Dacă făceai aşa când erai în altă parte şi era ceva serios?
- Dar tocmai asta e problema că nu mă aşteptam să iau foc tocmai aici!
- Bine, hai să îţi fac cunoştinţă cu noile vrăjitoare.
S-au îndreptat spre noi, iar Fergus l-a prezentat pe băiatul care îl cheamă Matthew, iar la final a ajuns la mine.
- Mattew, ea e Anna, cea care s-a jucat cu focul şi crede că nu are nevoie de antrenament, i-a spus lui, apoi întorcându-se spre mine, Anna, el e Matthew, cel căruia i-ai dat foc la pantaloni.
Ne-a zâmbit, apoi s-a dus spre Nathan, lăsându-ne pe noi doi singuri. Matt a întins mâna, iar eu pe a mea. Mi-a luat mâna într-a lui şi a dus-o la buze, apoi şoptindu-mi „încântat de cunoştinţă” a atins-o cu buzele lui, încă privindu-mă în ochi. Picioarele mi s-au înmuiat, iar cuvintele îmi rămâneau îngheţate în gât. După ce şi-a îndepărtat buzele de mâna mea, a mai ţinut-o câteva secunde într-a lui, iar eu tot încercam să-mi găsesc cuvintele.
- Încântată! Şi...scuze pentru accidentul de mai devreme.
Îl priveam în ochi fără să reuşesc să-mi dau seama ce culoare au şi fără să mai ştiu de cei din jur. Îi vedeam, dar eram blocată pe ei, fără să mă mai gândesc la altceva.
- Anna! I-am auzit glasul lui Fergus care, deşi calm, a părut ca un tunet puternic. M-am trezit din vis, sau ce-o fi fost, şi m-am uitat la Fergus care avea o privire ciudată. Începem antrenamentul cu lucrurile simple, până învăţaţi să vă ţineţi sub control...flăcările. A terminat propoziţia pronunţând destul de apăsat ultimul cuvânt, iar eu vroiam doar să-i dau şi lui foc la pantaloni.
- Vrei să-ţi arăt ce bine ştiu să-mi controlez flăcările? Mă îndreptam spre el cu o dorinţă disperată de a-l face să tacă, să nu-mi mai amintească de accidentul de mai devreme.
- Lasă asta pentru mai târziu, bine? Iar tonul acela calm, care mă face să-mi pară rău. Dar să-mi pară rău mai târziu, acum vreau doar să mă bucur de moment.
- Dar insist, Fergus! Mă apropiam mai mult de el, cu un zâmbet malefic şi mâna dreaptă întinsă.
Când am încercat să mă concentrez să scot o flacără, ceva, m-a prins Lola de mână şi m-a tras deoparte.
- Nu acum, Anna. Poţi să-i dai şi lui foc când o să îi poţi controla direcţia mai bine. Decât să împrăştii flăcări pe aici. Mi-a spus ea serioasă şi pe un ton jos, să aud doar eu.
- Dar...de unde ştii?
- Şi eu l-aş fi ars cu un fulger dacă tot continua să facă aluzii. Dar numai puţin.
Mi-a dat drumu la mână şi ne-am apropiat de Fergus care vorbea ceva cu Nathan, în timp ce celelalte fete ascultau.
- ...a spus că vine imediat. I-a spus Nathan lui Fergus când am ajuns eu şi Lola lângă Carla.
- Mai bine mă duc eu după ea. În caz că...
- Nu e nevoie, Fergus. Sunt aici. S-a auzit o voce din spatele nostru, iar când ne-am întors am văzut-o pe femeia de seara trecută care ne-a speriat puţin. Putem începe antrenamentul.
- Ăă...fetelor. Ea este Aveline, cea mai bună vrăjitoare. Vă va ajuta să vă controlaţi puterile.
Fergus ne-a prezentat pe toate, iar Aveline era foarte încântată să ne cunoască. Începea să-mi pară rău că am făcut-o nebună, dar chiar m-a speriat atunci când a ţipat în spatele nostru.
- Îmi pare aşa de bine să vă cunosc fetelor. Ne-a zâmbit Aveline atât de cald. Ştiu că veţi învăţa foarte repede şi vă veţi descurca. Fergus e doar pesimist, ca deobicei.
Am început să râdem, iar Fergus s-a apropiat şi mai mult de ea.
- Nu sunt pesimist, Aveline. Sunt cât se poate de realist. Vom avea mari probleme cu focul, o să vezi. I-a spus mai încet lui Aveline, dar destul de tare cât să aud.
- Să fii sigur că tu vei avea probleme cu focul, Fergus! Am ridicat eu tonul şi mă pregăteam să fac un spectacol cu flăcări până l-am văzut pe Matt lângă mine şi am îngheţat. Ăă...ar...ar trebui să ai grijă în timpul antrenamentului, pentru că nu ştiu să-mi controlez focul şi s-ar putea să te nimeresc! Am reuşit să spun cu vocea răguşită, dar Fergus s-a mulţumit doar să-mi zâmbească, apoi să dea ordine.
- Matthew, dacă tot te descurci mai bine, ai grijă de foc şi apă. Adică de Anna şi Carla, bine?
Matt a aprobat din cap, iar mie mi-au trebuit câteva secunde bune să-mi revin din şoc. Abia dacă reuşeam să scot un cuvânt cu el în preajmă, cum ar trebui să fiu atentă la antrenament dacă el îmi va explica ce să fac? Trebuie să-mi revin, imediat! Eu u sunt aşa. Clar nu! Eu şi Carla ne-am dus după Matt lângă un lac, destul de depărtat de castel. Lola, Nicole şi Ruby s-au dus cu Aveline, iar Nathan cu Fergus.
- Dar tu ce puteri ai? L-a întrebat Carla pe Matt.
- Foc, i-a răspuns acesta cu mâna întinsă din care ieşea o flacără, de aceea mi se mai spune şi Pheonix. Şi apă, a întins cealaltă mână din care ieşea apă, cele două elemente unindu-se într-un cerc.
Eu şi Carla am rămas cu gura căscată. Va trece mult şi bine până să reuşesc eu să-mi controlez aşa de bine focul. Prima dată s-a dus cu Carla pe malul lacului făcând să pară că a început la întâmplare cu ea, dar ştiu eu că i se pare că va avea mult de muncă cu mine, şi e adevărat. Dar nu vreau să dau dreptate la nimeni, mai ales lui Fergus, aşa că mă voi concentra cât pot de bine să-mi controlez puterile şi să-i pârlesc fundul lui Fergus cât de curând.
Mi-am aruncat geanta pe iarbă şi m-am aşezat lângă ea. O priveam pe Carla cum se chinuia să facă apa să se mişte, dar nu reuşea deloc. Mi-am luat bidonul cu apă şi am început să beau aşteptând să-mi vină rândul la acţiune. După zece minute Carla tot nu reuşea să mişte nici măcar un strop de apă, iar eu mă plictiseam să îi privesc pe ea şi Matt. Apa am terminat-o şi simţeam nevoia să fac ceva pentru că nu îmi dădeam seama de ce îi e aşa de greu Carlei să mişte puţină apă. Am ridicat degetul arătător de la mâna dreaptă şi mă concentram pe foc. După câteva secunde a apărut o flacără mică, pe care încercam să o mişc cu degetul. Totul mergea foarte bine, reuşeam să mişc flacăra aceea cum vroiam eu. Totul până mi-am ridicat privirea şi am văzut un val care se îndrepta spre mine şi era gata să mă înghită. Atunci am ridicat ambele mâini şi nişte flăcări uriaşe au ieşit din ele. Am închis ochii şi aşteptam să se întâmple ceva, dar era prea linişte şi peste câteva secunde i-am deschis. Matt stătea între mine şi Carla, cu mâinile ridicate, făcând apa şi focul să se unească într-un cerc care se tot micşora până ce a dispărut. Părul blond îi era şi mai ciufulit ca înainte, iar pentru prima dată de când l-am văzut am reuşit să-i văd ochii aşa cum erau ei. Ochii albaştri care dintr-o dată i s-au făcut roşii. Tricoul îi era ud şi lipit pe corpul bine lucrat. După ce a dispărut apa şi focul de deasupra şi-a lăsat mâinile să cadă pe lângă corp şi s-a uitat la mine, ochii devenindu-i iarăşi albaştri.
- O să am de muncă cu voi două. A glumit el, dar eu şi Carla eram prea panicate să mai râdem, plus că nu-mi place să se facă glume pe seama mea. Carla, s-a întors cu faţa către ea, poţi lua o pauză. Anna, a venit spre mine şi mi-a întins mâna, ştiu că-ţi place să te joci cu focul.
Mi-a zâmbit într-un mod atât de drăguţ încât nu-mi puteam lua ochii de la el. M-am strâmbat puţin la comentariul lui, dar apoi i-am luat mâna şi m-am ridicat de pe iarbă. Ne-am îndepărtat de lac, lăsând-o pe Carla acolo să mediteze. Fără Carla sau oricine altcineva în preajmă, înafară de Matt, simţeam că îmi pierd încrederea în mine. Nu vroiam să o dau în bară şi să mă fac de râs în faţa lui. Nu mai eram sigură nici de puterile mele. Matt s-a apropiat de mine, iar eu m-am aşezat imediat pe iarbă, cu picioarele încrucişate, ca să nu cad din picioare.
- Deci, Matt...cu ce începem? L-am întrebat eu veselă şi încercând să par mai relaxată.
- Matt, hm... nu mi-a plăcut niciodată cum a sunat numele meu prescurtat. Dar când e spus de tine pare mult mai frumos. S-a aşezat pe iarbă, în faţa mea făcându-mă să mă uit la picioarele mele, doar să nu-l privesc în ochi.
- Dacă nu îţi place să ţi se spună Matt, pot să-ţi spun şi Matthew. Doar că sunt obişnuită cu numele mai prescurtate, vorbeam eu cu picioarele mele.
- Tu poţi să-mi spui cum vrei, Anna. Îmi place numele meu cum îl spui tu, chiar şi prescurtat.
Am ridicat capul şi l-am văzut zâmbindu-mi. Nu m-am putut abţine să nu-i zâmbesc şi eu.
- Am văzut că tu reuşeşti să îţi foloseşti destul de bine puterea, doar că nu reuşeşti să o controlezi, mi-a spus el calm.
- Da, cam aşa ceva.
- Atunci hai să ne jucăm cu focul, mi-a făcut cu ochiul şi mi-a zâmbit complice.
l-am privit uimită câteva secunde, apoi la îndemnul lui am încercat să formez o minge de foc. Mi-am ridicat mâinile şi m-am concentrat. Flăcările îmi ieşeau din mâini, dar nu reuşeam să le dau o formă.
- Imaginează-ţi o minge, apoi concentrează-te la focul tău să prindă aceeaşi formă ca mingea, m-a îndemnat el.
- Încerc, dar nu pot. I-am spus eu după câteva minute bune în care m-am tot concentrat. Nu reuşesc! M-am enervat şi mi-am lăsat mâinile în joc, focul parcă evaporându-se deasupra noastră.
- Ba sigur că poţi, este foarte uşor. Dă-mi mâinile. Am întins uşor mâinile, iar el mi le-a prins în ale lui. cu palmele în sus, mâinile mele stăteau în ale lui. Concentrează-te la foc, mi-a spus el privindu-mă în ochi.
Mi-am mutat privirea de la ochii lui, la mâinile noastre. Flăcările ieşeau din palmele mele şi se ridica deasupra noastră.
- Bravo! Acum gândeşte-te la minge. Îmaginează-ţi mingea şi dă-i focului aceeaşi formă. Îmi explica foarte calm, aproape în şoaptă.
Îmi imaginam mingea şi mă concentram asupra flăcărilor. Încetul cu încetul au cătătat formă, iar într-un final era o minge de foc.
- Am reuşit! Am ţipat entuziasmată. Chiar am reuşit!
Ne-am ridicat în picioare, eu concentrându-mă în continuare asupra mingii de foc în timp ce Matt se îndepărta de mine.
- Unde te duci? Am strigat după el când era la câţiva metri de mine.
- Doar aici! Şi s-a oprit. Acum, vreau să arunci mingea de foc spre mine. Cu toată puterea ta, arunc-o la mine.
- Eşti sigur? Mă îndoiam de ceea ce îmi cerea. Din cauză că focul meu nu a avut vreo direcţie i-am dat foc la pantaloni.
- Sunt sigur, hai aruncă. A strigat el spre mine cu mâinile în aer.
Mi-am ridicat mâna dreaptă în aer, încă concentrată pe mingea de foc, apoi am luat avânt şi cu o singură mişcare a mâinii am aruncat mingea de foc spre Matt care a oprit-o la câţiva centimetri de faţa lui.
- Bravo! Ai reuşit să o controlezi.
Cuvintele lui ai făcut să-mi crească încrederea în mine, iar când a aruncat mingea de foc către mine, am reuşit cu uşurinţă să o opresc, ca şi el, la câţiva centimetri de mine. Ni s-a alăturat şi Carla care şi-a mai revenit după sperietura de mai devreme. Eu şi Matt am continuat să ne jucăm cu mingea de foc, tot plimbând-o prin aer de la unul la celălalt în timp ce Carla ţinea scorul.
- Zero-zero, ne-a anunţat ea. Sunteţi chiar buni, a început să râdă. Vreau şi eu să fac o minge din apă...
- O să te învăţ, dar dacă încerci să nu mă mai îneci. Am început toţi să râdem în timp ce mingea se plimba de la mine la el şi invers.
- Văd că vă distraţi! L-am auzit pe Fergus în spatele meu, peste câteva secunde apărând lângă mine.
- Da! E foarte amuzant. Vrei să te joci cu noi? L-am întrebat veselă, trimiţând mingea de foc spre el, dar s-a evaporat imediat.
- Nu acuma. Nu avem timp. Matthew, tu continuă antrenamentul Carlei. Anna, vino cu mine. S-a întors şi a început să meargă.
- De ce? Îmi place să mă antrenez cu Matthew! Şi cu Carla!
- Îţi voi arăta altceva acum. Hai vino! Fergus continua să meargă, iar eu nu ştiam ce să fac.
- Stai măcar să-mi iau geanta! Am strigat după el.
- O iei mai târziu. Vino acum!
- Off...bine. Am alergat după el până l-am prins din urmă. Unde mergem?
- La bibliotecă. Am câteva cărţi despre puterile tale care îţi vor fi de folos. Mi-a răspuns el cu aceeaşi voce calmă şi blândă care mă făcea să mă enervez şi mai tare.
- N-am nevoie de cărţi! N-o să reuşesc niciodată să-mi folosesc puterile dacă stau închisă într-o bibliotecă citind cărţi de adormit copii! Tunam eu tot drumul spre bibliotecă, fără ca Fergus să mai spună vreun cuvânt.
Am intrat în bibliotecă şi ne-am oprit în faţa unei mese mari, în capătul căreia era un teanc imens de cărţi.
- Ia loc şi spor la citit. Eu voi fi pe aici căutând o carte dacă ai nevoie de mine.
Eram în stare de şoc şi mă luau ameţelile când priveam teancul de cărţi care trebuia să-l citesc.
- Nene Fergus! El s-a întors cu faţa către mine, privindu-mă în timp ce eu mi-am pus mâinile în şold să mă pot enerva mai bine. Eu nici pentru şcoală nu citesc toate cărţile decât dacă sunt interesante, şi pe celel interesante câte una în câteva zile. Dar tu te aştepţi să-ţi citesc o sută de cărţi în câteva ore?
- Sunt foarte interesante, te asigur. Şi cu cât te apuci mai repede de citit, mai repede vei termina. S-a întors cu spatele la mine şi se îndrepta spre rafturile din bibliotecă lăcându-mă pe mine să scot fum pe urechi. Aaa, şi Anna, şi-a întors capul să mă privească în ochi, nu sunt nene. Nici nu arăt ca un nene şi nici nu sunt. Mi-a zâmbit apoi s-a întors către rafturi.
- Aaa da? Atunci pune-ţi o barbă lungă şi albă ca să arăţi ca unul! Am znierat eu, dar Fergus a continuat să meargă printre rafturi până nu l-am mai văzut deloc.
M-am trântit pe scaun bombănind ceva şi am luat prima carte din teanc care era atât de prăfuită încât nici titlul nu e se înţelegea de pe copertă. Am dat-o deoparte fără să o mai deschis şi am luat-o pe următoarea. Am răsfoit-o şi tot ce mi-a sărit în ochi au fost nişte poze cu flăcări, sau nişte vrăjitoare care se jucau cu focul. Am continuat să dau carte după carte deoparte, multe dintre ele fără măcar să le deschid, fiind prea prăfuite ca să-mi mai pierd vremea cu ele. Când am ajuns la ultima carte, m-am hotărât să o răsfoiesc puţin doar pentru că nu era prăfuită şi avea coperta de un roşu aprins. Era scrisă într-o altă limbă, dar m-am mulţumit să mă uit la poze. Toate păreau un fel de vrăji, iar în imaginile de la fiecare vrajă arăta ce face vraja. Din păcate erau prea lungi ca să le ţin minte şi să încerc măcar una din ele mai târziu. Păreau destul de interesante. Una controla soarele, cred. Iar alta făcea nişte clone ale vrăjitoarei care o folosea.
Când am închis şi cartea aceea şi am trântit-o peste celelalte cărţi aruncate pe masă, a apărut şi Fergus de după rafturi. După ce am strănutat o dată de la praf şi am căscat de plictiseală, s-a apropiat şi el de masa unde stăteam eu plictisită.
- Gata Fergus, am terminat. M-am ridicat de pe scaun şi am dat să ies din bibliotecă.
- Ai citit toate cărţile? M-a întrebat el sceptic.
- Desigur. Acum pot pleca nu? Sunt obosită şi plină de praf de la cărţile tale. Mă apropiam de uşă fără să aştept un răspuns de la el.
- Ia spune-mi ce a făcut Alis ca să scape din pădure?
Mă pregăteam să îi spun că n-am habar cine e Alis şi nici ce căuta prin pădure, dar mi-am dat seama că e întrebare capcană.
- Ştii şi tu ce a făcut. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am spus înainte să ies din bibliotecă. Am luat-o pe aceleaşi coridoare pe care am venit şi am ajuns afară, pe câmpia unde mă antrenam. După câţiva paşi şi după ce ochii mi s-au obişnuit cu lumina de afară am dat peste...
- Fergus! Cum ai ajuns aici nene? Am ţipat luată prin surprindere.
- Ai fi ştiut şi tu dacă citeai cărţile care ţi le-am dat.
- Dar îţi e aşa de greu să îmi explici şi mie cum se face, fără să-mi dai o mie de cărţi să le citesc. Nici la optzeci de ani nu o să termin de citit toate cărţile care te tună pe tine să mi le dai.
Încercam să îl fac pe Fergus să înţeleagă că nu rezolvă nimic dacă îmi bagă pe gât o bibliotecă întreagă de cărţi, iar el să mă facă să înţeleg că sunt lucruri importante în acele cărţi şi bla bla, când Aveline, Carla, Lola, Nicole şi Ruby veneau spre noi.
- Carla, tu nu erai cu Matthew? Am întrebat-o imediat cum a ajuns aproape de noi.
- Aa, ba da. Dar Aveline a fost foarte drăguţă să mă ajute pentru că Matthew a avut o urgenţă şi a plecat cu Nathan.
- Unde au plecat?
- Nu ştiu. Fergus a venit şi l-a chemat.
M-am întors spre Fergus şi l-am privit serioasă.
- Tu în câte locuri mai eşti? Şi ce a fost aşa de urgent? S-a rătăcit vreo carte şi i-ai pus să-i caute locul?
- Cărţile din bibliotecă nu se vor rătăci niciodată pentru că le ştim locul. Atunci am simţit un junghi în inimă. Oare ştie şi de cărţile care le-am luat? Matthew şi Nathan au altă treabă, mult mai importantă. Din păcate trebuie să plecaţi, se face târziu. Anna, chiar îmi pare rău că nu te-am putut ajuta cu puterile.
Fergus era trist, iar sentimentul de vină se tot plimba prin stomacum meu şi nu mă lăsa să plec mai repede acasă.
- Dar Fergus, i-am spus, va fi mult mai uşor să mă ajuţi cu puterile dacă îmi arăţi cum şi nu să mă pui să citesc o mie de cărţi din care n-o să ţin minte mare lucru.
Fergus nu a mai spus nimic, iar Aveline ne-a condus spre sala unde am ajuns în prima zi şi unde a deschis un cerc... un portal care ne-a trimis pe fiecare acasă.
Din fericire Carla mi-a luat geanta din iarbă pe care am aruncat-o pe scaun şi m-am dus direct în baie, am făcut un duş cald, apoi m-am băgat direct în pat şi m-am culcat.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Daa, ştiu. Am pus un capitol nou mai devreme decat as fi crezut că se va întampla! Şi sper că v-a plăcut, aşa că nu vă sfiiţi cu părerile, chiar am nevoie. Trec iar prin acea perioadă în care mi se pare oribil orice scriu...deci...vreau să ştiu cum e în realitate. Nu aveţi idee cât de fericită sunt când văd că am câte un cititor nou la povestile mele şi vreau să vă mulţumesc!
Oh, si mai ales acum, după un scurt maraton de Big Time Rush, sunt in toane bune şi mda...sper ca va mai fi un capitol nou saptamana asta. Poate... Ca tot am pomenit de BTR.. ce gay poate fi James uneori :)) oricum, sunt la primul sezon şi chiar îmi place serialul ăsta! Mă fac să râd calumea. Mult mai bun ca alea de pe Disney, după părerea mea .
În dreapta o melodie de-a lor care îmi place. E draguţa.( Bo-bo-boi, Geo? :)) )
aaa... şi, am pus poză cu Devonian la capitolul 7. Mulţumesc Laura pentru poze!!! (toate pozele sunt aditate de ea :x)
Cum ziceam: PARERI! Daca ceva nu e în regulă, doar spuneţi.
- xoLadyA :*