CAPITOLUL 32
Îmi trec o mână prin păr şi răsuflu nervos. Îmi cobor privirea pe pământ şi m-aş trânti în fund doar pentru că sunt patetic. Atât de patetic încât... of, dezamăgitor de patetic. Merg cu paşi micuţi spre intrarea în casă, dar abia apuc să ating clanţa că îmi dau seama cât de idiot sunt şi sunt pe cale să intru cu mâna goală. Am scăpat fluturele Oliviei!
M-am întors ca electrocutat şi am scrutat îndeaproape fiecare centimetru zăpadă pe care l-am parcurs ca să fiu sigur că nu am ratat nimic, dar totul e în zadar. Fir-ar să fie Olivia avea să fie foarte dezamăgită. Dar la fel ca mama ei, dacă e s-o supăr pe una măcar s-o supăr şi pe cealaltă.
Plec direct în camera mea dezamăgit de mine şi mă trântesc pe pat cu faţa în pernă. Nu contenesc să mişc niciun muşchi, când reuşesc într-un final să îmi ridic capul de pe pernă şi să îmi dau seama că e dimineaţă. Am dormit ca un prunc, îmbrăcat plin de nervi şi m-am trezit mai obosit decât am fost ieri. Alarma telefonului sună câteva secunde mai târziu şi mă anunţă că e cazul să mă pregătesc pentru o nouă zi de muncă.
Cobor la micul dejun şi îmi salut plictisit familia. Shanon nu e prin cadru şi mă trântesc debusolat pe scaun fără să mă uit în stânga sau în dreapta.
- Bună dimineaţa tinere! aud un surâs ştrengar în timp ce în faţă îmi sunt puse cele mai gustoase clătite de pe faţa pământului.
- Fiona?!
Mă ridic de la masă zâmbind şi o prind într-o îmbrăţişare de urs. Mi-a fost atât de dor de ea! Nu aş putea să i-o spun în cuvinte, dar sper ca îmbrăţişarea să îi dovedească.
Obrajii ei sunt udaţi de lacrimi de fericire şi primesc doi pupici apăsaţi pe fiecare obraz în parte. Îmi studiază preţ de câteva secunde figura posacă şi buzele ei se strâng într-o linie fermă. Probabil cearcănele din jurul ochilor şi faptul că nu fac vreo glumă idioată la adresa ei mă dau de gol cum că ceva nu e în regulă. Mă mângâie compătimitor pe braţe şi ne înţelegem din priviri că ne vom vedea mai târziu la un pahar de vorbă.
Îi zâmbesc la rândul meu şi mă aşez la masă după ce ea pleacă spre bucătărie. Tata fuşăreşte un ziar, tipic lui şi prind în zbor o discuţie despre Robin şi plecarea ei. Stai puţin...
- Pleci deja? Fac ochii cât cepele şi o privesc uimit. La rândul lor mama şi sora mea mă analizează ca pe o piesă de muzeu sau de parcă aş fi spus vreo absurditate. În fapt chiar asta a fost. Fir-ar cel puţin teoretic, sora mea trebuie să se întoarcă în Anglia.
- Da Luce, îmi spune mama ridicând dintr-o sprânceană. Robin reîncepe facultatea în câteva zile ai uitat?
- Normal că a uitat, mă dojeneşte sora mea. E prea ocupat să se ţină după fusta şoferiţei. Îşi dă ochii peste cap şi îşi aruncă părul în vânt de parcă asta ar afecta-o pe ea cu ceva.
- Fără supărare fiule, dar ai fost tare absent zilele astea, spune tata lăsânfu-şi cotidianul jos.
- Sper că măcar ai reuşit să faci ceva cu ea altfel munca ta a fost în zadar, continuă Robin rânjind.
- Având în vedere eşecurile prin care a trecut... îi întăreşte tata spusele.
Mă pierd cu firea. Am simţit mesajul subtil din vorbele lui şi mă las doborât de impuls când lovesc masa cu pumnul şi fac tacâmurile să zdrăngăne. Între timp cu toţii se opresc din mâncat, şuşotit şi băgat de vină şi mă privesc cu ochii larg deschişi.
- Taci din gura! Nu e treaba ta ce fac şi cu cine. Nu e treaba niciunuia de fapt. Nu am trăit treizeci şi trei de ani ca să vă aud bocind ca nişte babe expirate despre relaţiile mele eşuate.
- Lucien, spune mama blând, te rog...
O ard cu o privire care o face să îţi retragă mâna de pe braţul meu. Tocmai acum nu am nevoie să fiu giugiulit.
- Mă rogi nimic, nu pot să cred cu ce oameni dorm în casă.
Mă ridic de la masă trântind şervetul în farfurie şi probabil îmbibându-l în gem. Atâta silă şi dezgust n-am mai simţit de când Nick a pus mâna pentru prima dată pe Shanon. Îi punctez cu privirea doar pe cei doi inculpaţi şi în timp ce Robin îşi lasă privirea în jos vinovată de ieşirea mea, tata zâmbeşte de parcă tocmai a văzut cele mai tari drifturi la un show de maşini de curse. Mă întorc cu spatele la el făcând o grimasă şi părăsesc sufrageria victorios. Nu pot să cred ce impact au asupra mea de fiecare dată cuvintele lui căci rămân cu un gust amar după fiecare ceartă de-ale noastre. Cu asemena familie cine are nevoie de duşmani?
- Lucien. Nu vrei să stăm puţin de vorbă?
Eram pe cale să ies din casă ca să plec la serviciu cu orice mijloc de transport existent, asta include şi autobuzul sau o bicicletă doar ca să scap de aici. Atmosfera a devenit deja agasantă şi îmi doresc să plec naibii cât mai departe.
Fiona se uită la mine din uşă cu ochii aceia de căprioară din pragul uşii şi îmi transmite instant o stare de pace pe care n-aş putea să o obţin de la altcineva. De fapt, ba da ar fi, doar că momentan mă urăşte. Fac cale întoarsă şi intru în bucătărie trăgând uşa după mine. Femeia stă sprijinită cu o mână de masa din bucătărie şi în cealaltă ţine o lingură de lemn. Ar trebui să am grijă ce spun acum pentru că ea e înarmată şi eu sunt un simplu muritor.
- E Shanon?
Încuvinţez fără să mă uit la ea şi bate cu mâna în masă făcându-mi semn să mă aşez.
- V-aţi certat?
- Se poate spune şi aşa. A fost mai mult genul de discuţie Lucien-îşi-bagă-nasul-unde-nu-i-fierbe-oala.
- Înţeleg. Ţi-ai cerut scuze?
- Am încercat. Dar... a ţipat la mine!
- Probabil ai supărat-o rău de tot.
Stăm în linişte o vreme şi mă simt ciudat că niciunul dintre noi nu spune nimic.
- Luce-
- Eu... începem în acelaşi timp, dar ea îmi oferă întâietate. N-am plăcut niciodată o femeie atât de mult cum o plac pe ea. Nici măcar nu-s sigur dacă o plac, dacă o vreau de soţie, dacă doar vreau să îmi fac de cap cu ea şi s-o arunc la gunoi cum am făcut cu altele, dacă vreau s-o sărut până când o sufoc sau dacă...
- Am, am înţeles, confirmă ea după ce iau o pauză.
- Nu ştiu ce să fac.
- Dar inima ta ce spune?
Îmi încrunt sprâncenele şi îmi duc mâna la piept.
- Acum zice doar *bum*.
Râdem amândoi şi mă simt mai bine că Fiona reuşeşte să dezmorţească atmosfera.
- Nepoata mea e o femeie în toată firea Lucien. Să mă scuzi pentru asta, dar nu are nevoie de cineva care să îi încălzească patul în fiecare noapte, ci de un bărbat puternic şi frumos, care s-o susţină şi s-o sprijine. Crezi că eşti suficient de pregătit ca să îţi iei această responsabilitate?
Stau puţin pe gânduri şi mă uit în ochii ei.
- Păi... cred că sunt destul de frumos.
Lasă un chicot să îi scape şi clatină din cap.
- Ştii că nu e vorba numai despre asta. Lucien ai un suflet aşa de frumos că dacă aş fi avut anii ei ţi-aş fi căzut în braţe la prima clipire. Dar ţie îţi plac femeile care se lasă greu deci poate n-aş fi fost pe gustul tău.
Rânjesc malefic şi o las să continue.
- Trebuie să te decizi o dată şi pentru totdeauna dacă ai de gând să lupţi pentru Shay, sau dacă pui boticul şi dai bir cu fugiţii. Şi dacă inima ta face bum bum-uri la viteză maximă când Shay e prin apropiere atunci să fii sigur că e mai mult decât o simplă atracţie. Acum hai pleacă şi nu mai sta aici. Mă încurci la bucătărie şi am treabă de făcut.
Trag aer în piept şi mă ridic cu greutate de pe scaun. Gravitaţia îmi joacă feste probabil căci mă simt de o sută de kile. Sau poate doar am îmbătrânit. Îi ofer un pupic pe obraz şi îi mulţumesc de sfaturi.
- Apropo, spune ea făcându-mi semn cu barba către geam, dacă nu te grăbeşti s-ar putea ca altcineva să ţi-o ia înainte.
Mă uit spre geamul cu pricina şi îngheţ pe loc când îl văd pe Nick tocmai parcând în faţa casei alături de maşina lui Shanon, din care femeia tocmai a coborât. Unde naiba a putut pleca atât de dimineaţă? Valul de furie ce mă străbate mă face să îmi strâng degetele în pumni încât încheieturile mi se albesc şi îmi aud ligamentelepocnind.
Strâmb din nas şi ies din bucătărie dând nas în nas cu cei doi când intră în casă împreună. Nick ca un gentleman ce e îi deschide şi o lasă să intre prima, iar ea zâmbeşte timid şi o ia înainte.
- Salut vere! mă întâmpină el rânjind.
- Bună dimineaţa, spune Shanon şi încearcă pe cât posibil să îmi evite privirea.
Nu pot să nu iau în considerare tonul distant şi faptul că nu îmi spune nici pe nume, dar nici nu a trecut la apelativele de politeţe. Trag aer în piept şi le răspund cu cel mai mare entuziasm de care pot da dovadă.
- Neaţa familie! Şi Nick. Dau mâna cu el prieteneşte şi îl iau într-o îmbrăţişare.
Cât despre domnişoara Grey... buzele mele se lipesc flămânde de ale ei şi o sărut în faţa lui Nick cu toată nesimţirea de care pot da dovadă. Obrajii ei prind o culoare stacojie şi îşi lasă capul într-o parte stânjenită, după ce mă retrag.
- Haide Shay, trebuie să ajung la serviciu.
Îi fac rapid cu mâna vărului meu şi îl las să ne privească în timp ce o trag pe Shay după mine pe uşă. Sper ca toată familia a văzut scena tandră dintre mine şi Shay şi sper să îi dau o lecţie lui Nick fără să o fac pe femeia de lângă mine să mă urască prea mult.
- Dar...
Deschide gura de câteva ori pe drum ca să spună câte ceva, dar dă înapoi de fiecare dată şi o închide. E mai bine aşa. Îi stă mai frumos când tace. Liniştea ce se lasă între noi odată ajunşi în maşină e... apăsătoare.
- Mergem? întreb fără să mă uit la ea, frecâdu-mi palmele transpirate de pantaloni.
- Nu am cheie, spune ea evitându-mă la fel. Am dus-o pe Olivia mai repede la şcoală şi am fost cu maşina mea, clarifică ea situaţia.
Îmi dau o palmă mintal şi cobor din maşină în grabă. Mă întorc câteva minute mai târziu şi îi înmânez obiectul necesar. Iaar poartă unul din costumele ei haioase gri şi conduce de parcă ar sta pe ace.
- Shanon... am... am pierdut fluturele, spun sfârşit lăsându-mi privirea în jos.
Femeia scoate un chicot, apoi dă drumul unui râset în adevăratul sens al cuvântului şi nu se opreşte câteva secunde bune.
- De ce râzi?
- Credeam că o să îţi ia ceva mai mult până când o să îţi recunoşti fapta.
Se întinde peste mine fiind în acelaşi timp şi atentă la drum şi apasă pe uşa de la torpedou deschizând-o. Scoate de acolo o ţiplă în care a fost pus unul din CD-urile mele şi mi-o întinde. Fluturele stă acolo nemişcat, evident doar e mort, mă mustrez. Îi zâmbesc, dar ea nu mai e atentă deja la mine.
- L-ai lăsat pe bord.
- Olivia îl va iubi, spun sincer.
- Sunt sigură aprobă ea zâmbind.
*
Iau o gură de aer şi bat la uşa micuţei aşezându-mi mâinile la spate ca să ascund surpriza.
- Intră!
- Se poate? Întreb ca să mă asigur înainte de toate.
- Sigur, zâmbetul ei se lărgeşte când mă vede şi îi urmez exemplul.
- Face... Shanon chiar atunci iese din duş cu un prosop înfăşurat în jurul trupului şi un altul mult mai mare pe cap... baie, adaugă fetiţa.
Faţa lui Shay e de nepreţuit, dar probabil nu se compară cu cea a mea. Cred că am atins podeaua cu gura. Shanon îşi prinde prosoapele cu ambele mâini şi se repede înapoi după uşă cu nişte chiţăituri care seamănă a scuze. Eu am cerut voie să intru, clar?
- Ăm... aveam o surpiză pentru tine, dar eu am fost mai surprins, spun ultima parte doar pentru mine.
- Serios? Spune mititca încântată. Ce e? Arată-mi! se repede la mine şi mă înconjoară, dar înainte să apuce să pună mâna pe el ridic ţipla deasupra capului. Ea ţopăie încântată şi mă îmbrăţişează rugându-mă să-i arăt.
- Mai întâi răsplata mea. Mă las jos şi îi arăt obrazul ca să îmi dea un pupic. Ea face întocmai şi îi ofer bucata incoloră de plastic.
Pare că timpul se opreşte câteva secunde pentru micuţă şi analizează cu cea mai mare atenţie fluturele fără să mişte vreun muşchi sau să clipească. Ţipătul ei mă face să fac ochii mari şi pe Shanon să iasă din baie purtând încă doar prosopul pe ea. Presupun doar că n-avea alte haine de schimb şi aştepta să plec.
- Olivia! Strigă Shanon încercând s-o calmeze. Potoleşte-te te rog.
- Mi-a adus... Shay! Un zâmbet imens îi înfloreşte pe faţă şi începe să alerge prin cameră de parcă ar fi înnebunit. Am primit un Greta Oto! Nu pot să cred că e al meu! Ţipă ea fericită. Se aruncă în pat şi începe să sară mai să îl rupă.
- Scuze pentru... asta aşa face când e mai... entuziasmată.
- Nicio problemă.
- Lasă-mă te rog să pun ceva pe mine şi rezolv asta imediat, printre strigătele de extaz ale ficei ei.
- Ia-ţi cât timp e nevoie.
Se întoarce câteva secunde mai târziu cu un aer fresh şi un zâmbet inocent. Olivia încă face tumbe pe pat şi strânge fluturele la piept cu o grijă părintească.
- Acum ne spui şi nouă ce e aşa de important la el? O întreabă mama ei trăgându-şi în jos de bluza vişinie şi aşezându-şi mânecile.
Olivia încetează dintr-o dată cu toată alergătura de parcă cineva ar fi apăsat butonul de oprire al unei jucării şi se trânteşte în fund. Se trage cu rapiditate pe coate şi coboară din pat. Se duce la unul din sertarele de la birou şi scoate un atlas de acolo. Ne îndeamnă pe mine şi pe Shanon să stăm pe pat în timp ce ea trage în faţa noastră măsuţa şi îşi deschide atlasul la pagina dorită. Îşi pune o pereche de ochelari de citit în timp ce eu şi Shanon facem schimb de priviri şi ridicăm amândoi din umeri. Îşi ia o baghetă de prinţesă de la una din păpuşi şi bate cu ea de două ori în masă ca să ne atragă atenţia.
- Onorat public, am ocazia să vă prezint în această magnifică zi de... se întoarce cu spatele şi se uită la calendarul de pe birou, sapte ianuarie, continuă, una din cele mai frumoase descoperiri ale secolului. Ia cartea în mână şi ne-o aduce mai aproape. Acesta face parte din specia Greta Oto şi e unul dintre cele mai frumoase exemplare din lume. Tăieşte în America Centrală şi Mexic şi nu ştiu cum aţi reuşit să îl aduceţi până aici căci eu am vânat-o toată vara în parcul de lângă casă. E una dintre cele mai veninoase specii de fluturi, dar aş fi riscat. Atâta timp cât este evident că e dus în lumea celor drepţi de ceva vreme nu mai reprezintă un pericol. Şi probabil aş fi făcut închisoare pentru el.
- Poftim? Întreabă Shanon alarmată.
- Nu vorbi neîntrebată Shay, eşti la o lecţie important despre fluturi. Greta Oto e protejat de lege. Dacă te atingi de ei faci închisoare de la 4 luni la 2 ani. Depinde de câţiva factori cum ar fi anvergura aripilor, opacitatea, gradul de culoare pe care îl au la aripi, în fine, multe detalii. Întrebări?
Mă simt de-a dreptul idiot şi trebuie să aflu aşa că ridic mâna.
- Cum ai reţinut toate astea?
Îmi ridică atlasul la nivelul ochilor şi îl scutură în faţa mea.
- Stai, spune Shanon ca trezită la realitate. Ai spus că i-ai văzut în parcul de lângă casă?
- Desigur, nu ştiu cum au reuşit să supravieţuiască până aici, dar sunt bineveniţi în habitat. Şi îţi mulţumesc mult pentru el.
- Ar trebui s-o întrebăm pe Vivien. Nu vezi în fiecare zi aşa ceva.
- Shanon e o prostie, spun dându-mi ochii peste cap.
- Nici să nu te aud Luce, trebuie să vorbim cu Viv cât mai urgent, sigur ştie ea ceva.
- În regulă, o să văd ce pot să fac.
- Să mergem acum! Rânjetul i se lărgeşte şi eu rămân surprins. Ce poate fi atât de interesant la un future mort? Crezi că îl putem împrumuta câteva minute? Întreabă mama ei gânditoare.
- În niciun caz!
- Te rog Olivia e important. Luce spune-i şi tu! Ochii ei de căprioară nu mă lasă să refuz.
- Ascult-o pe mama ta Oli, nu îţi vom răni în niciun fel fluturele.
Pentru că e mort!
Blondina se încruntă uşor şi mi-l întinde cu timiditate.
- Dar, spune trăgând ţipla înapoi, vă rog să aveţi grijă de el cu preţul vieţii.
- Tot nu înţeleg ce vrei să spui punctez spre Shay. Îşi lipeşte o palmă de frunte şi mă trage după ea.
- Ne întoarcem cât de repede, îşi anunţă ea fiica oferindu-I bezele în aer.
- Dar...
Se întoarce cu viteză spre mine şi îşi lipeşte cu precizie buzele fix pe ale mele, ca şi cum ar fi fost făcute să se contopească atât de bine. Nu durează decât câteva secunde, dar are efectul dorit de ea şi pot spune cu mâna pe inimă că dacă va vrea să mă alerge în patru labe până la Vivien o voi face cu cel mai mare drag.
- S-ar putea să am soluţia tuturor problemelor tale, acum te rog fii băiat ascultător şi cheam-o pe Vivien cât mai repede la birou.
- Da şefa. Îmi duc mâna la frunte şi mimez un salut respectuos, primind încă un pupic ca răsplată.
Dintr-un motiv necunoscut mie îmi simt obrajii arzând şi apropierea asta atât de bruscă între noi mă fce să tremur. Cred că Shanon îşi reprimă tare bine trăirile, dar şi când le dă drumul... Hm.