MICHAEL
ÎN PREZENT
Mi-am mușcat buza de jos; toate terminațiile din gura mea tânjeau după ea. La naiba! Ce gust bun avea!
M-am ridicat și am văzut-o dispărând de cealaltă parte a cascadei. Kai a întors din nou capul spre mine.
- Te înfrupți din farfuria noastră, frate – m-a atacat el – și iei mai mult decât partea care ți se cuvine.
Am zâmbit pieziș și m-am apropiat de el. Mi-am înăsprit tonul.
- Știi, lesa pe care tot încerci să mi-o pui a devenit cam scurtă. N-am de gând să-ți dau explicații. Ai priceput?
- O să-mi aduc aminte că ai zis asta, mi-a întors-o el, desprinzându-se de perete. Treaba cu lesa e valabilă și pentru Will, pentru Damon și pentru mine.
- Asta ce vrea să însemne?
Kai n-a răspuns. În ochii lui am zărit un zâmbet sinistru.
Pentru prima data, nu mai aveam încredere în el. Da, mă atinsesem de ea după ce le spusesem s-o lase în pace. Îmi dădeam seama că prietenul meu era iritat și că avea tot dreptul să fie
Însă ea mă surpinsese. Venisem aici ca s-o scap de Damon și mă pomenisem pierzându-mi stăpânirea de sine îndată ce deschisese gura. Se făcuse isteață și nu bătea în retragere.
Monstrulețul ieșise din nou la iveală – fata care mânca jar și-i silea pe ceilalți s-o observe. Simțisem nevoia să o ating. Doar la asta mă puteam gândi.
Dar, oricât de mult merita Kai să se răzbune, nici prin cap nu-mi trecea să-i cer iertare. Începeam să mă tem de el. Nu pentru mine, ci pentru Rika. Mă bântuia bănuiala că vorbele lui, din prima noapte petrecută de Rika la Meridian City, aveau să se adeverească nu doar pentru Will și Damon, ci și pentru Kai.
Lucrurile nu decurg niciodată conform planului.
Oare toți trei aveau planuri despre care nu aflasem?
- Și casa ei? a vorbit Kai. Cum stăm?
- Mă ocup eu de asta.
- Cum stăm? a insitat.
În loc să-i răspund, m-am oprit sfidător în fața lui.
- Rika e în Meridian City datorită mei, am scrâșnit. Locuiește în Delcour datoriă mie și e izolată tot datorită mie. Suntem pe drumul cel bun.
Apoi am plecat. Astfel, dovedeam ceva: chiar dacă el, Damon și Will se schimbaseră, eu eram același.
Eu nu dădeam niciodată explicații.
****
Când am ieșit din grotă, hainele Rikăi dispăruseră de lângă piscină. După o cercetare printre petrecăreți, observând că lipsea și Alex, mi-am dat seama că Rika o rugase să o ducă acasă cu mașina și că plecase fără noi.
Will și Damon rămăseseră la petrecere, iar după înfruntarea din grotă, pe Kai n-am reușit să-l găsesc.
Era cazul să terminăm cu porcăria asta, ca să ne putem vedea cu toții de viețile noastre.
În ultima vreme, nu-mi stătea mintea la baschet, Kai se închidea din ce în ce mai mult în sine, Damon era ca o bombă cu ceas și mă săcăia bănuiala că Will nu lăsa să treacă nici măcar o zi fără să bea.
Crezusem că, încetul cu încetul, urmau să se readapteze la viața în libertate și la posibilitățile pe care le oferea viitorul lor, numai că situația se înrăutățea. Tărășenia asta trebuia să înceteze, iar eu voiam să-i văd iar pe făgașul cel bun. Cât de curând, cei trei ani de absență ai prietenilor mei aveau să fie doar o amintire urâtă.
Li se oferiseră locuri de muncă, poziții în cercurile familiilor fiecăruia, dar niciunul dintre ei nu voia nici măcar să discute despre asta. Nimic nu mai exista, în afară de Rika și de ziua de azi. Nici măcar nu voiau să-și vadă familiile sau să-și petreacă timpul prin Thunder Bay.
Prietenii mei – frații mei – erau morți pe dinăuntru. Cu cât mă gândeam mai mult la ce le făcuse Rika, la ce ne făcuse, cu atât îmi venea s-o sfâșii în bucăți. Speram ca panul nostru avea să-i readucă la viață.
- Bună ziua, domnule Crist, m-a întâmpiat Stella când am intrat agale în biroul tatălui meu, la ultimul etaj al clădirii care-i aparținea.
Am salutat-o cu o înclinare a capului și cu o jumătate de zâmbet. Nu încerca niciodată să mă oprească, indiferent dacă tata era într-o întâlnire sau vorbea la telefon. Eu și fratele meu veneam rareori pe aici. Cred că Stella se temea de noi tot atât cât se temea de tatăl meu. Nu se amesteca în treburile familiei noastre.
Tatălui meu nu-i plăcea să venim pe aici.
Eu, Trevor și mama învățaserăm repede că îi convenea să trăiască în oraș, în timp ce noi trei rămâneam în Thunder Bay.
Să mișune membrii familiei prin biroul lui ar fi fost o pacoste. Prefera să-și mențină separate cele două existențe și să ne țină la distanță.
Indiferent cât de mult o iubeam pe mama, o respectam din ce în ce mai puțin pentru că ținea să-și păstreze căsnicia cu un nemernic.
Bănuiesc că, din punctul lor de vedere, era un aranjament bun. El îi dădea bani să-și cumpere orice, să aibă casa pe care și-o dorea și să-și asigure locul în societatea pe care o agrea. În schimb, ea își păstra reputația de femeie respectabilă și-i dăruise doi fii.
Amândoi erau mincinoși și lași. Mama nu avea suficient curaj să ceară viața pe care o merita, iar tata nu și-ar fi deschis sufletul în fața nimănui. Nici față de soție, nici față de fii. Prieteni nu avea. În orice caz, nu unii adevărați.
În păienjenișul urzit în Thunder Bay, cu interminabile minciuni și secrete, cu prefăcătorie și zâmbete false, crezusem că am găsit unica persoană care era altfel. Care își dădea seama de toate lucrurile pe care mi le doream și tânjea după ele împreună cu mine.
Fratele meu avea dreptate. Văzusem expresia aia din ochii ei încă dinainte să-i remarc chipul sau trupul. Era expresia cuiva care se simte captiv și vrea să sape cu mâinile goale un drum spre ieșire.
Eu și Rika ne dăduserăm târcoale dintotdeauan, încă dinainte să o conștientizăm. Trădarea ei mă rănise adânc.
Am intrat fără să bat.
Tata stătea la biroul lui. Mirosul de lac al meselor și rafturilor din lemn de mahon mi-a izbit nările.
Monroe Wynn, avocatul tatei, stătea vizavi de el, cu spatele spre mine.
- Michael! a exclamat tata, cu un zâmbet care nu i se oglindea în ochi. Ce surpriză plăcută.
Am închis ușa. Deja simțeam că respiram greu. Aerul de aici începea să pară vâscos, ca țițeiul. Nu se bucura că mă vedea, iar eu detestan să fiu în prezența lui. Relația dintre noi se degradase demult, când începusem să îmi apăr punctul de vedere, așa că prefăcuta lui plăcere la vederea mea era doar de ochii avocatului.
- Monroe, îl cunoști pe fiul meu, a făcut el prezentările, fluturând din mână.
Monroe s-a ridicat.
- Bună, Michael.
- Bună ziua, domnule.
Ne-am strâns mâinile și l-am salutat cu o înclinare a capului, după care i-am dat drumul și mi-am încrucișat brațele la piept.
- Anul ăsta așteptăm lucruri mărețe din partea ta, a zis Monroe. Nevastă-mea s-a înfuriat rău că am cumpărat abonamente în lojă pentru tot campionatul de baschet, așa că ar fi cazul să merite efortul. Să nu ne dezamăgești!
- N-o să fiți dezamăgit, domnule.
- Michael o să-și facă treaba, l-a asigurat taică-miu.
De parcă el ar fi avut vreun cuvând de spun în privința asta! Îmi detesta cariera și nu mă sprijinise niciodată.
Monroe a dat aprobator din cap, iar eu mi-am întors atenția spre tata.
Sesizând atmosfera stânjenitoare, avocatul și-a înhățat dosarele și servieta și s-a pregătit să plece.
- Vorbim cât de curând, i-a zis tatălui meu.
A ieșit din încăpere, iar tata s-a lăsat pe spătarul scaunului, privindu-mă cu ochii lui albaștri. Avea o expresie agasată. Fratele meu îi semăna leit: păr blond-închis, ten palid și maxilar îngust. Amândoi erau cu cel puțin șapte-opt centimetri mai scunzi decât mine. Înălțimea o moștenisem dinspre latura maternă a familiei.
- Mă mir că ți-ai amintit unde e clădirea asta, a rostit el batjocoritor.
- Ok, ai dreptate, am ripostat, rezemându-mă de bibliotecă. Vin pe-aici la fel de des pe cât vii tu acasă.
Nu părea deloc amuzat.
- Ai vorbit cu mama ta?
Am dat aprobator din cap.
- Am vorbit ieri. Stă câteva zile la Paris, pentru shopping înainte de a pleca spre Spania. Te întâlnești cu ea săptămâna asta, corect?
- Ca de obicei. De ce mă-ntrebi?
Am ridicat din umeri și am scuturat din cap.
- Așa, fără motiv.
De fapt, aveam un motiv foarte întemeiat. Voiam să mă asigur că pleca în curând. Rika era convinsă că mama ei și a mea se aflau la bordul lui Pithom, în sudul Europei.
De fapt Pithom era încă ancorat în Thunder Bay, iar mama n-o mai văzuse pe doamna Fane încă dinainte să plece în Europa, cu avionul, acum mai mult de o săptămână.
Spre deosebire de mine, Rika habar n-avea unde era mama ei.
Iar când tatăl meu i se va fi alăturat mamei, Rika nu ar mai fi avut pe nimeni care să o sprijine.
În fiecare an, părinții mei plecau toamna, pentru câteva săptămâni, să-și viziteze diverși prieteni și parteneri de afaceri din străinătate. Tatăl meu călătorea din belșug, pe toată durata anului, dar această excursie anuală o făceau mereu împreună. Mama îi era utilă datorită farmecului său, datorită istețimii și frumuseții sale, așa că el insista să-l însoțească ăn turneul european.
În prezent, casa noastră din Thunder Bay erau goală, din moment ce mama plecase deja, iar tata rămânea aici, în sălașul lui destinat destrăbălrii.
Măcar avusese decența să nu ocupe un apartament în Delcour și să facă paradă cu parașutele lui într-o clădire care-i aparținea.
- Cu Trevor ai vorbit? s-a interesat el.
Nu i-am răspuns. A izbucnit în râs, dându-și seama că fusese o întrebare prostească.
În încăpere a intrat o tânără blondă, cu brațele pline de dosare. Mi-a zâmbit. Arăta sexy în rochia ei albastru-deschis.
Apropiindu-se de tatâl meu, a pus dosarele pe birou și s-a aplecat, luând un teanc de hârtiuțe adezive și scriindu-i la repezeală un bilețel.
El nici măcar n-a încercat să pretindă că nu se holba la fundul ei.
- Cu ce ocazie ai venit pe-aici? a deschis el discuția.
Nu mi-a scăpat faptul că mâna tatei a dispărut sub rochia fetei.
Fata și-a mușcat buza de jos, ca să-și stăpânească zâmbetul.
Am strâns pumnii. Dumnezeule! Cât de mult îl uram.
- Ca să vorbim despre viitorul meu.
Și-a lăsat capul într-o parte și m-a privit printre gene.
Îmi displăcea cumplit să fiu aici. Nu voiam să am de-a face cu el și tocmai de asta durase atât de mult să mă ocup de ceea ce ar fi trebuit rezolvat demult.
Buzele i s-au arcuit într-un zâmbet. I-a tras fetei o palmă la fund și i-a zis:
- Închide ușa după tine când pleci.
Fata a ocolit biroul, aruncându-mi o ultimă privire înainte de a ieși din încăpere.
- Din câte îmi amintesc, am încercat de multe ori să port discuția asta cu tine. N-ai vurt să te duci la Annapolis. Ai vrut să primești o bursă integrală la Westgate.
- La Westgate au un program sportiv mai bun, i-am reamintit.
- N-ai vrut să ai un viitor în compania asta, a continuat tata. Ai zis că vrei să joci baschet.
- Sunt sportiv profesionist. Am apărut în mai mult reviste decât tine.
A chicotit disprețuitor.
- Nu te preface că ai vrut să iei o decizie cât mai bună, Michael. De fapt, mă sfidezi în mod constant. Indiferent ce vreau eu, tu faci pe dos.
Ridicându-se de pe scaun, și-a luat paharul cu scotch și s-a oprit în fața ferestrei panoramice, cu vedere asupra orașului.
- După ce-ai crescut și ai devenit bărbat, am crezut c-o să fii mai maleabil, dar nu te-ai potolit. La fiecare pas, tu...
- Să revenim la subiect, i-am tăiat vorba, îndreptându-mi spinarea. Viitorul meu.
Avusesem discuția – sau cearta – asta de mai multe ori. Nu era nevoie de o recapitulare.
- Bine. Ce vrei?
- Ai avut dreptate, am recunoscut, călcându-mi pe mândrie. Peste zece...cincisprezece ani, mă paște un post de antrenor al vreunei echipe universitare. Privind în perspectivă, cariera mea își pierde strălucirea. Nu are viitor.
Părea să îi placă micul meu discurs.
- Lasă-mă să încerc ceva, i-am propus. Să vedem cum mă descurc într-unul dintre domeniile tale.
- Cum ar fi?
Am ridicat din umeri și m-am prefăcut că mă gândesc, ca și cum nu aș fi avut deja un plan.
- Ce-ai zice să-mi dai clădirea Delcour și cincizeci de mii de actiuni la Ferro?
A râs la îndrăzneala mea. Asta urmăream. Știam că nu avea să accepte sugestia.
- Să ai cincizeci de mii de acțiuni ar însemna să devii asociat al firmei, a zis el, punând jos paharul și așezându-se la loc. Nu contează că-mi ești fiu. Astfel de plocoane nu ți se oferă așa, cu una, cu două.
Și-a desfăcut nasturii sacoului, s-a lăsat pe spătar și m-a țintuit cu privirea.
- Și, în orice caz, nu în Meridian City, a completat el. Dacă e să mă faci de râs, prefer să fie într-un loc mai puțin vizibil.
- Ok. Atunci, ce zici de...FANE?
Familia Rikăi își botezase magazinul de bijuterii cu propriul nume.
S-a încruntat, privindu-mă bănuitor.
- FANE?
Rahat! Mă cam grăbisem. Mă temeam că avea să refuze.
Am ridicat din umeri, încercând să par nepăsător.
- Hai să vedem ce sunt în stare să fac cu magazinul, cu casa și cu averea familiei Fane.
- Nici vorbă! a refuzat tata. Toate astea vor fi, într-o zi, ale fratelui tău.
Am încremenit. Ale lui Trevor? Nu ale Rikăi?
În testamentul său, Schrader Fane o desemnase ca unică moștenitoare pe fiica lui. Rika avea să moștenească totul fie după ce absolvea facultatea, fie când avea să împlinească douăzeci și cinci de ani. Până atunci, domnul Fane îl numise pe tatăl meu – nașul Rikăi – administrator al averii, lucru care îi convenea de minune mamei Rikăi. Ea nu avea nicio înclinație pentru afaceri. Nu era capabilă nici măcar să-și administreze propria gospodărie, darămite o avere imobiliară în valoare de milioane de dolari.
Însă, dacă totul avea să ajungă la Trevor, înseamnă că...
- Sigur ți-ai dat seama până acum că, până la urmă, ei doi se vor căsători, mi-a zis tatăl meu, văzând că nu spuneam nimic.
Aveau să se căsătorească.
Mă zgâiam la taică-miu, complet încordat, străduindu-mă să mă stăpânesc.
În definitiv, de ce îmi păsa? Ea și Trevor se meritau unul pe celălalt. În plus, mai mult ca sigur, până atunci urma să îndeplinim cu vârf și îndesat planurile pe care le aveam cu ea.
- O să se-ntâmple la un moment dat, după ce termină amândoi facultatea, a explicat el. N-o putem lăsa să-și întindă aripile prea mult și să-și ia zborul. El o s-o ia de nevastă, o să-i toarne un Crist mititel, iar tot ce-i al familiei Fane va fi al nostru, inclusiv micuța Rika. Ăsta e planul.
Eram gata să pun pariu pe tot ce aveam că ea habar nu avea despre asta. Sigur, știam cu toții că părinții mei încercau să-i împingă pe Rika și pe Trevor să fie împreună, chiar dacă ea rupsese relația.
Însă oamenii opun rezistență doar până la un anumit punct. Ei – inclusiv Trevor – avea s-o preseze în continuare, iar până la urmă Rika urma să se dea bătută.
- Nu-l iubește, i-am atras atenția, vrând să-l descurajez puțin.
A ridicat capul, înfruntându-mi privirea.
- Rika o să se împace cu el și-o să-l ia de bărbat.
- Și dacă n-o s-o poată lăsa gravidă? am insistat.
Rika nu îl voia pe Trevor, Chiar dacă părinții mei o convingeau să meargă la altar, nu exista nicio garanție că avea să fie docilă în dormitor.
Tata a răspuns, privindu-mă tăios:
- În cazul ăsta, poate c-o să reușești tu. Atâta timp cât copulul o să fie un Crist, chiar nu-mi pasă.
Și-a ridicat paharul, sorbind din nou. Apoi a adăugat, cu o urmă de zâmbet:
- La naiba! O s-o las eu însărcinată, dacă trebuie.
Ticălos nenorocit.
Cu un zâmbet sarcastic, i-am zis:
- Prin urmare înseamnă că ai nevoie de mine.
- Da, dar n-am încredere în tine, mi-a întors-o tata.
- Totuși sunt fiul tău. Știu că asta te sperie, fiindcă nu poți să mă manipulezi. De ce nu poți? Pentru că suntem exact la fel. Calitățile pe care le detești la mine sunt tocmai cele pe care le prețuiești la persoana ta. Fie că vrei să recunoști , fie că nu, mă respecți mai mult decât îl respecți pe Trevor.
M-am apropiat de biroul lui.
- A venit momentul să mă implic în afacerile familiei. N-o să păstrez nimic. FANE îi va reveni Rikăi, împreună cu proprietatea ei și cu banii, după ce termină facultatea. Așa e stabilit în testamentul tatălui ei. Lasă-mă să-i administrez eu averea, până când ea și Trevor vor fi pregătiți.
A mijit ochii, întorcând propunerea mea pe toate părțile.
Ce avea de pierdut? Oricum, nu puteam păstra nimic. Legea o apăra pe Rika. Și, din câte știa tatăl meu, nu aveam niciun motiv să-i administrez prost averea, cu bună știință. De ce aș fi vrut să iau casa ei, să-i falimentez afacerea, să-i blochez conturile?
- Ok. O să te ocupi de FANE, a rostit el în sfârșit, acceptând ideea.
- Inclusiv de casă și de toate celălalte proprietăți ale lor. Dacă mă descurc bine, primesc Delcour și cele cincizeci de mii de acțiuni.
Mă durea în cot de Delcour și acțiuni, dar voiam să mă prefac, în continuare, că nu averea familiei Fane reprezenta adevărata miză.
Tata a ezitat, însă, în cele din urmă, a acceptat.
- O să-l pun pe Monroe, să modifice mandatul și-o să-ți trimit actele azi, mai târziu.
Privindu-mă cu severitate, a ținut să-mi atragă atenția:
- Primești o șansă pentru că ești sânge din sângele meu, Michael. Numai de asta. Dac-aș fi în locul tău, m-aș strădui să dovedesc că o merit și n-aș da-o în bară. S-ar puteam să nu ai parte de o a doua șansă.
Mi-am păstrat zâmbetul doar pentru mine. Nici nu aveam nevoie de o a doua șansă.
I-am întors spatele și am pornit spre ușă, pregătit de plecare. Deodată, m-am oprit.
- De ce nu m-ai ales pe mine? Am întrebat, răsucindu-mă pe călcâie și privindu-l. De ce să nu mă căsătoresc eu cu ea?
- Mi-a trecut prin cap, dar tu ești prea imprevizibil, iar eu am nevoie ca Rika să fie fericită și ascultătoare. Ai face-o nefericită.
Am ridicat o sprânceană și mi-am ferit privirea. Ei bine, avea dreptate. Eram foarte hotărât să îi fac rău Rikăi. Un rău cu neputință de îndreptat.
Numai că tata nu știam asta. Altceva stătea la baza hotărârii sale. Neștiind nimic despre animozitățile dintre mine și Rika, tatăl meu pur și simplu credea că nu eram potrivit pentru ea.
Am ieșit din biroul lui, trăgând ușa. Furia mi se încleșta în măruntaie și mă făcea să strâng din dinți. N-avea importanță. Nimic din toate astea nu avea importanță, am încercat să-mi reamintesc.
Planul tatei era să pună mâna pe banii și relațiile familiei Fane și să controleze totul prin intermediul lui Trevor. Nici prin cap nu-i trecea că eu aveam să duc totul pe râpă.
Și habar nu avea că planurile mele tocmai se modificaseră. El și Trevor nu aveau să pună niciodată mâinile pe ea. Mai degrabă o știam moartă.
Am intrat în lift. Când am apăsat pe butonul pentru parter, mi-am simțit telefonul vibrând în buzunarul interior al sacoului.
S-a zis cu casa.
La vederea fotografiei – holul casei Fane, cuprins în flăcări – am făcut ochii mari.
Ce mama naibii! Îmi simțeam inima în gât. Brusc, n-am mai putut să respir. Trecuseră la acțiune fără mine.
Planul inițial fusese să punem stăpânire pe casă, nu s-o ardem din temelii!
Am apelat rapid numărul de serviciu de Securitate al cartierului.
Paznicul de noapte a răspuns imediat.
- Ferguson! Casa Fane!
- Da, domnule. Am sunat deja la Pompieri. Sunt pe drum.
I-am închis și m-am răsucit instantaneu, izbind cu pumnul în peretele liftului.
- Rahat!