Heeseung face ochii mari și își ridică rapid capul spre mama lui, ce așteaptă acum un răspuns, in timp ce palmele ei transpirau.
"M-mama!" spune el și se ridică ușor, cu aceeași expresie pictată pe fața lui.
Speriata din cale-afară, Soori începe sa tremure când observă că fiul ei tace.
"Heeseung, zi ceva!" țipă ea, iar atunci Heeseung începe sa bată in ușă, sperând că mintea il înșală.
"Y-yuri? YURI" incepe băiatul sa bată cu pumnii în ușa, fiind urmat de Soori ce a început sa plângă.
Tot văzând că nu răspunde, acesta ii spune mamei lui sa se îndepărteze, apoi își ia avânt și dă tare cu piciorul în ușă, aceasta trântindu-se de perete, dezvăluind tânăra lată pe podea, cu baza gâtului și mâna dreaptă pline de sânge și ținând în mână stângă un ciob, luat de la geamul unui tablou ce era distrus la picioarele ei.
Heeseung suspină adânc văzând imaginea din fața lui, și dă buzna pe ușă, aruncându-se pe vine lângă sora lui inconștientă, fiind urmat de Soori, care vizibil era gata sa lesine văzând starea in care fiica ei era.
Tânărul, după ce-i verifica pulsul, ia fata in brațe, rezemându-i capul greu pe pieptul lui, și merge rapid spre mașină.
"Mama, haide! Mergem la spital" iar acestea fiind spuse, mama își adună puterile și se cară pe sine spre mașina din fața casei, suspinând.
Heeseung deschide ușa din spate și pune corpul inconștient al surorii lui intins pe canapele,așezându-i capul cu grijă, iar Soori se urcă pe partea unde capul ei era, și îl așează pe acesta in poala ei, mângâindu-i fruntea rece.
Băiatul, după ce se urcă la volan, calcă pedala și masina isi face drum spre spital.
.
.
.
.
.
.
Hyunjin chiar m-a rugat să mă mai dau jos din pat, și acum asta fac.
Merg pe hol, si sper sa nu fac criza și sa fug iar, deși nu-mi place aici deloc.
Vorbesc și singur câteodată... ok... mă trezesc vorbind aiurea, deci eu la cap am ceva sigur.
Normal ca am, e evident!
Am început să citesc etichetele de pe ușile saloanelor, și sunt extrem de uimit să văd cele mai stupide motive de boală.
Sunt notate lângă nume și vârstă, pe ușă si pe pat, căci eu le am pe ambele.
"Chiar ai nevoie de internare la spital dacă ai limbrici?" șoptesc eu amuzat, trecând peste a suta eticheta pe care am citit-o, si oprindu-ma la o alta, si tot asa, până aud zarvă pe hol.
Fac ochii mari și stânga-imprejur, apoi alerg spre colț, sa văd ce se întâmplă
"Aduceți o targă! Pregătiți un salon" striga o asistentă, iar o alta impingea targă spre intrare, unde un băiat înalt ținea un corp in brațe, din care se vedea clar cum picură sânge.
Si mai mare mi-a fost mirarea când am observat că eu cunosc acele persoane, așa că am tras aer în piept și am pus mâna la gură, nu doar din șoc, ci și din tristețe.
"Y-Yuri?" șoptesc eu si ma duc mai aproape, dar înainte sa fac măcar un pas, cineva îmi pune mâna pe umăr și ma trage inapoi.
"Yeonjun, stai aici!" iar eu fac 2 pași in spate, si las lacrimile sa curgă
"Hyunjin, d-dar la-" spun eu agitat, jucându-ma cu degetele, invârtindu-ma pe toate părțile, dar el mă intrerupe.
"Nu! Niciun'dar' nu ai voie!" rosteste el cu strictețe, iar eu mă opresc in mijlocul propoziției și las capul in jos, plângând silențios.
"Vreau să o văd..." spun eu cât de incet pot, vocea mea crăpându-se de la plâns.
Hyunjin se apropie de mine și încearcă sa-mi ridice capul "Deci ea e fata de care îmi vorbeai?" iar eu dau din cap afirmativ
"D-da. Ea e Yuri"
El zâmbește slab și îmi mângâie umărul "După ce o sa se trezească, te duc sa o vezi, da?" si fața mi se luminează brusc
"S-serios?"spun eu și 'adulmec' zâmbind, iar el chicotește văzând starea mea si da din cap.
"O sa te anunț eu, acum haide la salonul tău, trebuie să-ți aduc tratamentul" iar eu aprob, și ma întorc spre camera unde sunt internat.
.
.
.
.
.
.
I-am dus tratamentul lui Yeonjun, iar acum aștept vești despre Yuri, ca sa-l pot duce la salonul ei.
Cât timp mai aștept, sunt la celălalt pacient al meu, nevindecat incă, Yohoon.
Mă amuză să văd cum efectiv i se ridică nivelul abdomenului. Găsesc asta... hialuros, chiar simpatic.
Potrivit analizelor, bebelușul are 3 luni acum, și este la mărimea normală vârstei lui.
Este încă prea mic ca să-i pot verifica absolut tot, dar in 2-3 luni o sa-i pot vedea clar starea, fără nicio îndoială.
Despre mama lui, ce să zic? Doarme angelic.
Ca doctor pot explica cu exactitate ce are, dar cu alți ochi, ea doar doarme, mai mult ca de obicei (nu și-a băut cafeaua)
La ultima contactare a părinților ei am aflat cum și ce s-a întâmplat, si imi pare rău.
Nespus de rău.
Niciodată nu am înțeles cum cineva ar putea lăsa o femeie insarcinată să sufere, si doar gândindu-mă la asta ma doare inima.
Dacă aș putea, aș crește eu însumi copilul dacă Yoohon nu se trezeste după naștere.
Stând pe scaun și legănând picioarele, aud o ciocănitura.
"Intră!" iar apoi secretara spitalului intra pe ușă, ingrijorată, cu niște foi in mână.
Eu mă ridic și îmi scutur halatul, apoi îmi curăț gâtul și vorbesc "Sunt analizele pacientei Lee Yuri?" iar spre marea mea mirare, ea dă din cap negativ.
Privirea mi se îngustă odată ce imi intinde filele, dar le iau și le țin cu ambele mâini, citind cu atenție în timp ce ea explică.
"Analizele întârziate ale lui Park Yohoon si ale bebelușului. Tomografia și CT-ul amândurora, pe care le-ati cerut zilele trecute. CT-ul mamei e normal, nimic in nereregulă cu el, dar al bebelușului are probleme. S-a observat că in accident, abdomenul mamei a fost afectat de impact, bebelușul de asemenea."
"bebelușul are craniul dezlipit și creierul tumorat... Tumora e inoperabilă... se va naște cu ea și tot cu ea... va muri." șoptesc eu șocat citind analizele craniale tomografice ale fătului.
Nu e fatală, dar aduce probleme
Nu craniul e problema, acesta se lipește, ca e fraged...
Dar creierul nu se recuperează
Are boala Huntington
_______________________________
Boala Huntington
Este o tulburare genetică care
afectează sistemul nervos
central și care provoacă
degenerarea celulelor creierului.
Nu este mortală, dar se poate ajunge
la posibile internări cu scopuri
neurologice din cauza abilităților
cognitive și desprinderilor comportamentale.
Cei ce se nasc cu această boală, în
cele mai multe cazuri trăiesc puțin peste
vârsta de 15 ani fără tratamente,
iar dacă tratamentul se respecta,
rata maxima de viață este
de 30 de ani
Simptomele timpurii ale
bolii Huntington sunt de obicei
iritabilitate, pierderea motivaţiei şi o modificare a stării emoţionale.
Un alt simptom evident este diminuarea facultăţilor mentale până la punctul demenţei. Pot apărea şi simptome
precum lipsa apetitului şi a somnului.
Pacienţii cu pricina pot deveni
închişi din punct de vedere emoţional, capricioşi şi agresivi.
Unii pacienţi încep să aibă delir şi să dezvolte o psihoză pe măsură ce boala progresează.
____________________________