" You touched my heart you touched my soul.
You changed my life and all my goals.
And love is blind and that I knew when,
My heart was blinded by you.
I've kissed your lips and held your head.
Shared your dreams and shared your bed.
I know you well, I know your smell.
I've been addicted to you. "
James Blunt - Goodbye my lover
Sunt atât de confuză acum. Dacă Jeanine este mama mea cu adevărat, atunci de ar fi vrut să imi răpească prietenii? Cel mai teribil gând pe care l-aș putea avea a apărut acum in mintea mea. De ce m-a părăsit? Nu pare a fi săracă chiar deloc. Avea cu ce să mă intreţină. Poate că nu m-a vrut. Poate că nu m-a iubit niciodată și mai mult ca sigur nici acum nu o face. Dacă mă iubea, mi-ar fi spus că este mama mea de când m-a văzut. Imi acopăr faţa cu palmele mele infierbântate, dând undă verde șirului de lacrimi pe care il stăpânesc de azi de dimineaţă.
Damien mă trage intr-o imbrăţișare caldă și protectoare și imi sărută ușor creștetul capului. Stând aici cu el, corpul meu se oprește din tremurat, iar eu mă lipesc de el, acoperind orice spaţiu dintre noi.
- Mulţumesc, murmur eu printre lacrimi.
- Pentru ce imi mulţumești? intreabă el desenând cercuri pe spatele meu.
- Pentru tot. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu veneai cu mine. Și pentru că ai intrat in rolul iubitului meu, spun eu inroșindu-mă. Nu am vrut să te pun intr-o situaţie jenantă, dar trebuia să o mint.
- Nu trebuie să-mi mulţumești. Știi că aș face asta pentru tine oricând. In plus, nu m-ar fi deranjat să fie adevărată toata povestea asta, zice el lăsând incă un sărut pe părul meu.
- Știi că nu e posibil, spun eu lăsând un râs amar. Și mai știi că e doar vina ta, adaug eu.
- Megan, ţi-am zis...
- Te rog, hai să nu vorbim despre asta acum. Mă simt oricum rău, nu vreau să fiu și mai rău. Trebuie să-mi păstrez energia pentru dans, nu pentru plâns, spun eu calmă.
El dă din cap in semn de inţelegere și imi prinde mâna intr-a lui. Mergem tăcuţi spre hotel, fără să ne dăm drumul la mâini nicio secundă.
***
Costumul de majoretă imi vine foarte bine din cauză că am slăbit atât de mult. Plânsul și lipsa de mâncare pentru trei zile au ajutat. Mă privesc in oglindă și imi prind părul intr-o coadă de cal. O să fie bine, totul o să fie bine! imi spun eu pentru sine.
Kate intră in vestiar cu mâinile incolăcite la nivelul stomacului. Este palidă.
- Kate, ești in regulă? o intreb eu mergând in direcţia ei pentru a o ajută să stea in picioare.
- Ce-ţi pasă ţie? răspunde ea. Du-te și pregătește-te de spectacol.
- Ești colega mea, trebuie să-mi pese, zic eu. Deci ce ai păţit?
- Am o stare de greaţă de azi dimineaţă. Camera se invârte in continuu și nu pot dansa, se plânge ea.
- Asta nu sună prea bine. Cred că trebuie să te odihnești. Anna! strig eu.
- Ce e, Megan? se interesează ea.
- Anunţă-le tu și pe celelalte fete că nu voi dansa azi. Nici eu, nici Kate. Faceţi dansul de rezervă, spun eu. Anna dă din cap inţelegător și se duce să dea de veste, iar eu rămân lângă Kate.
- Ce? Nu trebuie să lipsești și tu. Mă descurc și singură, spune ea strângând mai tare de abdomen.
- Păi, mie mi se pare destul de evident că nu poţi să te descurci. Haide, o să te duc la hotel, o anunţ eu.
- De ce ești așa de drăguţă cu mine? Adică, după tot ce ţi-am făcut, tu tot vrei să mă ajuţi, zice ea confuză.
- Pentru că eu nu sunt tu, Kate. Nu imi place să văd pe altcineva suferind. Nu te plac, dar ai nevoie de ajutor și din moment ce eu sunt singura disponibilă, mai bine accepţi inainte să mă răzgândesc, explic eu, iar ea rămâne aproape uimită de spusele mele.
Imi pun braţul in jurul taliei ei și pornim spre hotel. Niciuna dintre noi nu a spus nimic până la jumătatea drumului, dar la un moment dat, Kate se oprește in loc și spune:
- Cum ai făcut-o?
- Cum am făcut ce? intreb eu confuză.
- Cum l-ai făcut pe Damien să se indrăgostească de tine? zice ea, iar in cuvintele rostite ascund atâta durere.
- Damien nu e indrăgostit de mine, spun eu.
- Urăsc să spun chestii care nu imi convin, dar dacă o fac, inseamnă că sunt convinsă că sunt adevărate, spune ea aproape șoptit.
- Eu cred in continuare că te inșeli, dar dacă ai dreptate, trebuie să știi că nu am făcut nimic. Când te indrăgostești, pur și simplu se intâmplă, explic eu.
- Nu, Damien mi-a spus odată că nu s-a indrăgostit niciodată și nici nu o va face. S-a intâmplat când ne-am certat prima oară. Mi-a spus că nu se va indrăgosti niciodată din cauza mea, dar acum e limpede că e indrăgostit de tine, bâiguie ea.
- Uite, Kate. El are dreptate. E vina ta că el nu poate fi cu altcineva. Chiar iţi place să-l ţi cu forţa lângă tine? intreb eu incercând din răsputeri să nu fiu exasperată.
- Il iubesc, murmură ea. Il iubesc și nu vreau să-mi scape. Să-l ţin cu forţa este singura modalitate. Știu că simţi ceva pentru el și te rog să incerci să incetezi. După absolvire, nu va mai dura mult și ne vom logodi. Părinţii mei au plănuit totul. Așa, eu voi avea ce mi-am dorit mereu, iar părinţii mei au o asigurare că Damien nu iși incalcă partea de inţelegere.
- Doar... Doar hai să mergem la hotel, spun eu, pentru că nu mai am nimic altceva să-i spun. Am rămas șocată la spusele ei.
Ajungem in doar câteva minute, iar eu o conduc pe Kate până la camera ei. Nu mai pot să rămân cu ea pentru că nici eu nu mă mai simt atât de bine. Intru in cameră și mă trântesc in pat, dând frâu liber unui ocean de lacrimi. Nu pot să cred că asta chiar se intâmplă. Damien va fi logodit cu Kate in mai puţin de cinci luni, iar gândul ăsta mă ucide.
De când sunt in Anglia, mi se intâmplă numai lucruri rele. Nu așa trebuia să fie. Aici am visat intotdeauna să ajung, iar acum abia aștept să plec. Mă ridic in capul oaselor și mă apuc să imi strâng lucrurile. Dacă este cineva care vrea să plece de aici cât mai repede posibil, aceea sunt eu. Imi voi duce bagajele la aeroport, măcar așa nu voi putea să-i văd pe ceilalţi râzând și celebrând victoria sau faptul că sunt vicecampionoi. Nu sunt egoistă, doar că nu sunt in dispoziţia potrivită.
***
Avionul va decola intr-o oră, iar pasagerii deja iși ocupă locurile. Ii mulţumesc stewardesei pentru că mi-a dat o mână de ajutor cu bagajele și mă indrept spre avion, când ea mă strigă alarmată din spate:
- Domnișoară, vă indreptaţi spre avionul greșit. Acesta este avionul dumneavoastră, spune ea artătându-mi-l cu degetul. E avionul in care am venit aici.
- Trebuie să fie o greșealeă, zic eu, nu mai am bilet pentru avionul privat.
- Ba da, este un bilet pentru dus-intors. Partenerul dumneavoastră de zbor este aici? intreabă ea.
- Partenerul de zbor? Vrei să spui că și Damien vine cu mine? Grozav! spun eu ironic. Stai! El zicea că va veni iubita lui in locul meu, deci cred că ar trebui să o las pe ea.
- Nu, nu este posibil. Biletul este pe numele dumneavoastră și al lui Damien Cross, nimeni altcineva, explică ea.
- Chiar că am parte de cea mai bună săptămână din lume, spun eu mai mult pentru mine.
In avion, mă așez pe canapeaua pe care am stat și când am venit in Anglia. Mă cutremur la amintirea a ce s-a intâmplat aici intre mine și Damien, iar acum probabil că vom păstra distanţia. Intenţionez să-l indepărtez, așa cum, de altfel, vreau mereu să fac, dar pur și simplu corpul meu răspunde când il intâlnește pe al lui și nu-l pot opri.
Câteva zgomote se aud din afară ca și cum cineva ar urca scările. Trebuie să fie el. Palmele incep să-mi transpire, iar eu incerc să stau cât mai calmă, dar nu pot. Dintr-o dată, canapeaua a devenit incomodă și capul imi vâjâie.
- Hei, aici erai, te-am căutat peste tot, spune el râzând ușurat că mă vede, dar eu nu fac decât să mă uit ţintă in podea.
El se apropie de mine, de parcă nu și-ar fi dat seama că am păţit ceva și flutură o medalie in faţa ochilor mei. Dumnezeule! E medalia de aur.
- Sunteţi campioni? Asta e super, felicitări, zic eu uitând pentru câteva clipe de starea de agitaţie pe care o aveam. Il imbrăţișez strâns, dar mă retrag de indată ce realizez că e greșit ce fac.
- Ce se intâmplă cu tine? Inainte de meci erai bine-dispusă, dar acum nu, spune el.
- Păi nu poţi fi decât bine-dispus când trebuie să iţi petreci timpul cu Kate, nu? intreb eu sarcastic.
- Doamne, ţi-a făcut ceva? se interesează el devenind agitat, gata să vindece orice rană mi-ar fi provocat.
- Nu, ba chiar a fost drăguţă. Am dus-o la hotel și pe drum am vorbit despre voi doi și logodna voastră, spun eu, de data asta mutându-mi privirea spre ochii lui. Pupilele ii sunt dilatate și rămâne perplex la replica mea.
- Da, exact asta a fost și reacţia mea, adaug eu.
- M-Megan, pot să-ţi explic, zice el bâlbâit.
- Oh, dar nu e nevoie să imi explici. Știu deja tot ce era nevoie. Doar că poate voiam să imi fi spus tu despre asta și nu să aflu de la Kate fix atunci când imi făceam iluzii aiurea. Chiar credeam că am avea o șansă, iar tu imi dădeai motive să o fac. Acum nu imi pot da seama de ce te-ai apropiat așa de mult de mine, când știai că urmează să te logodești. Nu ai făcut decât să mă rănești, Damien. E vina ta că acum nu mi te mai pot scoate din minte, spun eu cu o urmă de frustrare in glas.
- Am vrut să-ţi spun, chiar am vrut, dar de fiecare dată când te vedeam, nu mai aveam puterea să o fac, bâiguie el.
- Da, și te-ai gândit că e mai bine să te prefaci că e in regulă dacă mai săruţi și alte fete in timp ce data logodnei era deja anunţată? Ei bine, eu nu mai vreau să fac așa ceva.
- Imi pare atât de rău, dar nu pot să fac nimic. Sunt la marginea prăpastiei. Ești ori tu, ori familia mea, zice el.
- Vezi? Aici greșești tu. Nu e vorba de familia ta, ci e vorba de afacerea familiei tale. E o diferenţă uriașă, il corectez eu.
- Nu pot să fac asta, Megan. Trebuie să imi ajut familia. Oricât urăsc să spun asta, trebuie, spune el vizibil indignat.
- Am inţeles. Când o să cobor din avionul ăsta, iţi promit că nu te voi mai deranja. Examenele sunt intr-o săptămână. Vom absolvi și fiecare iși va vedea de viaţa lui, spun eu cu lacrimi in ochi, dar nu le las să pună stăpânire pe mine, trebuie să ii arăt că pot accepta ideea asta. Imi las capul pe spate și imi pun căștile pe urechi. Numai Maroon 5 poate să mă facă să uit de o zi așa proastă.
***
Zborul a trecut repede, ţinând cont că am dormit tot drumul. Ușile avionului se deschid, iar lumina zilei din Chicago imi mângâie din nou chipul. Mă bucur că sunt acasă.
Imi iau toate lucrurile și cobor din avion, cu Damien in spatele meu. Nu a spus nimic de când am plecat din Anglia. Nici nu vreau să spună ceva. Il văd pe John la o distanţă mică de avion, ţinând o plăcuţă pe care era scris numele meu. Pentru prima oară, cineva imi duce dorul, iar asta mă face să fiu fericită. Vreau să grăbesc pasul, pentru a ajunge cât mai repede la John, dar inainte de asta, mai arunc o ultimă privire in direcţia lui Damien, care mă privea deja intristat.
- Mă bucur că te-am cunoscut, spun și il las in urmă, o dată cu toate sentimentele mele pentru el.
Damien Cross... sper ca asta să fie ultima dată când voi auzi de numele lui.