În casa familiei Carter se simțea deja agitația care apărea în fiecare dimineață, când toți se grăbesc să ajungă într-un loc anume, programat cu o zi, două, trei în urmă.
- Azi m-am decis să o las pe fiica ta să mă scoată din casă, spune Fausto deodată, făcându-i pe ceilalți doi să se oprească din mâncat. Mi-am dat seama că am vizitat doar pădurea, lacul și cofetăria lui Julian.
Michael își privi fiica destul de tensionat. Toate mesajele de avertizare primite în ultimele zile, mai ales cu privire la Annemarie, îl făcuseră să nu mai aibă dorința de a o lăsa singură în preajma lui. Motiv pentru care își anulase și îndatoririle bisericești pentru o vreme, până afla ce se întâmplă. Nu știa încă cum îi va da vestea lui Fausto, că nu mai are nevoie de ajutor cu enoriașii, dar nu asta conta în acel moment, ci siguranța copilului său.
- Să îmi spui când avem de lucru la biserica, Mike, să știu să nu-mi fac alte planuri, parcă îi citi gândul preotului.
- Cu ce ocazie așa activ astăzi, Fausto? își încearcă norocul.
- Am stat destul ascuns. Vreau să interacționez cu oamenii, să îmi fac prieteni. Michael, vreau să mă mut în Anchorage. De tot.
Annemarie îl privea fără replică, încercând să pară cât de cât surprinsă, dar adevărul e se aștepta la asta din moment în moment. Un criminal care încearcă să se apropie cât de mult poate de victimele sale, strategia clasică.
- Îl fac un tur scurt lui Fausto azi, tată, răspunde provocării cu un plan stabil în minte. Are dreptate, ar trebui să se simtă ca acasă aici.
Se ridică de la masă și se duce în bucătărie unde își umpluse o cană cu apă. Se uită în spate, la cei doi bărbați care discutau așa cum o făceau în fiecare zi. E momentul să testeze terenul.
- Apă? îi întinse lui Fausto cana din care se varsă câteva picături pe masă. Ție nu ți-am adus tată, ai suc de portocale în pahar. Pot să aduc dacă -
- Nu am nevoie, Anne, mulțumesc. Ești sigură că nu ai nimic de făcut astăzi? Poate cu Philona, voi fetele mereu găsiți lucruri de făcut și discutat, încearcă să o convingă să nu meargă, sperând să înțeleagă subtilitatea vorbelor sale.
- O să plec la Philona în câteva minute. Orașul e mai frumos seara, își scărpină nasul în fața lui Fausto care pare că îi înțelege semnul.
- În regulă, Anne...,renunță Michael sorbind descurajat din paharul cu suc.
Îi era frică să nu i se întâmple ceva, dar în același timp avea încredere mai mare în ea decât în propria ființă. Dacă cineva e capabil să scape din ghearele unui criminal, ea e acea persoană. Instinct patern, probabil.
În timp ce își lua la revedere de la ei, observă cum Fausto bea fără griji din cana pe care i-o aduse. A trecut testul - are încredere deplină în ea, nu se gândește nicio secundă că plănuiește să-i facă felul. Să vedem cum mai scapi teafăr din mâinile mele, Fausto, se gândi în timp ce închide ușa de la intrare.
Observă pe telefon că are doua mesaje noi. Nici nu auzise telefonul, speră să nu mai facă aceeași greșeală. Unul era de la Philona care îi scrisese că e de acord să o ajute cu planul ei de a-l prinde în flagrant în flagrant în momentul uciderii mătușii. Al doilea mesaj era chiar de la Harry Mikan care îi scrie că o așteaptă la biroul sau din secția de politie. Puțin ciudat date fiind împrejurările, până acum întâlnindu-se decât la cafenea.
Odată ajunsă acolo, remarcă indiferența cu care era tratată, neavând niciun polițist curios prin preajmă care să o întrebe cu ce probleme îi vizitează. I-a instruit bine, își spuse fixându-și ochii pe Roger, cu degetele sale ce tastează cu viteza luminii și cu părul vâlvoi prin care își trecuse mâna nervos. Și el o fi vreun intrus ca mine? se întrebă, când deodată, contemplarea îi fu întreruptă de vocea lui Harry care o striga din cealaltă partea a încăperii.
- Aici, Annemarie, flutură mâna în aer, facându-l pe Roger să-și îndrepte atenția către frumoasa vizitatoare a șefului său.
- Nu mai stăm ascunși, domnule? îl întreabă intrând în birou, căutând cu privirea un loc pe care să se așeze.
- Ăsta e liber, stau în picioare, îi indică ridicându-se. Atunci când șeful de poliție se ocupă de ceva și nu cere ajutor, nu prea interesează echipa ce invârteli face... M-am gândit că e dimineață totuși și tatăl tău sau Fausto nu au părăsit casa. Greșesc?
- Deloc. Când am plecat eu, încă mâncau. Le-am spus că sunt la Philona.
- Bun. De vreme ce ai acceptat să vii așa devreme, e clar că ai găsit ceva, aproape își freacă mâinile de nerăbdare.
- Mai aveam puțin și vă sunam în plină dimineață... A trebuit să cotrobăi când ei dormeau. M-a văzut Fausto în schimb, se pare că era la fel de activ ca și mine. Nu a observat că am luat poza, spune cu zâmbetul pe buze și îi întinde poza lui Harry. Ați avut dreptate.
- Tatăl tău cânta în același grup cu Jake, în momentul în care poza a fost făcută.
- Ciudat e că pe nicăieri nu apare și Fausto în poze. L-am întrebat de ce. Știți ce a răspuns?
- Că e genul de om care păstrează amintirile în minte și nu în bucăți vechi de hârtie?
- Ceva asemănător, răspunde uimită. Ați mai auzit genul ăsta de răspuns?
- La toți suspecții care s-au dovedit a fi vinovați. Ăsta e laitmotivul prin care se scot din "văzul" camerelor, pozelor, ziarelor... Niște fantome care nu apar nicăieri.
Ușa e trântită de perete, geamul tremura și Anne tresare pe scaun, concentrată fiind la analiza polițistului. Lina își face apariția în fața ușii, cu zâmbetul pe buze, acolo unde a stat tot drumul de la sanatoriu până la secție. O observă pe Annemarie destul de speriată că secretul participării la ancheta a fost spulberat de femeia cu buze roșii.
- Bună, Harry! Tu trebuie să fii Annemarie Carter, nu-i așa? Îl știu pe tatăl tău, un om cumsecade. Ce ai făcut de ai ajuns la poliție, inventează un subiect banal pentru a ascunde adevărul că știa de echipa incognito.
- Eu...
- Lina, nu trebuie să te prefaci, o întrerupe Harry. Iată, acum nu mă mai ascund.
Lina închide mecanic ușa, privindu-i pe cei doi, Annemarie la fel de confuză și Harry, același zâmbet mustăcit pe care îl adoptă când trimite un infractor la închisoare.
- Nu știu despre ce vorbești, Harry, eu tocmai m-am întors de la Bellamy Blake. Tu m-ai trimis, ai uitat? vorbește calm, continuându-și jocul.
- Nu am uitat. La fel cum nu am uitat cum te-ai imbrobodit cu gluga aia când ai trecut prin fața cafenelei unde eram cu Annemarie.
- M-ai văzut... Desigur că m-ai văzut..., spune dând din cap, sprijinindu-se de perete.
- Și mă așteptam să mă întrebi ce făceam acolo. M-ai dezamăgit că nu ai făcut-o. De ce nu ai făcut-o?
- Pentru ca voiam ca tu să îmi spui fără să te întreb.
Annemarie îi privea pe amândoi cum își pasau vorbe ca intr-un joc de tenis, ea fiind băiatul cu mingiile care urmărește dacă unul dintre jucători are nevoie de una nouă. Bine, fata cu mingiile.
- Îmi pare rău, se scuză Harry calm. Am greșit față de tine. Trebuia să îți spun, mă voi revanșa. Chiar acum. Se pare că anchetăm o fantomă care nu apare în pozele prietenilor săi. Prieteni care cântă în același cor, în același loc, în aceeași zi. Ia-l de unde nu-i.
Venise momentul. Trebuia să îi spună, să recunoască și să înceapă să lucreze împreună. Își vedea prietenul alarmat că încă are puzzle-ul neîntregit, că toată căutarea a fost în zadar. Era blocat în într-o zonă gri din care putea să iasă numai cu ajutorul ei.
- Nu mă întrebi unde am fost înainte să te văd la cafenea? se uită în podea, speriată de reacția pe care urma să o primească.
- Poate că aștepți să îmi spui tu unde ai fost, Lina, zâmbi empatic.
- Acasă la preotul Carter, oftă și-și ridică privirea.
- De ce?
- Să le dau vestea care știu că l-ar fi putut forța pe Fausto sa schițeze măcar o urmă de frică.
- Ce veste? Annemarie și Harry întreabă în același timp, urmărind-o pe Lina cu frunțile încruntate.
- Că am scos din lac cadavrul lui Jake Gideon, spuse ferm. Îmi pare rău că nu ți-am spus, Harry.
- Lina, lasă asta acum, ai făcut cel mai inteligent pas în ancheta asta. Leonard se ocupă de autopsie, nu?
- Da, dar... Nu ești supărat?
- Deloc! Am uitat complet de posibilitatea ca Jake să zacă pe fundul lacului.
- Leonard a spus că pare a fi sinucidere...
- Va vedea că se înșală. Reacția lui Fausto. Spune-mi.
- A continuat cu ideea că Jake era nebun. Atunci mi-am amintit de doctor. Foaia medicală din dosarul lui Jake e a lui Fausto. Plănuisem să mă vad cu Bellamy dinainte să îmi spui tu. Apelasem la Roger.
- Normal că ai făcut-o, afirmă cu mâinile în aer, pe o tonalitate atât de veselă încât cele doua femei rămân fără reacție.
- Nu văd a fi supărat, deci pot să continui?
- Supărat? Îmi vine să te pup, Lina! Ai făcut toată treaba grea din ancheta asta. Eu nu am facut nimic. Tu ai fost adevărul creier.
O îmbrățișează strâns, făcând abstracție de prezența lui Anne în cameră. După atâta agitație, un moment uman e cât se poate de binevenit. Rigiditatea amândurora, personalitățile tari care îi definesc, au fost uitate pentru câteva zeci de secunde.
- Ziceam că, era fișa lui Fausto, sparge tăcerea cu un nod în gât, ștergându-și o lacrimă din colțul ochiului. Ziua aia, când a fost făcută nenorocita de poză... atunci s-au cunoscut, Harry, toți trei. Michael și Jake au pătruns în arhive și și-au adăugat numele în sistem - nu întreba cum au făcut-o, Bellamy nu știa detalii - pentru a fi împreună, egali. Au uitat să schimbe informațiile medicale de pe foaie. Greșeala lor rezolvă totul. Fără ea, încă îl credeam nebun pe Jake.
- Și cum a ajuns Fausto la mine acasă? intervine Annemarie, din ce în ce mai implicată.
- Fausto a fugit.
- Adică tata știe că adăpostește un fugar nebun psihopat? întreabă pe același ton curios.
- Nu a mai păstrat legătura cu ei... Pe Jake era gelos datorita trecutului cu Michael. Voia viața lui Jake și pe Michael ca prieten. De asta l-a urat dintotdeauna. Când Fausto l-a sunat pe Michael să-i spună că Laura a murit în incendiu, a fost prima oara după mai mult de treizeci de ani.
- Așa e, Harry, m-am gândit la fel, confirmă Lina dând din cap.
- Nu... Ceva nu se leagă, se ridică Anne de pe scaun și începe să deseneze o schiță pe o agendă. Fuge, se căsătorește, ajunge preot... dă foc casei, îl sună pe tata după treizeci de ani... Tata știe tot. De unde știe tata totul dacă nu și-au vorbit în tot acest timp?
- Louise Anderson, completează Lina desenul lui Anne, subliniind numele femeii.
- Ce treabă are bunica Louise în...cum?
- Arata-mi poza, Harry. Aici, arată spre asistenta ce stă lângă doctorul din poză. Asta e Louise Anderson, dragilor. S-a ocupat de Fausto în tot acest timp, a fugit după el când a plecat.
- Dar de ce? întreabă Harry nelămurit de ultimul aspect al cazului. Răzbunare?
- Voia să-l vindece, Harry, începe Lina să îi explice. A stat pe urmele lui în toți acești ani, l-a vegheat din umbră. A văzut cum își construiește viața, dar nu și sănătatea. Odată ce a renunțat să mai spere, l-a contactat pe Michael și i-a spus totul. A prevăzut că dacă va face o prostie, Fausto va apela la cea mai de preț persoană pe care o avea - Părintele Carter.
- Incredibil, se sincronizează din nou ceilalți doi interlocutori.
- Acum trebuie doar să o sunăm pe Louise și să-i spunem că știm majoritatea poveștii și că mai avem nevoie de bucățica ei. Apoi să-l prindem pe Fausto Sartori, medită Lina jucându-se cu creionul cu care completase schița lui Anne.
- Îl putem prinde în fapt, doamnă Edwards, spuse Anne întrerupând-o din visatul în gol. Domnul Mikan știe că îi joc cartea lui Fausto. Garantez că are încredere absolută în mine. Următoarea victimă pe lista lui e mătușa mea, Cynthia. Mi-a spus că vrea să-l ajut să o ucidă. I-am indicat vechiul depozit de ziare și o posibilă scenă a unei sinucideri. Nu sunt camere în jur, era destul de credibil să-l fac să se simtă în siguranță...
- Ai ceva în capul ăla frumușel, drăguță. Fă cumva să întârzii cât mai mult "pregătirile pentru crimă", Annemarie. Avem nevoie să vorbim cu Louise mai întâi. Și sunt sigură că se va bucura să îl vadă cum facem ce nu a putut ea să facă în toți anii ăștia. Continua planul. Harry, tu cu mine avem de luat un tort.