Mijlocitoarea

Capitolul XX - Declan

- Alyssa? Întreb, încă uitându-mă la tavan. De ce sunt io şi Trey aici?

Vocea mea sună tare când singurul sunet este lemnul pocnind în foc.

- Trey şi cu mine, mă corectează instinctiv, apoi ezită, de parcă se gândeşte cât să dezvăluie.

Mă face să aştept atât de mult pentru un răspuns încât consider să pun întrebarea din nou, dar în final răspunde, vorbind lent şi încet, luând în considerare fiecare cuvinţel.

- Mama obişnuia câteodată să muncească de Crăciun, când avea două slujbe ca să ne ţină în apartament şi să îmi dea mie bani de cheltuială. Acelea au fost cele mai mizerabile sărbători din viaţa mea, iar eu am avut unele foarte proaste. Nimeni nu ar trebui să trăiască aşa ceva. Îmi doresc să nu o fi făcut, chiar dacă bani făcuţi de mama s-au dus pe un nou costum pentru mine. Sau cel puţin, acolo aparent i-am cheltuit.

Oare de fiecare dată când învăţ ceva nou şi important despre ea, să fie după miezul nopţii, mă întreb. Asta cu siguranţă pare să fie tendinţa.

- Pe ce ai cheltuit banii, atunci?

Ea a spus că nu este conştientă de ceea ce dezvăluie atunci când este obosită, dar în ciuda orei, nu pare deloc istovită. Nu este ca şi cum aş profita de aceasta, este doar curiozitate.

Oftează, făcând o pauză, dar în sfârşit răspunde cu o asemenea simplitate că nu îi îndoiesc sinceritatea.

- Ţigări.

- De ce?

Fac o faţă la tavan. Nu mă prind. Ea urăşte ţigările la fel de mult ca oricine altcineva pe care cunosc, dacă nu mai mult, aşa cum ştiu prea bine.

- De ce crezi? Se răsteşte.

Mă ridic, uitându-mă uimit la aceasta. Alyssa nu se mai uita neatentă în spaţiu, dar încă nu se uita la mine, privind focul de parcă vede ceva mai mult decât flăcările.

- Am fost o nenorocită de dependenţă. Dacă poţi într-adevăr susţine că am fost şi nu sunt.

Înţelegerea se iveşte în sfârşit, iar falca mea cade în surpriză. Nu am văzut asta venind, dar de altfel, niciodată nu pot prezice ceva despre Alyssa.

- De acea deteşti ţigările atât de mult.

- Printre alte lucruri, permite, viziunile sale în flăcări terminându-se în timp ce îşi schimba atenţia pe mine. Asta şi faptul că te omoară dacă nu renunţi.

Îi las insultă să treacă fără să mă ofensez. Nu este momentul să îi întrerup neobişnuita sinceritate.

- Sunt acele lucruri aceleaşi de care mama ta vorbea?

Aş fi crezut că ea este tipul de persoană destul de isteaţă să nu se lase prinsă, dar dacă mama să ştie, Alyssa a trebuit să fi fost descoperită, cumva.

- Nu. Ea nu a ştiut niciodată despre asta.

Faţa să se află în umbră, lumina ratând-o. Pare să se combine cu scaunul şi întunericul, dar eu tot pot auzi notă dură din vocea ei.

- Atunci despre ce vorbea?

Din prima secundă când am rostit fraza aceea, am ştiut că m-am aventurat prea departe. Alyssa nu este pregătită să verse totul, iar limita sa este atinsă. Nici măcar spiritul Crăciunului nu o poate face să îşi dezvăluie toate secretele.

Oftează, descolăcindu-se din fotoliu, aruncând pătură pe podea. Se întinde la fel de sinuos ca o pisică. Îmi ţin ochii cu fermitate pe foc, nu pe trupul suplu care este aruncat din senin într-un ascuţit relief-şi care pare să strălucească -, accentuat de lumina focului.

- Nu vreau să mă contrazic cu tine în seara asta, îmi spune pe un ton fin, sunând obosită de ceva mai mult decât faptul că a stat trează.

Părul său lung atârnă liber în jurul feţei sale, mai întunecat decât umbrele ce o înconjoară. Chipul pal care reflectă lumina şi pare să strălucească, arată aproape sălbatic, aproape fey.

- Aşa că voi pretinde că nu ai pus acea întrebare.

Mă ridic şi eu, nu la fel de graţios, dar de altfel sunt considerabil mai mare şi mai puţin delicat decât ea.

- De ce nu îmi spui niciodată ceva despre tine, orice? Cer.

Dacă nu ar fi fost într-o dispoziţie diferită sau dacă nu aş fi fost atât de obosit - nu sunt obişnuit să stau trează atât de târziu fără ceva întăriri -, nu aş fi întrebat, dar cum mă găsesc în această situaţie...

Aceasta râde sceptică, o notă sălbatică în vocea ei.

- Declan, tu ştii mai multe despre mine decât practic oricine. Eşti un prieten bun, chiar dacă încerci să nu fi, dar există încă lucruri pe care nu vreau – nu pot – să le împart cu nimeni. Iar despre ceea ce întrebi tu, se încadrează aici.

Se întoarce pe călcâie, ieşind din încăpere cu eleganţa unei pantere care vânează, dar fără pic de furie.

- Mă duc să mă culc, noapte bună.

O privesc plecând, întrebându-mă dacă sunt mulţumit că m-a numit un prieten bun sau enervat că încă nu mi-a zis. Cu Alyssa şi nenorocitele ei de secrete, este în general în egale părţi, dar în seara asta primul trebuie să câştige.