𝕤𝕔𝕒𝕣

viața de liceu e nasoală

Masina se opreste si realizez ca am ajuns in fața liceului. Totul a rămas exact la fel. Frunzele cazute din copaci acopera aleea cu o patura galbenă, iar studenții se grăbesc spre cursuri. Grupuletele de elevi sunt nelipsite. Tocilarii, care au locul lor ferit in spatele curții liceului. Cei mai populari, care mereu fumeaza sau se drogheaza sunt, ca de obicei, in centrul atentiei. Toata lumea ii priveste si vrea sa fie ca ei, sau cu ei, sau in ei.
Aceste gânduri imi zboară odata ce Jason ma striga.

"Pământul spre Olivia"si imi face cu mâna in fata ochilor.
Imi ridic ochii si il privesc. Se uita la mine nedumerit.

"Ai întârziat deja, daca mai stai mult sa meditezi asupra a nu stiu ce chestii ai tu in capsorul ala, o sa te exmatriculeze in prima ta zi. Sauuu cumva ai pus deja ochii pe vreun baiat, ha?
Cand aud ce zice, pornesc cu pasi repezi spre intrare, însă o mâna ma apuca de brat si ma trage.

"Unde fugi?"

" Tu erai ala care imi spunea acum un minut ca daca nu ma grăbesc, ma exmatriculeaza, acum ce mai vrei?" desi nu ar trebui sa ma enervez, faptul ca a adus in discutie băietii ma scoate din sarite. Din noaptea aceea blestemata mi-am jurat ca nu o sa ma îndrăgostesc de vreun baiat. Nici macar nu stiu cum e sentimentul. Nu l-am trait vreodata si sper din suflet sa nu o fac.

"Voiam doar sa iti spun ca daca ai nevoie de mine, ma găsesti prin liceu, voi fi aici."

"Ce faci tu "prin liceu"?"

"Ce faci si tu, studiez."
Nu stiam ca Jason e cu mine in liceu. Nu imi aduc aminte de el din clasa a 9-a. Nici macar nu stiu ce clasa e.
Intru in liceu iar toti ochii sunt atintiti asupra mea. Incep sa merg pe coridor cu scopul de a ajunge la fostul meu dulap. Grupulete de fete se uita uimite una la cealalta si probabil ma barfesc, intrebandu-se ce cauta fata asta la ele in liceu. In urma cu 3 ani as fi aratat ca imi pasa. Anxietatea mi-ar fi luat-o înainte si probabil as fi început sa plâng. Dar sincer, in momentul asta mi se pare o prostie. Da, in interiorul meu doare. Doare ca am pierdut cei mai frumosi ani, in care trebuia sa imi fac amintiri frumoase cu prietenii mei, care acum nu mai exista. Sa imi fac iubit, cu care sa ies la întâlniri romantice si la film, sa traiesc cele mai frumoase amintiri, însă m-am ales doar cu lacrimi, suferința si disperare.
Imi continui drumul printe "fanii mei", până ce ajung in fata dulapului. Cum ma asteptam, altcineva il foloseste acum. Ma întorc si ma las usor pe spate, pana cand ajung lipită de dulap si cu genunchii la piept. Am întârziat deja 20 de minute asa ca prefer sa nu ma mai duc deloc.
Stau de vreo 10 minute in locul ala. Pana cand dulapul meu, adica fostul meu dulp este deschis cu putere, iar toate cărțile si caietele cad pe jos. O mână se întinde in fata mea, cu scopul de a mă ajuta sa imi ridic corpul asta defect de pe jos. Imi ridic capul si sunt surprinsa sa il vad pe "bodyguardul meu" care imi zambeste.

"5 minute te-am lasat singura si deja suferi dupa mine? Ce-i cu starea asta?"
Il iau de mână si ma ridic. Ma scutur pe pantaloni si ma uit întrebatoare la el si la dezastrul pe care l-a provocat pe coridor.

"Ce crezi ca faci?" Il intreb eu nedumerită.

"Ce tii se pare ca fac? Iti fac loc pentru carti." Se apleacă si imi ia geanta, scoțând cărțile si caietele din ea, iar apoi punându-le in dulapul gol.

"E dulapul altcuiva acum, iar tu nu ai dreptul de a umbla prin lucrurile personale ale oamenilor." Vocea imi este ridicată iar capul incepe sa ma doară.

"Usor prințesă, doar incercam sa te ajut. Mai stii?tatal tau m-a angajat pentru asta. Nu vad rostul nervilor tai. Iar nervii posesoarei sau posesorului dulapului chiar nu ma intereseaza. Asa ca du-te mai repede la ore până nu afla taticutul tau ca fetița lui chiuleste din prima zi
Imi dau ochii peste cap si pun mâna pe cleanta usii clasei de biologie, însă sunt salvată de clopoțel. Ma întorc spre Jason, ca sa ii scot limba, făcându-i in ciuda ca ora s-a terminat, dar a dispărut. Ciudat.
Următoarele 5 ore trec atat de greu, încât simt ca am stat o eternitate. Fostii mei colegi nici macar nu s-au uitat la mine. Ce-i drept nici nu am apucat sa ne cunoastem. Un semestru am apucat sa îl facem impreuna, iar atunci toti eram rușinosi si speriați de viata la liceu.
Nu ma deranjează ca nu vorbește nimeni cu mine, sau cel putin nu vreau sa arat ca ma deranjează.
Ies din scoala, iar mașina lui Jason ma asteapta. El e deja acolo, se uita pe telefon. Profit de momentul lui de neatenție si o iau in partea opusa. Daca crede ca o să ma duc cu el acasa e nebun. Nu am nevoie de protectie, iar faptul ca sunt tratata din nou ca un copil ma scoate din sarite.
Imi bag căștile in urechi si incep sa ascult muzica.
Muzica se opreste, iar telefonul meu se face una cu asfaltul, sunt luata pe sus si bagata cu grija într-o masina. In primele secunde nu imi dau seama ce se întampla, dar dupa realizez ca "bodyguradul meu" m-a gasit.

"Ce crezi ca faci?" Spun tipand la el. Însă el nu spune nimic. Ma aseaza pe bancheta din dreapta si tranteste usa atat de tare dupa el, incat s-a zguduit toata masina. Se duce pe locul șoferului si pornește masina.

"Pune-ti centura", spune el calm si rece.
Fac ceea ce zice si imi întorc capul spre geam si privesc soarele care parcă ne urmărește.
Ajung acasa, ma dau jos din masina si fug spre camera mea, închizând usa in urma.
"Olivia, scumpo!"

"Ce este, tata?"

"S-a întâmplat ceva la scoala, cum a fost?"

"Excelent", spun ironică. Nici ca se putea un început mai bun.