Diabolik lovers - Iubire Alb-Negru

Capitolul 1 - Noaptea nu uită!

* în prezent - autor p.o.v. *
Noaptea nu a mai fost atât de întunecată și mută ca un cadavru de secole întregi. Ea știe să ascundă tot ce este important pentru ceilalți și niciodată nu v-a scoate un sunet despre ce a văzut pentru că știe să țină secrete, de aceea este tăcută. Știe ce fac toți atunci când ea e trează și de cele mai multe ori ea este în postura de spectatoare, și uneori ii place să savureze spectacolele. De aceea este așa de întunecată. Ea e cel mai bun partener pe care îl poate avea oricine, dar simultan și cineva de care ai vrea să te ferești. Pădurea uriașă stătea adormită în timp ce unele animale încă erau treze. O haită de lupi își păzea teritoriul atunci când s-a simțit ceva ciudat în împrejurimi.
Mirosurile erau slabe, dar unul din ei a simțit și mai tare cum cineva invadase teritoriile sale. Un lup mare, cu un petic la ochi și blană de culoare blondă spre ruginiu. A chemat restul haitei și s-a dus către sursă. Nu a durat prea mult și au ajuns la una din marginile pădurii. În aer se simțea un miros de sânge, dar nu ca oricare altul, ce l-a atras pe lider. S-a transformat în formă sa umană, de data asta arătând ca un adolescent, îmbrăcat cu o pelerina neagră, blugi de culoare închisă în carouri și cizme negre. Se apropie de sursă și uitându-se mai bine, reușește să distingă două siluete acoperite de materialele negre ale hainelor. Îndepărtează gluga și firele de păr alb ale uneia dintre figuri și realizează ca aceea era o fată. L-a descoperit și pe celalalt și a văzut că arătau exact la fel. Gemene. După puțin timp, liniștea a fost spartă :
???: Să le luați și să mergem spre castel!
Fără alte ezitări, toți s-au dus spre conac, blondul nostru teleportându-se în clădire, pe unul dintre coridoare. Inima parcă începea să-i bată mai repede numai când se gândea la ciudata senzație de frig aspru și furnicături ale mâinilor, ce l-au făcut să tremure involuntar, în ciuda faptului că era o vară călduroasă. Intră grăbit pe o ușă, dincolo fiind o încăpere în care se aflau un șemineu, o bibliotecă mare, un birou de lemn de alun, pictat în negru, două fotolii roșii de piele și un scaun vechi de lemn negru pe care se afla o figură înaltă, cu păr lung și alb, ascuns de un fular negru ce se întindea până la pământ, chiar dacă era înfășurat pe acea persoană. Ochii aurii de șarpe te puteau intimida în doar o secundă. Cămașa albă pe care o purta pe sub sacoul negru și mănușile albe îi dădeau o notă de eleganță, alături de pantalonii în carouri și ghetele negre. Pielea sa era palidă, fularul ce îi acoperea jumătate de față fiind o iluzie; dincolo de aspectul său, fondatorul fiind cineva care știe ce vrea, când îl vrea și cum.
Shin: Nii-san-
Vocea sa groasă începe să răsune în cameră, lăsând un ecou slab.
Carla: Știu, și eu am simțit! De la ce a venit, totuși?
Shin: Când am ajuns la locul unde s-a întâmplat erau doar două fete. Sunt rănite destul de rău, chiar mă mir cum de sunt încă în viață!
Cuvintele fratelui său îl interesau foarte mult pe rege, având în vedere că și el a simțit acele senzațiile, care au apărut ca un fulger și au dispărut la fel de repede.
Carla: Și până la urmă ce ai făcut cu ele?
Shin: Familiarii le-au dus în infirmerie.
În infermeria castelului nu era decât silueta fantomatică a unei femei subțiri, de înălțime medie, cu păr negru cu vârfuri verzi foarte lung, prins într-un coc dezordonat, ochelarii cu rame rotunde pe ochi și halatul alb de spital acoperea o parte din tricoul albastru și fusta lungă de culoare neagră, cât despre cizmele de culoare crem, ele erau la vedere.
Atmosfera din infirmerie era una liniștită, singura sursă de zgomit provenind de la paginile schimbate de femeia care își citea romanul de ficțiune. La vârsta pe care o avea, puteai jura că doamna D'Vorah nu are mai mult de 30 de ani. Imediat ce și-a închis cartea pe care o citea, ușa infirmeriei s-a deschis, pe ea intrând mulți lupi ce păreau să care două corpuri. Două persoane din trecutul plin de războaie și de decizii noi prin care a trecut ea. Peste puțin timp intră cei doi frați, iar lupii încep să se retragă.
Carla: Ele sunt?
Shin: Da!
Nu a fost nevoie să se uite mai mult de o singură dată că să-și dea seama că fetele care zăceau pe paturile de metal, inconștiente, constituie unul din motivele pentru care era în pericol. De când a părăsit pământul spaniol, D' Vorah a căutat să se depărteze de viața plină de răsturnări de situații și a decis să facă ceva ce și-a dorit încă de copil mic; să exploreze lumea. Dacă ieri era jumătatea anilor 20 când a plecat, acum și-a dat seama ca s-au scurs 100 de ani de când este pe cont propriu și chiar și mai multe secole petrecute ca văduvă. Carla le analizează atent pe cele două dubluri, apoi se întoarce spre femeia cu păr verde și îi spune simplu:
Carla: Vezi ce răni au și cât de grave sunt. Știi ce ai de făcut și anunți dacă intervine ceva!
D' Vorah: Da, majestate!
Acestea fiind spuse, băieții mai aruncă o ultimă privire la fetele misterioase, apoi ies din infirmerie, ușa trântindu-se in urma lor. D' Vorah a început să-și facă datoria, curățând și bandajând fiecare rană. Pe exterior, era imposibil de descifrat fața de poker pe care și-a pus-o fără a fi văzută de alții, dar în sufletul ei era numai tristețe pentru că fetele pe care le-a lăsat în urmă au ajuns în acest loc, de unde nu ar mai putea ieși. Din cei 45 de ani de muncă pentru familia Tsukinami, și-a dat seama ce caută ei și care le este scopul. Când Yui a ajuns la ei nu a văzut-o decât o dată sau de două ori când ajungea în același fel la ea după torturile la care era supusă și avea nevoie urgentă de ingrijire. Acelea au fost singurele momente când a văzut-o, mai apoi familiile Sakamaki și Mukami venind să o ia înapoi. Nu s-a mai auzit nimic de ea după asta.
Odată ce a terminat, femeia nu mai avea decât să aștepte momentul când ele aveau să se trezească și să se gândească la felul în care le poate ține departe de orice idee sau plan care le-ar putea venii fondatorilor să le facă lor. Nu putea să spună tare cine sunt ele și ce vrea de la șefii ei, pentru că ar fi cerut să fie băgată la temniță. Treaba ei se anunța tare dificilă.

* Carla p.o.v. *
M-am teleportat înapoi în birou, dar lucrul ce mi s-a părut foarte ciudat a fost că două fete au reușit să tulbure în halul ăsta liniștea pe care o aveam și chiar să mă facă să trec prin acele senzații bizare. S-a simțit un miros de om la ele, dar și unul de care nu-mi dau seama ce vrea să fie. Ambele arătau exact la fel, și nu neapărat din cauza faptului că sunt geneme, ci din cauza a ceva mai sinistru, din spatele lor.
Uitându-mă pe birou, îmi dau seama că am lăsat documentele în dezordine când am plecat din cameră. Le adun pe fiecare și mă ridic de pe scaun ca să le regăsesc locul fiecăruia, dar un gând îmi invadează mintea: Oare ele sunt răspunsul la problema pe care o avem de atâta timp? Alung această întrebare, neavând un răspuns pentru ea și părăsesc încăperea.
Oricum, până am să văd dacă așa e, este nevoie de mai mult timp.