Amurgul zeilor

Capitolul V - Spioni de ocazie

        Vremuri noi, aceiași oameni. Arme noi, același război.

                                                                                                           – Landon Scott –

        — Haide, mișcă, nu am toată ziua la dispoziție!

        Călcând accelerația, Landon depăși autovehiculul din fața sa, apoi coti la stânga. Era un șofer calm de obicei, însă acum trebuia să facă imposibilul, adică să traverseze jumătate de oraș în cinci minute.

        — Pe toți dracii, dacă nebuna pleacă de una singură...

        Lăsă fraza neterminată. Schimbă viteza, clătină din cap nemulțumit și apăsă accelerația până la podea.

        Se trezise devreme și oarecum bine-dispus, dar se găsise generalul să-i strice dimineața. „Schimbare de plan", îi spusese. „O să profităm de situația asta ca să ne întărim prezența în teritoriul inamic". Era exact opusul la ceea ce discutaseră cu o seară în urmă. Bineînțeles, încercase să protesteze, dar generalul rămăsese neclintit în decizia sa.

        — Drace! înjură și lovi cu palmele volanul, sătul să prindă toate semafoarele pe roșu.

        Imediat ce semaforul afișă culoarea verde, apăsă accelerația ca un maniac. La prima intersecție coti la dreapta și ținu drumul drept. Când ajunse la ultima casă, parcă în dreptul garajului. Întârziase douăzeci de minute, dar, în mod surprinzător, nu făcuse drumul degeaba.

        Odihnindu-se pe un geamantan uriaș, Lira îl aștepta cu brațele strânse la piept. Era îmbrăcată într-o ținută office, fustă până deasupra genunchilor și cămașă albă cu mânecă lungă. Părul, în mai multe nuanțe de șaten, îl avea lung și drept și-i cădea liber pe umeri și spate. Avea o aluniță pe obrazul drept și nasul mic și ușor turtit. Nu era extraordinar de frumoasă, dar nici urâtă. Păcat că avea o atitudine care strica întregul tablou.

        Atunci când îl văzu coborând din mașină, femeia se ridică în picioare, dar rămase în continuare cu brațele strânse la piept.

        — Ai întârziat, îi reproșă ea. Parcă în armată vă învățau să fiți punctuali.

        Landon încercă s-o ignore, pentru că nu avea chef să se enerveze și mai tare din cauza ei. Bombăni ceva în barbă, apoi trase geamantanul aproape de portbagajul SUV-ului. Când dădu să-l ridice, simți că-i pleznește spatele de durere. Ce naiba luase nebuna cu ea? Întregul șifonier?

        Reușind să urce geamantanul în mașină, răsuflă ușurat, de parcă tocmai escaladase o pantă abruptă. Închise portbagajul și aruncă o privire în jurul său. Observă că Lira nu se mișcase din loc.

        — Aștepți cumva invitație specială?

        Femeia continuă să-l sfideze. Rucsacul pe care îl avea în spate părea și el umplut până la refuz, arătând ca un butoi cu coca cola în care cineva aruncase un mentosan.

        — Aștept să-mi spui care e faza, zise ea.

        — Adică?

        — Ai acceptat prea ușor situația asta. Probabil ți-ai pus în gând să mă închizi în vreo cabană în vârf de munte și să arunci cheia.

        Landon schiță un zâmbet și se sprijini cu spatele de mașină.

        — Ăsta era planul, îi răspunse el șmecherește. Cel puțin până să mă sune generalul și să-mi ceară să te însoțesc.