Prezentul meu ești tu

CAPITOLUL XXIX - Faceți reuniunea cuplurilor?

     -Unde mergem? îl întreb, deschizându-i ușa de la mașină.

     -Oriunde, chiar nu contează, îmi răspunde el și se așează pe scaunul pasagerului, punându-și centura și sprijinindu-și capul de tetieră. 

     -Ce s-a întâmplat? îl întreb, pornind motorul. Ce ți-a zis tata?

     -Același lucru pe care îl spune toată lumea: să nu amestec viața personală cu cea profesională. M-aș încuia cu tine în birou numai ca să îmi bat joc de toți! În fine, îmi pare rău că tatăl tău a aflat așa, a fost planul lui Taylor.

     -Nu mă prea surprinde, spun eu, frânând la un semafor. Mergem la mine, sper că nu te superi.

     -Nu mă supăr. Ție ce ți-a spus tatăl tău?

     -Cam același lucru. Mi-a spus să nu mai vin la firmă în vizită, doar dacă am de lucru acolo. Aș putea vorbi cu Rye să mă lase în biroul lui în unele zile și...

     -Nu e nevoie, nu o să mă întorc prea curând acolo.

     -Cum adică?

     -M-am săturat ca părinții mei să îl pună pe Taylor pe primul loc! Nici măcar nu mai am cheia de la birou.

     -Ți-au luat-o?! fac eu surprinsă, călcând accelerația atunci când semaforul se face verde.

     -Nu, le-am dat-o eu! Să facă ce vor cu ea!

     -Nu crezi că ai exagerat puțin?

     -Nu am exagerat deloc! Așa e cel mai bine pentru toți. Eu o să am mai mult timp să stau cu tine, la firmă n-o să îmi simtă nimeni lipsa și Taylor nu are decât să facă ce vrea!

     -L-ai lăsat să câștige.

     -M-am săturat să nu fiu crezut de proprii părinți.

     -Uite, Damian, eu nu cred că părinții tăi nu au încredere în tine, dar deciziile legate de firmă le iau în calitate de patroni, nu de părinți! Chiar tu ai spus, Taylor e un angajat bun!

     -Ok, gata, hai să nu mai vorbim despre asta, spune el bosumflat.

     Niciunul din noi nu mai spune nimic timp de zece minute, până când ajungem la mine. Îl invit în camera mea, în timp ce eu îl anunț pe Rye că Damian e aici. Revin în dormitor și închid ușa în urma mea.

     -Îmi place camera, îmi spune el.

     -Ah, da, uitasem că nu ai mai fost aici. E cam mică, dar mie îmi place.

     -E perfectă, zice el și se întinde pe pat.

     Mă așez lângă el și îl iau de mână, dar rămâne nemișcat și îngândurat.

     -Scuze, nu mă pot concentra la nimic, sunt nervos și...

     -Dezamăgit?

     -Da, ăsta e cuvântul.

     -O să se rezolve. Oricum, știi că sunt aici pentru orice ai nevoie.

     -Mersi. Nu știu ce m-aș face fără tine...

     -Nu ai mai avea parte de atâtea drame presupun, râd eu. Dar să știi că eu te iubesc și atunci când ești supărat!

     Mă trage mai aproape și oftează, apoi mă sărută tandru pe frunte.

     -Calypso...

     -Da?

     -Nici nu ai idee cât de mult te iubesc... Sunt norocos că ești iubita mea.