Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
-Cred că sunt deja, îi răspund eu, conștientizând faptul că încă de ieri dimineață îl văd ca pe iubitul meu, nu ca pe Damian, tipul de care îmi place.
Mă apropii de el și îl sărut, iar corpul meu e străbătut de milioane de fiori. Mă cuprinde în brațe și, spre surprinderea mea, nu tresar atunci când îmi atinge spatele. Am început să mă obișnuiesc cu atingerile lui; de fapt, au început să îmi placă toate gesturile sale atunci când sunt în preajma lui. Nu știu cum i se pare lui această întâlnire în stilul meu, dar eu o ador!
Mai rămânem acolo până la miezul nopții, apoi decidem că ar fi timpul să plecăm, vom mai face oricum o jumătate de oră pe drum.
-Nu putem dormi aici? mă întreabă el.
-Orice se poate, dar nu e momentul. Le-am promis alor mei că vom petrece ziua în familie, nu ar fi prea frumos să ajung acasă dimineața.
Aprobă din cap și ne ridicăm de pe jos, strângând pătura și mizeriile. După un drum liniștit, ajungem în oraș și ne luăm la revedere, iar eu parchez în curtea casei mele încercând să nu fac zgomot atunci când închid portiera. A fost o seară superbă, cea mai frumoasă din ultimii trei ani.
Sunt iubita lui Damian Conner! îmi spun eu atunci când intru în cameră și mă trântesc pe pat, zâmbind până la urechi. N-am mai fost atât de fericită de mult timp și adorm gândindu-mă la el.
Deschid ochii încet, acomodându-mă cu lumina din cameră. Am avut un vis superb, în care eram cu Damian... Mă ridic visătoare din pat și mă duc la baie, iar după ce îmi fac patul și mă îmbrac, cobor în sufragerie.
-Bună dimineața, îi urez eu fratelui meu, care stă pe canapea, cu ochii în ecranul telefonului.
-Neața, mormăie el.
Beau un pahar cu apă și încep să fredonez, așezându-mă pe un fotoliu.
-De unde atâta veselie? mă întreabă el, lăsând telefonul la o parte.
-E o zi frumoasă, spun eu.
Își mijește ochii și mă studiază, iar eu încep să râd.
-Ce-mi ascunzi? mă întreabă.
-Eu? Nimic. Unde sunt mama și tata?
-Afară. Nu încerca să schimbi subiectul! spune el puțin mai serios.
-Of, ești culmea! Ai vrea să plâng?
-Nu mi-ai spus că te vezi cu Damian.
-Poftim? spun eu surprinsă. De unde ai scos-o și pe asta?
-Nu încerca să negi! Știu că ai fost cu el aseară!
