respiră-respiră-respiră-cazi

25'

știi

nu am mai văzut demult

cerul

uneori simt că e

atât de departe

că nu îl mai simt sub degetele mele

vâscos și contemplativ

ca o cană de cafea pe jumătate

albastră

deasupra și dedesupt

înecat în fiecare celulă

fără nucleu

sau soare

din mine

nu îl mai simt pe buze

ca și cum

nu aș mai fi mușcat din pereți

de prea mult timp

nu mai am nici ciment

pe limbă

nu mai arde

de parcă

mi-aș fi implantat un

ocean de lavă

în papile

și nu mai îngheață

se pierde în temelii

cuvântul pe care uit să îl țip

e atât de ciudat

nu mai sunt

anti-gravitațională

și nici picioarele nu îmi mai sunt rachete

cu miros de liliac

ca să uit că

sunt toxice

și că mă înghit ca pe un drajeu de

zece cenți

cumpărat ca să uit de mucegaiul de pe unghii

e atât de bizar

non-șalant aproape

dar nu mă mai lovesc cu capul de

stele

și nu îmi mai pică

în cap

nu se mai risipesc în ochii mei

și nu mă mai imploră să

nu le uit

să nu mă uit

poate pentru că

nu mai sunt o stea

și nu mai simt cerul ca o mâzgă albastră

sau nu mai port zarea

ca pe un inel

de logodnă

cu viață

atât de soare

fluture

contuzie de

cotra-mine

și totuși

îmi placea să trăiesc într-o cutie

mărginită de cer.