respiră-respiră-respiră-cazi

4'

am în mijlocul ochiului
un ocean
atât de flăcări
mare
vulcan
de mă doare
pentru că iubeam
înainte
cu ochii
îți simțeam fiecare por
pe iris
și îl lăsăm sa înflorească
să se spargă
să devină dinamită
și să îmi facă
viziunea – lumea
țăndări
îi lăsam să mă crească
să mă orbească
la fel ca un nor de ploaie
care se cuibărește într-un colț
de palme
de palme
de orașe din palme
pentru că avem
în piele
statui
și statuile țin lumi
și lumile zidesc lumină
și din lumina aceea cresc orașe
părăsite
pentru suflete
părăsite
pentru inimi de chiciură
și polei
părăsite
dar ochii mei
care
când simt
cum autostrăzile se innoada spre ei
se închid
așa
morți
și gri
cum sunt
se inchid
pentru că le e frica de prea mult întuneric
le e frică să nu se distrugă
mai mult
și mai mult
și mai mult
pentru că eternitatea
din ei
e fragilă
e subțire
e gheață
eternitatea din ei e
lumină
lumină
lumină
ocean care se îneacă singur
creta-cic
dar soarele lor ești tu
deci
nu îmi atinge orizontul cu palmele
și nu îmi strânge valurile
de gât
te rog
pentru că
dacă nu văd
măcar simt
acea sclipire
în mijlocul pupilei
măcar te simt
cu ochii goi
și mâinile friguri
măcar
ești acolo
înecat în răsărit
și mă apropii de vanitatea
din tine
măcar
suntem oameni
fără ochi
dar cu aripi
care știu
să moară
la lumina adâncă a răsăritului.

'18 ianuarie'

'și luna are ochi în palmă'