Prezentul meu ești tu

CAPITOLUL XXIII - Viața e plină de surprize

     Constat că mașina lui Rye e în curte și mă întreb ce l-a determinat să stea azi acasă, îi place foarte mult la birou. Găsesc ușa încuiată și îmi caut cheile timp de câteva minute. De ce e ușa asta încuiată? Trebuie să vorbesc cu menajera și să îi spun să nu o mai încuie cât timp e unul din noi acasă. Intru în sfârșit și mă duc direct în bucătărie să beau un pahar cu apă. E groaznic de cald afară și sunt transpirată toată. De ce e atât de liniște aici?

     Nu văd pe nimeni, nici măcar pe menajeră, așa că îmi anunț sosirea strigând:

     -M-am întors!

     Nu primesc niciun răspuns, așa că ridic din umeri, îmi iau rucsacul și urc la etaj. Abia atunci când ajung în capătul scărilor aud muzică venind din camera fratelui meu și înțeleg de ce nu mi-a răspuns. Îmi las lucrurile pe pat și îmi caut niște haine curate pentru a putea să intru la duș, când muzica se aude mai tare și mai clar, semn că Rye a deschis ușa. Aud un râset scurt și ies din cameră cu hainele pe braț, dând nas în nas cu fratele meu, care tresare speriat.

     -Calypso! Ce faci aici?

     -Locuiesc aici, îi răspund eu. Nu te bucuri să mă vezi?

     -Nu mi-ai spus că te întorci!

     -Ți-aș fi spus, dacă mi-ai fi răspuns la telefon!

     Nu pare prea încântat să mă vadă...

     -Oricum, ce faci acasă? Nu ai mers la birou?

     -Nu, mă doare capul.

     -Zău? fac eu, ridicând o sprânceană. Sunt sigură că muzica dată la maxim e remediul cel mai bun. În fine, dacă o vezi pe menajeră, spune-i să nu mai încuie ușa.

     -E liberă azi.

     -Serios? Cum de?

     -Nu părea să fie în formă, i-am dat eu liber.

     Ceva nu e în ordine...

     Intru în baie și dau drumul la apă, lipind urechea de ușă. Nu aud niciun sunet ieșit din comun, așa că îmi văd de dușul meu. Rye se poartă ciudat în ultima vreme sau mi se pare mie?

     Ies afară ca să mi se usuce părul și îmi trag un șezlong de lângă marginea piscinei până în dreptul terasei, unde bate soarele. Mă las pe vine pentru a regla înclinația șezlongului, când văd ceva în iarbă care îmi atrage atenția. Îl iau în palmă și îl bag în buzunar, apoi mă fac confortabilă și o sun pe Cynthia să o anunț că m-am întors.

     După ce am părul uscat și prins în coc, mă îmbrac cu o cămașă albă și o fustă strâmtă, în mod evident cea mai oficială ținută pe care am purtat-o în viața mea, mă încalț cu unica mea pereche de pantofi cu toc și plec cu mașina, lăsându-l pe Rye singur acasă din nou.

     Parchez în fața clădirii impunătoare în care își are sediul firma soților Conner și din momentul în care ies din mașină până când intru pe ușile mari de sticlă, numeroase capete se întorc în direcția mea. Iau liftul până la etaj și cobor din el zâmbitoare, mergând cu pași apăsați pe coridorul lung și ticsit de oameni. Toți se uită la mine și mă salută, majoritatea întrebându-se cine sunt. Trec prin mulțime și ajung în dreptul ușii biroului lui Rye. Știam eu că într-o zi îmi va fi utilă cheia asta, îmi spun eu și scot din geantă cheița argintie cu care descui ușa. Pășesc în biroul ordonat al fratelui meu și îmi las geanta pe măsuța din fața canapelei, așezându-mă pe scaunul rotativ și privind în jurul meu. Iau telefonul și sun la biroul secretarei, întrebând-o dacă tatăl meu poate să mă primească și primind un răspuns afirmativ.