Prezentul meu ești tu

CAPITOLUL XVIII - Chiar s-a întors?

     -Ai dreptate, data viitoare o să te întreb de față cu părinții, ca să nu poți refuza.

     -N-o face, spune ea pe un ton calm, fără să mă privească.

     -Nu știi să dansezi? o întreb eu, uimit de faptul că se ferește de dans cu orice preț.

     -Ba da, știu. Dar nu-mi place.

     -Asta e imposibil!

     -E chiar foarte posibil, îmi răspunde ea zâmbindu-mi.

     -Mai cunoști vreo fată căreia să nu îi placă dansul? Chiar și tu dansai în club!

     -Ai înțeles greșit. Nu-mi place dansul în doi.

     -Ok, spun eu derutat. Te pot întreba de ce?

     -Poți.

     Îmi zâmbește într-un mod ciudat. Are energie și se simte mai bine decât se simțea mai devreme, iar asta mă bucură și mă neliniștește în același timp.

     -Las-o baltă, probabil și eu aș vrea să fiu lăsat în pace dacă aș fi în locul tău.

     Pun pariu că nu vrea ca un alt băiat să o atingă sau să danseze cu ea, așa că renunț la întrebare pentru a nu-i aminti de Carter și a-i strica starea.

     -Care e faza cu Taylor? Nu mi-ai spus că îl cunoști.

     -E un idiot, spun eu puțin iritat că până și Calypso îl aduce în discuție. A lucrat pentru părinții mei timp de trei ani, apoi a fost plecat timp de doi în America. Acum se pare că s-a întors și nu vrea să mai plece. Mă mir că nu l-am recunoscut de dimineață.

     -Nu îți prea place, constată ea.

     -Nu îl suport. E extrem de plin de el și... sincer să fiu, îl invidiez. Părinții mei îi acordă mai multă atenție decât mie, au încredere în el și îl ridică în slăvi. Câteodată am impresia că ar prefera să îi lase lui firma, nu mie.

     -Îmi pare rău, spune ea și mă privește adânc în ochi. Trebuie să fie aiurea.

     -Putem spune că mereu am fost într-o competiție. Acum știi de ce i-am spus că ești luată.

     -Orgoliul, spune ea dând ochii peste cap. Da, știu foarte bine cum sunteți voi, băieții.

     De fapt, treaba cu orgoliul e parțial adevărată. Nu am dat acel răspuns doar pentru Taylor, l-am dat deoarece este ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Îmi doresc nespus să vină o zi în care să le spun altor tipi să stea departe, căci e luată, e a mea. Presupun că mai am mult de așteptat până în acea zi...

     -Mersi că m-ai ascultat, spun eu, neștiind cum altcumva să rup tăcerea ce s-a așternut între noi.

     -N-ai pentru ce. Îți datoram asta.

     Are dreptate, era și timpul să afle și ea ceva despre mine. Am fost atât de obsedat să aflu informații despre ea, încât am uitat să îi arăt cum sunt eu, pentru a mă putea apropia de ea.

     -Te distrezi?

     -Ți se pare că mă distrez? mă întreabă ea, ușor plictisită, iar eu clatin din cap.

     -Vino cu mine, atunci!

     -Unde? zice ea tresărind și întorcându-se către mine.

     -Nu știu, dar hai să plecăm!

     -Nu, Damian, nu putem! Ar fi urât din partea noastră.

     -Preferi să stai aici, temându-te că vei fi invitată la dans?