Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 34: Il mio tesoro

Margery fusese violată și își amintea asta acum mai mult ca niciodată. De fapt, acesta și fusese motivul pentru care Kit grăbise nunta. Toată lumea se aștepta ca el, contele, să ceară mâna fiicei baronului Harris, bineînțeles, deoarece își evidențiase interesele, numai că în această mulțime apăruse și lordul West care, supărat din cauza pagubei produse de Brom și Cora, pe lângă problemele cu autoritățile pe care le avea, hotărâse să se răzbune. Margery fusese la îndemână, iar ceea ce ea considerase un act de o violență deosebită, care o marcase, se dovedise de fapt descărcarea barbară a urii. Întuneric, niște minute de singurătate și totul se petrecuse mai repede decât intuise vreodată Margery. Ea nu se așteptase ca asta să i se întâmple vreodată, căci auzise povești și parcă niciuna nu se compara cu ceea ce trăise ea, ajungând să se teamă rapid de ceea ce urma unui astfel de eveniment: rușinea și izolarea. Și, dacă prima dată nu își dorise să îi spună nimc celui care trebuia să îi fie logodnic, lui Kit, comportamentul ei îi mărturisise bărbatului totul.

Contele se căsătorise cu ea numaidecât, intuind faptul că lady Margery era grea. O făcuse din milă, cel mai probabil, deoarece la acea vreme circula ideea cum că sarcina produsă de un viol anula siluirea, căci asta însemna că și doamna încuviiințase. Lordul nu se gândise atunci la avantajele sale – nu ar fi fost obligat să o atingă pe Margery ca să facă un moștenitor, căci acesta venea la pachet cu ea – ci doar la fata de optsprezece ani care nu mai știa cum să se ferească de zvonurile care apăreau doar în mintea ei. Ulterior, Kit realizase și aspectul favorabil libidoului său și o înștiințase pe Margery că nu avea să o atingă vreodată și că era liberă să fie cu cine voia ea. Fusese o binecuvântare la început, apoi Margery gândise că soțul ei nu avea să o atingă vreodată pentru că îi era silă de ea. Gândul acesta avea să o terorizeze până la moarte, fără ca Mirchal să își dea seama ce provocase în mintea femeii.

Privind la cuplul Dacre-Cora, în ziua în care părăsise Aboyne, se gândise și acum că ea și Kit nu aveau nimic din magia iubirii acestora. Nu se va întâmpla să fie iubită cum era Cora, iar în ziua aceea decise să renunțe să cerșească atingerea lui Kit; avea să îi aprecieze prietenia, sprijinul și respectul. Pe lângă asta, lady Margery îl zărise pe West, deghizat în căruțaș, spionându-i pe terenul unde trăseseră cu arcul, și își dăduse seama că lady Cora era în primejdie. Încercase să o prevină, dar se temea că înrăutățise lucrurile. Numai imaginea baronului îi provocase greață, o bulversaze și de-abia ce reușise să se odihnească. După iminența de a pierde copilul, Margery nu mai suportă compania altei persoane în afara soțului ei, deși lui nu îi mărturisi nimic din cele văzute. Alegea să fugă din Aboyne, riscând să se împovăreze cu necazul marchizei dacă ceva rău i s-ar fi întâmplat.

Pe moșia contelui de Mirchal se simți în siguranță, dar singură. Kit o părăsi câteva zile și, când se înapoie, îi aduse vești despre marchiză și Dacre. Cora născuse o fetiță. Îi povestise totul la o gustare nocturnă, căci ajunsese acasă în miez de noapte. Atunci, Margery se bucură. În cele din urmă, marchiza era bine, era sănătoasă. Tot acum, Kit o anunță că nu avea de ce să își mai facă griji în legătură cu West. Bărbatul murise. Margery nu voia să știe mai multe, de fapt nu voia să îi mai audă deloc numele, iar conștientizarea faptului că îi purta copilul o făcu să-și dea seama, în noiembrie, că mai avea două luni de sarcină care deveniseră rapid o povară.

Niciodată nu se simțise bine de când rămăsese însărcinată, dar acum starea de rău o lovea de câteva ori pe zi și o țintuia la pat alte câteva. De fiecare dată, Kit o veghea atât cât îi permitea timpul și își făcea griji la finalul zilei pentru starea ei de sănătate. Mânca puțin, dormea puțin și părea abătută, privind în zare adeseori cu un șal pe ea. Bineînțele să dormeau separați. Margery nu se mai aștepta să îl convingă să împartă patul cu ea, ci își dorea doar să îl vadă cât mai des în casă. Prezența lui îi făcea bine, o înveslea. Ideea că se îndrăgostise cumva de omul bun care era Kit o făcea să sufere în fiecare zi totuși, văzând cum nu va avea niciodată o șansă în fața lui. În ziua aceea, când Dacre o smucise, Margery realizase că nu își dorea un amant. Nimeni nu putea fi mai bun și mai blând decât soțul ei, chiar dacă acesta nu voia să îi fie soț în adevratul sens al cuvântului. Și femeia se împăcă oarecum cu gândul ăsta.