Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 53

Mã opresc sã ascult mai mult din conversație.

Enzo, în fața mea, se întoarce pentru a-mi spune sã merg pe jos.

Scutur din cap. Vreau sã aud cum continuã sã o critice pe mama.

-Abia aștept sã te vãd.

Enzo nu mã lasã sã ascult mai mult. Îmi prinde talia, obligându-mã sã mã mișc

-Și eu te iubesc.

E ultimul lucru pe care îl aud.

În sfârșit, ieșim din camerã.

-Oh, Doamne, știai! exclam îndureratã.

-Relaxeazã-te.

-O minte pe mama și tu în tot acest timp o știai.

Neg cu capul fãrã sã cred tot ce se întâmplã.

-Ce se schimba dacã îți ziceam?

-Ce vrei sã zici? Mama îl iubește pe Chris și trebuie sã știe.

-Nu îi poți povesti mamei tale.

-De ce?

-Chiar crezi cã te-ar crede?

-Desigur cã da!

-O sã îi zicem, mã asigur Enzo serios. Dar nu acum?

-De ce nu acum? E periculos?

Enzo își încrucișeazã fãrã sã își schimbe expresia.

-Nu va face rãu nimãnui. Dar iubește banii prea mult.

-Se cãsãtorește cu mama pentru bani?

-Nix... nu știu care îi este nenorocitul de plan.

Clipesc de mai multe ori.

-Cum adicã plan?

-Nix...

-Oprește-te, am ordonat închizându-mi ochii. Nu vreau sã aud nimic.

-Nix...

-Aveați un nenorocit de plan?

-Ascultã-mã. Știu ce știi și tu. Vrei sã mã acuzi? Fã-o. Dar nu am nimic de a face cu nenorocitele de afaceri a tatãlui meu. Îl urãsc cât îl urãști și tu.

-Știai. Îi știai intențiile. Și eu eram în planurile voastre?

-Nix.

-Nu. Îl opresc, nu mai vreau sã aud niciun cuvânt.

-Nu te întoarce în camerã, am nevoie sã fiu singurã.

Mã întorc și mã îndepãrtez de el. Aud cum îmi strigã numele, dar nu mã întorc.

-Mã vei asculta? îi aud vocea lui Enzo.

-Nu. Sunt sãtulã de minciunile tale. Am crezut în tine și mi-ai ascuns asta în tot acest timp.

-Niciodatã nu te-am mințit.

-Atunci de ce nu mi-ai zis nimic despre tatãl tãu?

Acum, da, mã întorc și îl privesc în ochi.

-Dacã vrea sã ne distrugã, putem și noi.

Enzo clatinã din cap.

-Nu este atât de ușor.

-De ce? Știe cã suntem împreunã.

-Vrea doar sã ne sperie... Putem face același lucru cu el.

Enzo zâmbește cu zâmbetul lui care știe cã îmi place.

-Încã nu mi-ai rãspuns la întrebare. Dacã știm cã o înșalã pe mama, putem sã îi spunem. Ei s-ar despãrți și a, putea fi împreunã.

-Da... Și îi zicem și cã în tot acest timp ne-am tras-o și cã suntem îndrãgostiți. Final fericitt.

-Ești enervant.

-Sunt realist.

-De ce nu încercãm? Se vor despãrți și așa scãpãm de toate problemele. Nu ne putem ascunde pentru totdeauna. Unde vom ajunge?

-Nu știu.

-Nu vreau sã te pierd.

-Dar ar fi corect.

Mi-am încrețit fruntea.

-Ce? Nu poți alege ce e corect pentru amândoi.

-Doar vreau sã te îndepãrtez de toate astea.

Enzo nu mã privește. Își ferește privirea.

-Nu poți!

-Pot pentru cã te iubesc, la naiba.

Inima mea a început sã batã cu forțã.

Mã iubește?

-Și ãsta e motivul pentru care trebuie sã ne despãrțim. Chiar dacã pãrinții noștri se despart, mama ta te-ar urî din cauza noastrã și asta ți-ar ruina viața. Și nu vreau asta. Trebuie sã termini școala, sã mergi la universitate și sã gãsești pe cineva care sã îți facã viața mai bunã.

Ochii mei se umpluse de lacrimi.

-Dar tu îmi faci viața mai bunã. Nu știu dacã cineva te-ar putea înlocui.

-Ar putea și o va face. Crezi cã asta e iubire, dar nu e.

Am râs ironic, ștergându-mi lacrimile care mi-au cãzut.

-Știu sã diferențiez ce e iubirea și ce nu. Cum poți...?

Nu m-a lãsat sã îmi termin întrebarea. Mi-a prins talia și m-a sãrutat.

Vreau sã plâng și sã râd.

Îl iubesc și îl urãsc.

Asta mã face sã simt. Toate aceste lucruri. E mãcar posibil? Brațele lui mã susțin și mã simt în siguranțã. Aproape de el.

El e totul meu.

-Te iubesc prea mult ca sã te las sã fii cu mine.

Și fãrã mai mult, se îndepãrteazã.

Chiar ãsta e finalul?