Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 7

Și e luni din nou.

Alarma sună, spărgându-mi timpanele.

Înjur din nou pe cel care a inventat acest aparat.

Am deschis ochii și nu am fost surprinsă să nu îl văd pe Enzo. Presupun că, fiind profesor, trebuie să fie mai devreme la institut.

Cu greu mă ridic de pe saltea, deschid dulapul și scot o fustă și o cămașă albă.

După ce am luat micul dejun, m-am machiat, m-am privit în oglindă și eram acceptabilă. Apoi, am ieșit din casă.

-Mama a plecat, am informat-o pe Africa, intrând în institut.

-Asta înseamnă că locuiești cu fratele tău sexy.

Prietena mea cea mai bună ridica și cobora sprâncenele.

Am rotit ochii.

-Nici să nu îl menționezi.

-S-a întâmplat ceva din nou?

I-am povestit ce mi-a zis Enzo în camera lui și când am terminat, prietena mea a deschis gura dramatic.

-Ce cretin.

Am oftat dramatic.

-Și mai multe.

-Trebuie să îi arați ce pierde.

-Ce vrei sã zici cu asta?

-Pune-și tot ce ai mai sexy când ești cu el, să vadă ce nu poate avea, a zâmbit malefic.

M-am gândit la ce mi-a zis. Mi-ar plăcea să îl enervez pe Enzo.

-O sa îl fac de rahat, am asigurat-o cu un zâmbet triumfant.

~*~

După trei ore, am intrat la ora de filosofie.

-Bună, Nix, m-a salutat Nate când m-am așezat lângã el.

-Bună, Nate. Ți-ai lãsat din nou cartea acasă? am glumit.

A scos un râset în timp ce a negat cu capul.

-Nu, azi nu.

Enzo a intrat în clasă și toată lumea a tăcut.

-V-ați fãcut tema? a întrebat în general.

Rahat.

-Am avut temă? l-am întrebat alarmatã pe Nate.

Am scos rapid cartea și o foaie și am început să o fac.

-Te ajut? a întrebat Nate.

Am aprobat recunoscãtoare.

-Nu înțeleg la opt.

Nate își apropie scaunul de al meu și se apleacă spre mine.

-Trebuie sã reflectezi asupra subiectului. Dacă vrei, îți pot spune ce să pui.

-Îți voi fi recunoscătoare toatã viața mea, am glumit râzând.

A început să îmi dicteze exercițiul, râzând uneori de prostiile pe care le zicea.

-Nathaniel și Nix, sunteți atenți?

-Eh... da, am răspuns eu.

-Atunci, zi-mi despre ce vorbeam.

La naiba.

Am rămas în liniște. Ce fac?

-Da, văd cât de atentă ai fost, Nix. Ne vedem în biroul directorului.

E o gluma?

Mi-am mușcat limba ca să nu mai zic nimic și am aprobat din cap. Cretinul.

-Și, Nathaniel, mâine îți schimbi locul.

Când dă ordine devine mai atractiv și fierbinte și...

Nix, gata.

Îmi frec fața cu frustrare și Enzo a continuat cu ora.

~*~

Am pus cartea de filosofie în geantă și m-am pus pe picioare înainte de a ieși din clasă.

-Nix, vino.

Enzo m-a oprit.

M-am întors și l-am privit.

-Ce?

-Nu m-ai auzit? Vino, a repetat.

M-am apropiat încet de el și când am ajuns la câțiva centimetri de el, a început sã vorbeascã.

-Despre ce vorbeai cu Nathaniel? a întrebat încrucișându-și brațele.

Ridic o sprânceană și mă prefac că zâmbesc.

-Nu cred că ți-ar păsa, Soler.

-Râdeai lângã el.

Am râs și am fãcut un pas spre el.

-Ce s-a întâmplat, Enzo? Te gândeai ca, dacă tu nu vrei să mă săruți, nici ceilalți nu vor? Lasă-mă să îți spun că te înșeli, dragule.

Și fără să mai zic nimic, am ieșit de acolo.

Bine lucrat, Nix.