Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 18

-Ești bine? Te văd agitată, a spus Nate când m-am așezat în fața lui.

Am aprobat.

-Liniștește-te, doar că...

Înainte să inventez o scuză, Nate m-a întrerupt.

-Acela nu e domnul Soler?

Ochii mei s-au întors spre locul unde mi-a arătat.

-Se pare că da. Ce face aici?

M-am prefăcut surprinsă.

-E cu o fată, e iubita lui?

Am ridicat din umeri încercând să par indiferentă.

-Cât mai durează până aduce mâncarea? am încercat să schimb subiectul.

Nu vreau să vorbesc despre asta.

Și de parcă cerul m-ar asculta, ospătarul vine în câteva secunde aducând mâncarea noastră.

~*~

Cina nu s-a încheiat prost, am fost confortabilă practic tot timpul. Nu s-a întâmplat nimic special, eram doi prieteni la o cină.

Acum sunt în drum spre iubitul meu pat pentru a dormi cele opt ore zilnice.

Enzo nu a ajuns acasă.

Încã e cu fata aceea?

Bine, am terminat.

Îmi frec chipul frustrat și suspin puternic odată ce ajung în cameră.

Oare sunt iubiți?

Nix, gata!

Mă oblig să nu mă mai gândesc la el, ci la altceva.

Îmi pun pijamaele, apoi mă duc la culcare și somnul vine imediat.

~*~

-Bună noapte, nu? a zis Enzo zâmbind când intru în bucătărie.

Mi-am rotit ochii.

-Extrem de bună.

Enzo

O să întrebați cum am știut că Nix va merge la acel restaurant.

Adevărul? Nu știam.

A fost sută la sută coincidență.

Fata cu care ies în ultimul timp, Laura, mi-a spus să mergem în acel loc pentru că era foarte bun și eu pur și simplu am acceptat. Nu mă așteptam să o văd pe Nix cu acel băiat acolo.

Iubita mea surioară vitregă nu m-a lăsat din ochi toată seara și mereu când îi întorceam privirea, se uita în altă parte.

Ai crezut cã nu mi-am dat seama, dulceațã?

În realitate, nu mă deranja, din contră, îmi făcea plăcere să văd cum, de fiecare datã când ochii noștri se întâlneau, făcea un mic salt și continua cu conversația el, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

Acum, câteva ore după, o văd pe Nix intrând în bucătărie, cu nenorocita ei de rochie de noapte.

O văd dându-și ochii peste cap și scoțând un comentariu sarcastic, iar eu m-am limitat la a râde.

Care o face să îmi arate degetul mijlociu.

-Te văd cam iritată. Nathaniel nu ți-a dat-o? glumesc ca să o supăr, chiar dacă nu vreau să știu răspunsul.

-Nu a fost nevoie să mi-o dea, a scuipat supărată. Am astea -a ridicat mâinile- care sunt mai bune decât orice băiat.

Wow.

După ce am auzit asta, în mintea mea au venit imagini specifice ei, care m-au obligat să mă opresc.

-Azi intru mai târziu, te duc la institut? am schimbat tema.

A aprobat cu capul și a început să mănânce farfuria cu clătite pe care i-am pregătit-o.

Cuiva nu îi place sã vorbeascã dimineața.