Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 13

Ce satisfacție să te trezești la ce oră vrei... dacă nu aș trăi cu Enzo.

-Nix, coboară ca să luăm micul dejun.

Nenorocitul de frate vitreg mă trezește la ora zece dimineața. Într-o zi fără școală.

Doamne, dă-mi răbdare să nu îl omor.

-Lasă-mă să dorm, azi nu sunt ore, am zis obosită.

-Trebuie să plec, așa că mișcă-ți curul ăla frumos și vino să luăm micul dejun, a spus cu o voce autoritară.

-Enzo... l-am strigat cu ochii închiși.

-Ce?

-Du-te naibii.

Am auzit un oftat și mi l-am imaginat dându-și ochii peste cap.

-Cobori sau te iau eu? Tu decizi.

De data asta, mi-am deschis imediat ochii.

-Cobor acum, cretinule.

-Te aștept în bucătărie.

Cum sunt atât de matură, i-am arătat degetul meu mijlociu, și fără mai mult, a ieșit din cameră.

Am căscat deschizându-mi dulapul și am scos un hanorac larg, maroniu.

După ce m-am îmbrăcat am mers la bucătărie.

Când am ajuns, un miros de clătite mi-a inundat nasul.

-Le-ai fãcut tu? an întrebat când l-am văzut pe Enzo așezat la masă.

El a aprobat și nu a mai zis nimic, așa că am luat o farfurie și mi-am pus niște clătite.

~*~

-Da!

Cred că țipătul meu s-a auzit până în China.

-În sfârșit a sărutat-o pe Stydia.

Mai are rost sã spun ca iubesc Teen Wolf?

Sunetul ușii deschise mi-au făcut strigătele să se oprească.

-Enzo? Nu ai zis că pleci? am întrebat încrețindu-mi fruntea.

Nu mi-am dat seama că a venit cu încă trei persoane până ce au ieșit din spatele lui.

-Ne-am hotărât să rămânem aici. Nix, ei sunt Paul, Grace și Dylan, mi-a spus prezentându-i.

Fără ca ei să își dea seama, i-am examinat din cap până în picioare.

Paul are părul brunet. Culoarea ochilor lui nu este atât de clară din cauza ochelarilor, dar arată întunecată.

Dylan este opus total lui Paul. Blond cu ochii albaștri.

Și Grace, o roșcată foarte drăguță cu o mulțime de pistrui. Am ridicat mâna și am zâmbit în semn de salut.

-Ea e sora ta vitregă? a întrebat Paul.

-Practic, nu e sora mea vitregă, părinții noștri nu sunt încă căsătoriți, dar... se poate spune și așa.

-E foarte frumoasă, a adăugat-o cu un zâmbet.

Nu sunt obișnuită să primesc complimente, așa că nu știu ce să spun exact.

-Eh... mulțumesc, Paul. Și tu ești foarte... frumos, am zis cu un mic zâmbet și pot vedea cum Enzo își dă ochii peste cap.

-Te uiți la Teen Wolf?

Întrebarea lui Grace face ca atenția mea să se îndrepte spre ea. Am afirmat cu capul.

-În sfârșit pot comenta serialul cu cineva, a exclamat așezându-se pe canapea, lângă mine.

Ceilalți, din anumite motive, imită acțiunea roșcatei și se așază pe canapea.

-Jucăm adevăr sau provocare? propune Dylan.

-Cu Nix? a întrebat Enzo cu o sprânceană ridicată și eu l-am privit urât.

-Clar, de ce nu?

Am zâmbit la Paul.

Fratele meu vitreg a scos un pufnet și a aprobat:

-Bine. Cine începe?

-Eu, mă ofer.

-Adevãr sau provocare?

-Adevãr.

-Spune cine ți se pare cel mai atractiv dintre noi trei.

Enzo a zâmbit cu cel mai arogant zâmbet al sãu.

Nu îi voi da plãcerea de a îi hrãni egoul.

-Paul, desigur, am spus și i-am făcut cu ochiul.

Zâmbetul fratelui meu vitreg a dispărut la fel de rapid cum a apărut. Ha, la asta nu te așteptai.

Chiar dacă ceva din privirea lui mă face să mă gândesc că nu a crezut.