Nu mă lăsa!

Capitolul 1

Mirosul divin de cafea îmi forțează ochii să se deschidă, corpul să coboare din culcușul cald, iar picioarele să se îndrepte spre bucătărie de unde, cu siguranță, vine mirosul ce îmi încântă simțul olfactiv. Nu intru bine pe ușa bucătăriei că al meu iubit minunat mă întâmpină cu un zâmbet imens pe față și o cană mare plină cu lichidul vital fără de care nu pot să trăiesc și mai ales nu mă pot trezi. Beau, în sfârșit, o gură mare din cafea, după care zâmbesc tâmp și îl sărut ușor pe buze drept mulțumire pentru cafeaua perfectă.

- Bună dimineața, draga mea! Îmi spune după ce vede că încet, încet îmi revin din starea de somnolență.  Cred că e singura persoană care mă cunoaște atât de bine, știe că nu funcționez înainte să îmi beau cafeaua.

- Bună dimineața! Îi spun cu un zâmbet pe față. Cum să nu îl ador când mă completează atât de bine, când știe exact tot ce îmi doresc, doar uitându-se în ochii mei?

În timp ce el prepară ceva de mâncare pentru micul dejun, încep să îl analizez. Nu este un fotomodel sau un șmecheraș de cartier. Este un bărbat obișnuit, oarecum, dar este perfect pentru mine. Are părul brunet și ușor ciufulit, ochii de un ciocolatiu puțin mai închis decât al meu, tenul măsliniu și este cu zece centimetri mai înalt decât mine. Pierdută în analiza fizicului, iubitului mei perfect, bineînțeles că nu l-am auzit când m-a strigat. Mă uit la el pe sub sprâncene cu o față de pisoiaș în timp ce îi zâmbesc tâmp. Îmi zâmbește și el în timp ce clatină din cap, semn că a înțeles că nu eram atentă la ce se întâmplă în jurul meu. S-a obișnuit cu starea mea euforică dimineața. Doamne, cât pot să îl ador când îmi zâmbește și îi apar cele două gropițe în obraji. Mă ridic de pe scaun și îl iau în brațe,  mă bombăne puțin că îl întrerup de la făcut faimoasa lui omletă, dar nu se oprește din zâmbit.

- Te iubesc! Îi spun ușor, încă ținându-l în brațe.

- Te iubesc! Îmi răspunde la rândul lui, dar nu înainte să se întoarcă și să îmi depună un sărut pe frunte. Dar scumpa mea, ce este cu tine în dimineața asta? Ești mai euforică decât de obicei.


- Nu știu, îi răspund sincer și ridic din umeri asemeni unui copil mic. Chiar nu știu ce am în dimineața asta, știu doar că nu i-aș mai da drumul din brațe.

- Hai, să mâncăm! Îmi spune, uitându-se încă mirat la mine, probabil din cauza zâmbetului tâmp ce nu se mai șterge de pe fața mea.

Mâncăm în liniște, tot aruncându-ne priviri, de parcă am fi doi adolescenți la prima întâlnire  și ne zâmbit unul altuia de fiecare dată când ochii ni se întâlnesc. Sunt fericită, el mă face fericită. După o copilărie și o adolescență nu tocmai plăcută, nu mă așteptam să găsesc fericirea. Să găsesc pe cineva care să mă completeze, să mă înțeleagă, mai ales când am accesele de furie. Care să mă lase în pace atunci când am o stare proastă și când nu vreau sau nu pot să vorbesc. Care să mă țină în brațe atunci când trecutul tot bate la ușă și să îmi spună că atâta timp cât el e lângă mine, totul o sa fie diferit. Să renunțe la a mai consuma băuturi alcoolice, știind cât de mult detest eu alcoolul, că mi-a marcat copilăria și încă mai am coșmaruri cu ceea ce face el din oameni. Nu, nu credeam că o să am parte de un asemenea om. Încă nu îmi vine să cred că este al meu, dar este și nu o să îi dau drumul niciodată de lângă mine.

După ce terminăm de mâncat, mă ofer să strâng eu masa și să spăl vasele, măcar atât să fac și eu. În timp ce trebăluiesc prin bucătărie, acum că am rămas singură îmi permit să mă afund iar în amintiri.
Dacă mi-ar fi spus cineva că o să îmi găsesc sufletul pereche pe internet, i-aș fi râs în față, dar uite că s-a întâmplat. Înainte de prima întâlnire am vorbit pe chat și prin mesaje, în jur de două săptămâni. Sinceră să fiu, aveam impresia că ne cunoaștem de o viață. Îmi era foarte ușor să comunic cu el.
Cum trebuia să ajung în oraș pentru înscrierea la facultate, am hotărât să ne întâlnim pentru a ne cunoaște și față în față, nu doar prin intermediul ecranelor. După cum am mai spus, nu este un Făt Frumos, cum nici eu nu sunt de o frumusețe rară, dar în momentul în care l-am văzut, momentul în care ochii noștri au avut primul contact vizual, am știut că el este perfect pentru mine, speram doar să fiu și eu perfectă pentru el. Inițial vorbisem să mergem la o cafea înainte să plec din oraș, însă la ora 7:00 nu era nimic deschis prin apropiere. Mi-a propus să mergem să bem o cafea la el acasă, că tot stă în zonă. A fost suficient să mă uit în ochii lui și să realizez că nimic rău nu mi se poate întâmpla, așa că am acceptat invitația. Nu știu altă fată cum ar fi reacționat, dar eu dacă ar fi să dau timpul înapoi aș lua aceiași decizie. După zece minute de mers, am ajuns la el acasă, locul pe care acum îl împărțim. Se vedea din comportamentul lui că e emoționat, cu riscul de a părea rea, mă bucura să știu că nu aveam doar eu emoții. Nu știu exact cum se simțea el în preajma mea, dar eu era preocupată să înțeleg ce era cu grădina zoologică de la mine din stomac. După ce a făcut cele două cafele promise, am ieșit pe balcon să le bem. Cum apartamentul este la etajul zece, aveam și o priveliște frumoasă asupra orașului. Nu îmi amintesc prea multe lucruri din ce am ascultat, spre rușinea mea am fost mai preocupată de cum se mișcau buzele lui în timp ce povestea. În momentul în care inevitabilul s-a produs și buzele lui le-au găsit pe ale mele pornind într-un dans lent, dar plin de pasiune, totul în jurul meu a dispărut. Eram doar noi, buzele noastre și bineînțeles grădina zoo din stomacul meu. Nu mă înțelegeți greșit, am mai sărutat și alți băieți, dar niciunul nu m-a făcut să mă simt emoționată, în pericol, dar în același timp în siguranță. Din nefericire aveam de prins un autobuz, așa că timpul petrecut împreună nu a fost suficient, dar a fost mai mult decât perfect. M-a condus la autobuz și ne-am despărțit cu un sărut cast pe buze, un zâmbet tâmp și mii de promisiuni nerostite. Acea zi minunată a fost începutul unei perioade frumoase ce continuă și azi.

- Iubito, la ce te gândești iar? Mă întreabă, în timp ce mă îmbrățișează și mă sărută pe frunte.

Nu știu când a venit din nou în bucătărie, se pare că am fost prea prinsă în amintirea primei noastre întâlniri. Îmi ridic privire spre ceas și realizez că am rămas blocată în amintiri mai bine de o oră.

- Mă gândeam la prima noastră întâlnire. Îi mărturisesc cu un zâmbet timid pe față și o tentativă de roșeață în obraji.

- Au trecut doar șase luni de atunci, dar am impresia că suntem împreună de o viață. Îmi mărturisește pierzându-se și el în amintirea acelei zile perfecte. Brusc mă lipește și mai mult de pieptul lui și mă sărută așa cum numai el știe. Hai să ne uităm la un film, îmi propune după ce ne revenim amândoi din sărutul nebun.


- Ok, dar aleg eu filmul.

- Oh nu, sper să nu se uităm iar la un film d-ăla siropos, știi că nu sunt preferatele mele. Știu că nu îi plac filmele siropoase, dar de dragul meu se uită cu mine la ele.


- Poți să alegi tu filmul. Îi spun și îl strâng mai tare în brațe.

- Ești cea mai tare, iubito!


- Dragul meu, vreau să îmi promiți ceva, îi spun dintr-o dată. Mă uit în ochii lui căprui și văd curiozitatea, stârnită de cuvintele mele, în ei.

- Spune iubito, ce vrei să îți promit!


- Vreau să îmi promiți că atunci când nu o să mai ai sentimente pentru mine sau când o să fii cu o altă femeie în afară de mine o să vii și o să îmi spui. Prefer un adevăr crud în detrimentul unei minciuni și a unei iluzii de familie fericită. Promite-mi că o să fii sincer cu mine, indiferent de situație. Îi spun toate astea repede și pe nerăsuflate.

- Doamne ce îți poate trece prin căpșorul ăla al tău, dar pentru liniștea ta îți promit sinceritate indiferent de cât de crud e adevărul. Acum serios draga mea, știi doar că pentru mine nu mai există o altă femeie. Tu ești totul meu, ești inima mea. Nu concep să mă trezesc sau să adorm fără tine, să nu țipi la mine că nu am făcut nimic toată ziua sau că mi-am lăsat hainele murdare pe mașina de spălat. Să nu îți mai văd zâmbetul și scânteia de fericire din ochii tăi ciocolatii, atunci când, în afară de ceea ce e pe lista de cumpărături, îți cumpăr ceva dulce. Te iubesc și nimeni și nimic nu va schimba asta.

Am lacrimi în ochi când termină de vorbit. Știu că mă iubește, mi-a demonstrat-o de un milion de ori, dar teama tot există și mă doare al naibii de tare, deoarece nu îmi pot imagina o viață fără el, nu și fără el. Fără să mă enervez pe el din nimicuri, fără să îmi spună că mă iubește și să îmi zâmbească cum numai el știe, fără să îmi sărute părul și să mă miroasă ca pe un copil mic, cică miros ca un bebeluș. Nu, nu pot trăi fără el. Poate aș supraviețui, dar nu aș trăi.

Dacă mi-ar fi spus cineva că, eu, o să mă îndrăgostesc rapid și iremediabil, i-aș fi râs în față. Nu mă imaginam în rolul de iubită, parcă nu era pentru mine. Dar acum, când am simțit pe pielea mea cum se simte dragostea adevărată, mi-aș dori să fiu veșnic îndrăgostită, mai ales de bărbatul acesta perfect.

- Și eu te iubesc! Îi spun cu lacrimi în ochi și mă avânt în brațele lui, acolo unde știu că o să găsesc liniștea și căldura de care am atâta nevoie. Nu știu cât stăm îmbrățișați fără să ne spunem nimic, dar la un moment dat ochii mi se închid și poposesc pe tărâmul viselor.