𝑳𝒐𝒗𝒆 𝒐𝒓 𝑯𝒂𝒕𝒆 𝒎𝒆?//HHJ

𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 29

Lacrimile se scurgeau pe fața mea asemenea unuu izvor.Oare asta e un cosmar,daca e,eu vreau sa imi revin din el.De ce nu am fost anuntata de moartea tatalui meu,de ce au tinut asta ascuns,s-au gandit oare si la mine?Le pasa oare ce simt eu...

Telefonul aluneca printre degete aterizand pe podea.Starea mea il sperie pe Hyunjin,acesta devenind panicat.

-Yeonwoo,esti bine?Ce s-a intamplat?rasuna vocea lui speriata.

-Tata...

La randul meu spun,iar emotiile nu ma lasa,acestea inpincandu-ma sa il imbratisez pe baiat.In clipa aia nu ma mai gandeam la trecut,de parca l-as fi uitat.Nu mai stiam ce e cu mine,nu puteam gandi limpede.

Hyunjin ramane usor surprins de reactia mea,dar pare sa fie multumit,iar pe chipul lui se putea observa un zambet slab care parca urla de bucurie la cat de dor ia fost.Dupa cateva minute in sir,m-am calmat un pic si i-am povestit totul.

-Condoleante.Imi pare rau,Yeonwoo.Poti pleca chiar acum in Amsterdam...

-Cum?intreb eu inca printre lacrimi.

-Tu doar pregatestete,am eu grija de restu.

Zambetul lui cald imi lumineaza ziua.Iar caldura eliminata de el parca urla ca sa nu imi fie frica,pentru ca va fi mereu langa mine.Dupa ce spuse aceste cuvinte,Hyunjin se ridica si imi darui un scurt pupic pe frunte apoi pleca.Vroiam sa il tip sau lovesc pentru ceea ce facu,dar chiar eram strapunsa de puteri.

M-am aplecat si mi-am luat telefonul ce era situat pe podea.Puteam vedea cum in colt era format o crapatura micuta.Dar chiar nu imi pasa de asta acum.Deschid telefonul si il apelez pe Eunwoo,dar pe degeaba...nu raspunse nici la un apel.Daca e o pauza inseamna ca nici la apel nu e voie de raspuns?Daca as muri de unde ar sti daca nu raspunde?

Intr-un final am apelat-o pe Jisoo si i-am povestit totul,aceasta transformandusi fericirea intr-o tristete amara.In scurt timp am si vazuto prezenta in camera cu cateva haine de ale mele.

-Jisoo...cum ai ajuns atat de repede?intreb eu spontan.

-Oh,Yeonwoo,nu e asta.Chestia e ca vroiam sa fiu mai repede langa tine si sa te imbratisez.

-Voi fi bine...Hyunjin a spus ca se ocupa de toate si voi merge in Amsterdam pana la inmormantare,dar nu cred asta
...

-De ce?

-Sincer,nici nu mai stiu.Hyunjin s-a schimbat mult,nu cred ca e din nou cel din trecut.

-Dar daca totusi spuneai ca si-a recuperat memoria?...

-Prefer sa nu vorbim de asta acum,Jisoo.

-Scuze,te inteleg.

Deodata imi suna telefonul era...Hyunjin.Raspund fara nici o stare de spirit.Brusc acesta ma anunta sa ies afara pentru ca masina ma asteapta.

***

Uitema aici in Amsterdam.Hyunjin a ales sa ma insoteasca creazand ca asa e cel mai bine.Cobor din masina,nu am ajuns la timp,dar nici tarziu nu era.

-Yeonwoo,din pacate e prea mult noroi si drumul e prea ingust pentru a merge cu masina pana la ei.

-De aici preiau eu treaba...

Spun si o iau la goana.Toti se indreptau spre cimitir acum,erau destul de departe dar am inceput a alerga.Eram uda toata din cauza ploii torentiale.Chiar daca m-as chinui sa ii ajung din toata puterea mea nu as putea.Ei se miscau aproape intrand in cimitir iar eu nu eram nici la jumate de drum.

Dupa ceva timp se opresc la groapa sapata,eu ajungandui intr-un suflet.Nu puteam crede ca tata va sta in acest intuneric.Ii va fi frig,iar el nu ii place frigul,dar nici caldura.

Plangeam fara a ma putea opri.Desi mama m-a vazut a preferat sa nu sa se apropie de mine deoarece si ea era in aceeasi stare.Inainte de a baga sicriul in gaura simt o mana calda pe umarul meu,iar ploaia se opri deasupra mea.Ridic capul si il vad pe Hyunjin care tina umbrela si incerca sa ma calmeze.Oare de ce Hyunjin e aici?

***

Eram la casa unde am stat un timp lung.Desi azi l-am petrecut pe tata,mama mea biologica nu a fost aici.Macar acum putea veni,daca chiar tinea atat de mult la el.L-am rugat pe Hyunjin in seara asta sa ma lase singura cu mama,vroiam sa discut cu ea in patru ochi,asa ca acesta era la un hotel din apropiere.

Intru in camera de zi si o pot observa pe canapea fiind stana de piatra.

-De ce nu mai anuntat de moartea lui tata?intreb incercand sa pastrez calmul dar fiind un esec.

Aceasta doar a tacut si nici nu ma privit.

-De ce taci?De ce nu ma privesti?Iti e rusine nu-i asa?Te-ai gandit macar un pic la mine?Cum ma voi simti?Da,stiu ca in viata asta nimeni dintre voi nu a tinut cu adevarat la mine.Mi-ati tinut trecutul ascuns.Mi-ati incuiat sufletul intr-o puscarie...

Brusc imi dadu o aruncatura de ochi apoi reveni la pozitia ei de inainte.

-Taci!au fost cuvintele spuse de ea.

-Nu.Eu nu voi tace ca tine!

Aceasta tace.

-Ooff...rabdarea mea...cu tine nu o duc la capat...

-De ce esti asa de prostuta?ma intreaba aceasta.

Fața mea devine din nou plina de lacrimi.De data asta chiar nu am mai rabdat si am parasit casa.Alergand cu ochii inlacrimati pe drum.E noaptea tarziu,nu era nici o masina pe strada.

Dar deodata...se aude o lovitura grava si ajung sa fiu aruncata intr-un şanț abia vazand lumea.Apoi...totul se intuneca....

Anneong amigos!Scuzati greselile gramaticale.Acesta este penultimul capitol la aceasta cartea.Dar vin cu o veste buna.Dupa ce termin aceasta carte incep a lucra la una noua cu Hwang Hyunjin,deja am ideea formata.Sper sa va placa si ca va placut acest capitol❤❤