Iubire Sau Rațiune

Capitolul 19.

Mă ridic din pat oftând zgomotos și mă îndrept spre ușa băi, dau drumul la apă și mă întind în cadă, apa îmi acoperă tot corpul și îmi relaxează mușchii, am închis ochii și am alungat orice gând îmi străbătea mintea, pentru câteva minute sunt doar eu, o simplă fată ce face o baie, nu vreau să mă mai gândesc la nimic, nu vreau să mai încerc să găsesc răspunsuri la întrebări, nu vreau să mă mai rănesc singură, îmi rezem capul de marginea căzii și las întunericul să pună stăpânire pe mintea mea...

Mă strecor afară din baie, aveam un prosop mic înfășurat în jurul corpului și mă îndrept spre dresing, erau numai haine bărbătești, aleg o pereche de pantaloni de trening care reușeau să îmi rămână pe șolduri și un tricou. Mă așez leneș în pat și pornesc televizorul.

Schimb canalele fără a mă opri, nu mă puteam hotărâ la ce să mă uit, probabil că nici să mă uit la ceva nu eram capabilă, opresc până la urmă pe o emisiune de modă, pe care am mai urmărito și înainte, îi analizam ținuta fetei din fața jurului, zici că era un pom de crăciun, când ochii îmi fug în josul ecranului, ora 21:08, brusc îmi aduc amimte că la 12 trebuie să fiu lângă lac...

Mă dau jos din pat, iau primul hanorac pe care îl văd și merg spre ușă, o deschid dar când să fac un pas înafara camerei un braț se întinde și mă oprește, pufnesc enervată și încerc să îl dau la o parte, dar celalalt bărbat mă prinde de umeri și mă împinge înapoi.

- Rămâneți acolo, Damian se va supara dacă nu îi ascultați ordinul. spune cel de al doilea bărbat

Nu mai spun nimic și mă întorc în cameră, eu singură contra doi bărbați cât un munte, nu e o luptă corectă și nici un târg pe care aș putea să îl câștig.

Mă învârt puțin prin cameră și mă îndrept spre geam, abia acum am văzut că această cameră are și un balcon..

Analizez distanța până jos care este destul de mare, nici cu puterile Luanei nu aș reuși să ajung jos fără să mor sau în cel mai bun caz mi aș rupe câteva oase, trebuie să găsesc altă metodă, mă aplec puțin peste balcon și observ că mai jos sunt legate niște funii ce ajung până la sol...

Bun, deci, mă prind cu mâinile de marginea balustradei și mă las încet spre următorul balcon și tot așa, până ajung la funie, îmi spun în minte...

Trag aer puternic în piept, îmi adun curajul și mă prind cu mâinile de balustradă, trebuie să mă concentrez, să îmi alung tremurul din corp, prind marginea mai bine în mâini și îmi trec încet corpul după ea, calculez distanța până la următorul, închid ochii și îmi dau drumul, mă lovesc puțin de balustrada balconului dar cel puțin am reușit, acum trebuie doar să mai repet miscarea de trei ori până ajung la funie...

Mâinile încep să îmi cedeze din cauza greutăți, mai am un singur balcon dar a trebuit să rămân suspendată deoarece am auzit mișcare și sigur nu vreau să mă vadă cineva, zgomotul unei uși ce se închide ma făcut să tresar și să alunec, am trecut pe lângă balconul unde trebuia să ajung și peste alte două, cădeam în gol, mă îndreptam spre o moarte sigură, iar în mintea mea nu era decât o pereche de ochii verzi ce sclipeau, instinctul mă face să întind mâna și să strâng cu putere, nu îmi controlam eu corpul, dar într un fel mă bucur am reușit să mă prind de o funie și să îmi încetinesc căderea, mâna îmi zvâgnea și sângele mi se prelingea pe degete și într un final am căzut, corpul mă durea și glezna dreaptă îmi pulsa puternic, cred ca am făcut o luxație, dar am reușit să ajung vie jos, asta este tot ce contează...

Bag mâinile în buzunarele hanoracului, încă îmi sângera mâna dreaptă și fiind un castel de vampiri, nu voiam să ma simtă cineva, privesc ceasul găsit în buzunar, mai am o oră până trebuie să ajung așa că decid să merg încet, îmi pun gluga pe cap sperând să nu mă recunoască nimeni si mă îndrept spre intrarea în pădure, era așa de liniștit, îmi era dor să mai stau singură, să ascult păsărelele ciripind, să privesc frunzele copacilor cum se mișcă lin în adierea vântului...

Lacul era superb, lumina Luni cobora în apa liniștită, de parcă lacul ar fi fost o oglindă uriașă, era de parcă o bucată din cer a fost furată și așezată aici, mă întind la marginea lacului sprijinindu mă în coate și privesc peisajul, pentru câteva momente m-am rupt de realitate, trăind într o lume imaginară unde totul ar fi un basm frumos

- Stăpână! o voce mă face să revin la realitate

- Vino aici! fac semn spre locul de lângă mine

- De ce mați chemat aici? întreabă în timp ce se așează

- Cred că este mai bine să vorbim telepatic, ne poate auzi cineva! spun în timp ce privesc cum o frunză ajunge pe suprafața lacului creând mici unde în apă

- Cum doriți, stăpână. spune în timp ce se uită insistent la mine

- Cum te numești?

- Derek, stăpână..

- Am o misiune pentru tine, Derek. spun în timp ce îmi întorc capul spre el. O să îi găsești pe mama și Rareș și o să îi urmărești, vreau să știu orice mișcare dea lor.

- Cum doriți! Dar cine este Rareș?

- Sufletul meu pereche, alphaul haitei din pădurile de lângă orașul  Amist.

- Acela este Mattias stăpână, nu există nici un Rareș în acea haită

Șocul pune stăpânire pe mine, nu are cum să mă mintă, nu ar avea de ce..

- Esti sigur?

- Da stăpână!

- De ce ai atacat castelul?

- Pentru tine prințesă, fostul meu stăpân te voia pentru puterile tale..

- Am înțeles, uite eu nu vreau să fiu stăpâna ta, poți să îmi spui Ariana și să consideri jurământul ca pe un legământ al prietenie.

- Sunteți stăpâna mea, aveți viața mea în mâinile dumneavoastră.

- Mda, nu îmi place să îmi spui așa, oricum am încredere în tine, să ai grijă de mama mea.

- O să o protejez cu prețul vieți, stăpână.

- Vine cineva, făte nevăzut și nu uita de misiune.

Nu termin de spus că Derek era deja dispărut, rămân în aceeași poziție privind lacul, îl simt pe Damiam în spatele meu, clipesc involuntar și el apare în fața mea...

Era nervos, colți lui erau foarte proeminenți iar ochii săi erau roșii ca sângele...

- Ariana! îl aud cum murmură