The Time

5. Tu ești a mea, înțelegi asta?

- Ești sora mea și te iubesc indiferent de ce ai face, dar Aden este tatăl ei și merită șansa de a fi lângă ea

Eram atât de confuză și nervoasă, ei nu pot să își dea seama prin ce trec eu, ei nu mă pot înțelege, nu au trecut prin ce am trecut eu, Rev este fata mea, doar a mea și pot să fac ce vreau, să o duc unde vreau... mă ridic în picioare și cu o privire mai rece ca gheața, mă uit la Rosse

- Voi nu aveți nici un drept să îmi spuneți ce să fac, sau unde să stau! Nu îl vreau în viața ei, în viața mea! Nu vreau să o dezamăgească și pe ea, așa cum m-a dezamăgit pe mine! Să o abandoneze când are cel mai mult nevoie de el! Aden nu îi va fi niciodată tată cu adevărat ficei mele.

Lacrimile îmi curgeau pe obraji și vocea îmi era ridicată, atrăgând atenția celorlalți clienți, un zgomot  se aude din spatele meu și mi-a trebuit doar o fracțiune de secundă să îmi dau seama că Reve este în spatele meu...

Mă întorc și încep să mă înjur pentru prostia pe care am făcut-o, ochii i se scăldau în lacrimi, buza de jos îi tremura și când am vrut să mă apropii de ea, a fugit în brațele lui Ross, s-a agățat de gâtul ei și a început să plângă...

Fiecare suspin al său, înfige câte un cuțit în inima mea și mă făce să mă simt și mai mizerabil, am fost o idioată să răbufnesc în preajma ei...

- Rev, iubita mea... spun în timp ce încerc să o mângâi pe spate...

- Lasă-mă!

Vocea ei supărată răsună în mintea mea ca un uragan, mă prăbușesc pe primul scaun și rămân blocată...

- Surioară, o să fie bine, îi va trece... fetița îsi afundă si mai tare capul în scobitura gâtului ei, iar Ross o mângaia liniștitor pe spate

- Știu, dar eu nu mă voi ierta niciodată, Ross... nu suport să o văd plângând, când am născut mi-am promis că o să o protejez și o să o fac cea mai fericită fetiță de pe pământ, că nu o voi lăsa să treacă prin ce am trecut eu...

- Ești o mamă excepțională, ai crescut o fată minunată și..

- Nu Ross, nu am putut să o protejez! Are cojmaruri pentru că ne-a atacat cineva acum câteva luni, a fost în pericol, acum am supărat-o, sunt egoistă, o privez de timpul petrecut cu tatăl ei, sunt o mamă îngrozitoare...

Crudul adevăr mă apăsa pe inimă și îmi oprea aerul din plămâni, Revea, pentru vârsta ei, este o fetiță foarte isteață și înțelegătoare, în schimb eu sunt o mamă de tot rahatul...

Îmi trag nasul, îmi șterg obraji și mă ridic de pe scaun, pășesc afară din cafenea și inspir aer puternic în piept, trebuie să îmi fac un plan, să mă hotărăsc ce voi face pe viitor...

Am nevoie de puțin timp singură, așa că fac dreapta pe prima străduță și mă îndrept spre parc...

Mă așez pe băncuța din față și îmi închid ochii pentru câteva momente, un șir de imagini îmi apar pe retină...

- Doamne, înțelege o dată că nu este nimic între mine și el!

- Vam văzut îmbrățișați, ești mai apropiată de el, decât ai fost vrodată de mine! Măcar nu mă mai minți, în timp ce mă privești în față. scuipa cuvintele cu venin

- Aden, el îmi este doar prieten, nu l-aș putea vedea vrodată altfel și..

- Nu vreau să mai aud nimic Maia, te cunosc, tu nu te comporți așa cu nimeni, nici măcar cu mine! vocea sa emana nervozitate împletită cu dispreț..