The Time

2. - Mami, hai să mergem la tati!

   Strâng puternic din ochii și lacrimile îmi curg pe obraji, credeam că după atâta timp, sentimentele mele nu vor mai fi așa de acute, sau mă mințeam singură că Aden nu mai are stăpânire asupra mea, îmi doream să nu mai aibă, îmi doream ca alegerea lui să fi fost alta, să dau timpul înapoi și poate să schimb anumite decizii pe care le-am luat din cauza fricii, mă ridic ușor de pe scaun și văd că am rămas prinsă în amintiri o oră și jumătate.

Deschid ușa camerei și pășesc temătoare pe scări, de data asta nu mă voi mai închide în mine, de data asta trebuie să fiu sinceră cu ele și mai ales cu mine însămi.

Le găsesc pe Anne și Ross acolo unde le-am lăsat, totul era la fel, aceelași sentiment mă cuprinde, pozele cu noi sunt peste tot prin cameră, îmi dădea o speranță că ele nu m-au uitat, că ele nu mă urăsc, privesc mai atent biblioteca și văd albumul pe care i l-am dăruit lui Anne de ziua ei, era un eșec total de cadou, era defapt o agendă în care îmi pusesem gândurile despre ea și Ross și câteva poze..

- L-ai păstrat? O întreb mirată, un bolovan parcă s-a așezat pe sufletul meu și era atât de greu, durea așa de tare..

- Normal, ești fica mea și te iubesc chiar mai mult decât am făcut-o atunci... vorbele ei nu îmi înlăturau durerea din suflet, dar o alinau, o făceau să fie mai suportabilă

- Iertați-mă, nu trebuia să plec atunci, nu trebuia să vă las singure..

- Știi că au fost aici? mă întreabă Ross cu vocea stinsă

- Da, știu, am plecat atunci cu Derek, iar după câteva zile am aflat că sunt însărcinată, m-am întors, voiam să fiu cu voi, să fiu cu el, am găsit ușa casei larg deschisă și te-am auzit țipând Ross, am privit pe geam cum vă obliga să vorbiți și m-am panicat, nu voiam să fiți în pericol din cauza mea așa că i-am făcut pe ei să plece, eu i-am sunat atunci, știam că o să vă fileze să fie siguri că nu mă ajutați, așa că am plecat...

- Puteai să ne suni, pe noi, sau măcar pe Aden, el trebuia să știe că o să fie ..tată... spune Anne în timp ce mă privește, era calmă și se vedea că încerca să asimileze tot ce am povestit

- Dar știe Anne, el a știut de ea de atunci și nu i-a păsat... vocea îmi tremura și lacrimile îmi împânzeau din nou ochii

- Maia el nu știe, noi am vorbit cu el și habar nu are de cea mică și de tine... vocea lui Ross era sinceră și blândă

- După ce am plecat de la voi atunci, am fost la el, am vrut să îi fac o surpriză, voiam să îl iau cu mine, să dispărem amândoi, am intrat pe ușa de la apartamnt, locul era devastat, am pășit spre dormitor și am auzit un râset, nu era al lui...am înghițit în sec aducându-mi aminte de momentele acelea... mirosea a tutun și alcool în exces, el era întins pe pat, cu o blonda pe jumătate dezbrăcată peste el...am scăpat un suspin și atunci m-a văzut, a rămas blocat..

- Era beat Maia, poate nu știa ce face... îmi spune Anne cu o voce plină de regret

- Nu mamă, nu era, ma privit în ochii și a țipat la mine, mi-a spus sa plec din viața lui, câ îi este mai bine fără mine... am crezut și eu că e beat așa că i-am spus să mă sune când se trszește...

- Maia....

- Nu mamă, patru ani afurisiți am ținut telefonul ăsta după mine și am așteptat să sune, chiar și acum după atâta timp încă îl am... am sperat că va suna, dacă nu pentru mine, măcar pentru ea... mi se rupe sufletul în bucăți când mă întreabă de ce el nu este lângă ea...

- Știu cum este și eu am trecut prin asta, trebuie să fii tare Maia, dar crede-mă că el nu știe de micuță

- Când am născut și am văzut cât de mult îi seamănă, m-am gândit că nu e bine să crească fără tata, l-am sunat să vină să o vadă...