«———××——◈——××———»
— Dă-mi aia!
A urlat bărbatul trecut de patruzeci de ani și ți-a smuls jucăria de pluș din mâini. Ai rămas în fața lui, cu ochii înecați în lacrimi.
Cu ce am greșit? Te-ai întrebat în timp ce încercai să îți ții în frâu suspinele care cu siguranță te-ar fi costat o noapte închisă în podul casei, asta după ce ai fi primit și o bătaie soră cu moartea.
Un icnet de surprindere ți s-a strecurat printre buzele tremurânde atunci când l-ai văzut pe tatăl tău aruncând iepurașul de jucărie în focul ce mocnea în șemineu, iar lacrimile cristaline au început să ți se prelingă pe obraz. Picioarele ți-au cedat sub greutatea corpului și ai căzut în genunchi, iar o durere puternică ți-a încolțit în inimă în momentul în care ai văzut cum flăcările se contopesc cu jucăria ta preferată.
Era un cadou de la cel mai bun prieten, iar tatăl tău nu ar fi trebuit să o arunce. Cel puțin, nu în foc.
— Haide, nu mai plânge, draga mea, a bombănit acesta și s-a uitat la tine fără vreun sentiment anume. Nu a fost cine știe ce jucărie scumpă, doar o vechitură cu ochi din nasturi, a adăugat mai apoi pe un ton jignitor.
— A fost un cadou de la Seung, ai șoptit, iar tatăl tău te-a privit încruntat când ți-a auzit glasul plâns.
A făcut un pas spre tine, iar când l-ai văzut, te-ai tras înapoi, speriată de ceea ce avea să urmeze. Îți era foarte teamă de cel pe care ar trebui să îl numești tată, dar nu aveai ce să faci. Erai mică și nu puteai face nimic altceva decât să îi urmezi ordinele, deși de multe ori le încălcai, furișându-te afară din casă ca să poți merge și să te joci cu Seungyoun, unicul tău prieten.
De cele mai multe ori reușeai să te întorci acasă înainte ca tatăl tău să observe că lipsești, dar astăzi ai fost prinsă în fapt, motiv pentru care jucăria ți-a fost aruncată în foc și ești certată. Știai că într-o zi se va ajunge și la asta, dar sperai că nu se va întâmpla atât de repede.
— Iar acum, cum ar trebui să te pedepsesc?
A vorbit tatăl tău, prinzându-și bărbia între degete. Ai suspinat când l-ai auzit.
— Fără mâncare o săptămână? Oricum ești doar piele și os, vorbea de parcă s-ar sfătui singur. Poate că îmi voi testa noul bici pe tine, ce zici, draga mea...
...
— Jaeha! Mă asculți măcar? a bombănit colega ta de bancă, îngustându-și ochii spre tine.
— Oh, ăh? Scuză-mă, ce ziceai? ți-ai scuturat capul ușor și te-ai uitat la brunetă.
— Tocmai îți ziceam că Hana a câștigat titlul de regină a gheții la balul iernii de vineri. Sunt sigură că a dat mită tuturor ca să o voteze, nu e chiar așa frumoasă, a oftat și și-a prins fața în palme. Ai fi fost o regină a iernii mult mai frumoasă.
— Nu îți mai bate joc de mine, eu, regină a iernii? Cred că ai căzut în cap în dimineața asta, ai lovit aerul cu palma, negând vorbele brunetei.
Fata a chicotit încet și și-a întors capul în față atunci când a intrat profesorul responsabil de cursul de matematică.
— Nu îmi bat joc de tine, adică ți se potrivește titlul oricum, ți-a șoptit. N-am văzut persoană cu sentimentele mai înghețate decât ale tale.
Te-ai mai uitat o singură dată la ea, destul de urât și ai decis să o lași baltă. Oricum nu o puteai contrazice. Copilăria ta nu a fost deloc una roz, iar tu ai fost modelată după asta și învățată să nu arăți milă nici măcar unui gândac minuscul.
...
roleplay for my dear friend woodiz
