Iubire Sau Rațiune

Capitolul 14.

- Unde voiai să pleci iubito? Mă întreabă cu o voce răgușită ce mi se pare așa de sexi

- Să fac un dus, trebuie să trec pe la Sabrina să văd dacă este bine, spun în timp ce mă așez mai bine în brațele lui

- Nu, astăzi ești doar a mea! O să trecem amândoi pe la ea, dar după vreau să îți arăt ceva

- Ce să îmi arăți? Întreb curioasă și un zâmbet larg îmi pare pe față

- Este o surpriză Amra, nu pot să îți spun, dar cred că o să îți placă, spune în timp ce îmi dă un pupic pe păr

- Dar am o condiție, vreau să uităm cine suntem sau ce suntem.

- Asta nu știu dacă se va întâmpla, dar o să vedem.

După ce am mai vorbit puțin, ne-am făcut câte un duș și am trecut pe la Sabrina, care era mult mai bine și vizibil foarte fericită că Rareș nu a pățit nimic, am ieșit din conac și am plecat spre partea vestică a păduri, nu știam unde mergem sau ce o să facem, dar aveam încredere în el.

După ce am mers un timp prin pădure, s-a transformat într-un lup mare și negru, era cu vro 5 cm mai înalt ca mine, îmi face semn să mă urc în spatele său și pleacă alergând, vântul îmi brăzda obraji și îmi flutura părul, nu era foarte frig afară, dar cu cât ne afundam si mai mult în pădure cu atât simțeam răcoarea și mai tare, am început să urcăm și după aproximativ 30 de minute în care Rareș nu s a oprit deloc, am ajuns pe o stâncă și se transformă la loc în om, încă mi se pare imposibil lucrul...

- Amra, acesta este locul meu preferat, aici fugeam când eram mic și mă certam cu ai mei, aici vin când am de luat decizii importante și trebuie să mă gândesc, este locul meu special. Spune în timp ce mă ia în brațe pe la spate așezânduși mâinile pe talia mea și sprijinindu și bărbia pe capul meu.

Priveliștea era magnifică, eram deasupra păduri ce se înălța falnică, îți dădea impresia că este un covoraș pufos și viu, că toată lumea este la picioarele tale, păsările zburau și ciripeau vesel iar în depărtare se zăreau clădirile orașului, era un colț de rai, coborât în mijlocul pădurii

- Este un loc minunat, spun cu un glas temător, nu voiam să sparg liniștea ce era în jurul nostru, mă temeam că odată cu zgomotul se va duce și magia acestui loc

- Este, Amra. Să știi că ești singura căreia i am arătat locul ăsta. Voiam să vorbim fără a fi întrerupți sau ascultați.

- Ce vrei să vorbim? Îl întreb, iar corpul îmi este străbătut de o neliniște, dar nu se simte la fel, eu sunt chiar liniștită aici în brațele lui, erau sentimentele sale, dar ce îl supără?  Ce te neliniștește? Îl întreb când văd că nu răspunde
Se îndepărtează de mine și se așează pe stânca dură și rece și începe să vorbească..

- Știi că am făcut anunțul că mâine seară va avea loc o petrecere pentru ca haita să te cunoască și să te accepte oficial ca Lună a haitei?

- Da și eu am puține emoții dacă mă gândesc la asta, dar nu e ceva așa de grav...spun în timp ce îmi așez capul pe umărul lui, tresare ușor dar își dă seama repede și mă trage mai aproape de el

- Nu petrecerea este de vină Amra, ci tu, adică știi că nu am vrut să te grăbesc, doar că nu am mai putut amâna, haita mea devine din ce în ce mai slabă, la fel ca și mine, am început stadiile, iar după întâmplarea de aseară, s a agravat și mai tare, cu cât atracția dintre noi este mai mare cu atât puterile ne cedează mai repede... spune cu o voce tristă schițând un zâmbet fals

- Îmi pare rău, eu..eu nu am știut...

- Heii, nu este vina ta, nu de asta îmi fac griji, dar cum să îți spun ca să nu mă înțelegi greșit...

- Nu uita că știu ce simți, așa că doar fii sincer și lasă sentimentele să își croiască singure drumul...

- Trebuie să încheiem al doilea stadiu până mâine seară la petrecere..

A turuit practic cuvintele, simțeam teamă ce îi cuprindea corpul, dar și regretul, îl înțeleg, el are puterea de a lupta pentru ceea ce iubește...

Inițial inima a început să îmi bată puternic în piept, o neliniște îmi cuprindea corpul și nu știam ce să spun sau cum să reacționez, doar priveam în gol la peisajul din fața mea.

Știu destul de bine ce spunea profeția, încă îmi răsună în minte acele cuvinte, noi nu putem fi împreună, trebuie să renunț la el, pentru a nu provoca un război, pentru a nu răni persoane care nu au nici o vină.

Trebuie să mă duc cu Ianis, știu asta, știu că mai e puțin și el va veni să mă ia, nu pot încheia stadiile și după să plec, nu pot să îl las să moară doar ca eu să mă îndepărtez, nu îmi e frică că voi muri eu și așa viața mea e un haos total, dar El și haita nu au nici o vină, nu merită să fie răniți, s au purtat așa de frumos cu mine, m au acceptat așa cum sunt, Patrik mia devenit un frate, iar Nath, chiar dacă nu am petrecut prea mult timp împreună îmi este foarte simpatică și să nu mă mai gândesc la Sabrina care nu știu cum va reacționa dacă ne va pierde pe amândoi... dar în același timp aș vrea să am puterea să dau naibi toată naivitatea asta și să mă gândesc la mine, să rămân aici, să aleg și fericirea mea măcar o dată în viață...

Ce mă fac? Nu pot alege, inima mă îndeamnă să rămân aici, să aleg ce iubesc, iar mintea îmi spune să mă gândesc la consecințe, să nu rănesc pe nimeni, mă îndeamnă să plec...
Ce mă fac?