Jucatoarea de Vajhat

Capitolul 41

* Harry Pov.*
Am stat langa patul lui Ginny, tinand-o strâns în brațe, toată noaptea. Nu puteam sa fac nimic cat sa ii ușurez durerea. Ar fi trebuit să fiu mai atent, sa o scot de acolo imediat. Nu m-am miscat destul de repede si asta avea acum consecinte majore asupra ei si a copilului nostru.

Tot ce s-a întâmplat în seara nunții noastre a fost atât de gresit. Ar fi trebuit să stăm toată noaptea si sa ne spunem cat de mult ne iubim, cat de nerăbdători suntem sa ne începem viata impreuna si cat de incantati suntem pentru acest copil care e pe drum. În schimb, plang pentru viata lor in loc sa râdem impreuna.

Mi-am dat semăna de dimineata, cand razele calde ale soarelui ne încălzeau ca atât eu cât și Ginny eram îmbrăcați în continuare cu hainele de nunta.

Apoi următorul lucru pe care l-am observat a fost o mana care o strangea pe a mea. 

- Harry?

As fi recunoscut vocea soției mele dintr-o mie. Era atât de dulce si de muzicală pentru urechile mele.

- Hei, Gin. Sunt aici. am raspuns eu luandu-i chipul in mâinile mele.

- Ce s-a întâmplat? Unde e Foxy?

- Am fost atacați. Au fost dementori. Foxy este bine. Toată lumea este bine.

- Multumesc lui Merlin.

- Tu cum te simti? Erai intr-o stare critică. Ai fi putut pierde copilul.

- Sunt bine. Ma simt doar ca si cum as fi dormit cateva zile la rand. Si simt ca si copilul este bine.

Încarnarea m-a cuprins și am sarutat-o lent, savurand fiecare clipa.

-Chiar ne-am căsătorit, nu? a intrebat ea.

- Sa fii sigura, doamna Potter.

-Mai spune-o o data. Imi place cum o spui.

-Doamna Potter. Singura. Unica. Impresionanta. Ginny Potter.

I-am mai dat un sarut pe frunte si am ajutat-o să se ridice. M-a bucurat nespus de mult forța de care dădea dovada. Ieri seara credeam ca am pierdut-o, iar astăzi de dimineata părea că noua. Cu siguranta domnisoara Pomfrey a facut minuni.

Toată familia Weasley era in bucătărie, pregătind micul dejun. Prima care a reacționat a fost Foxy, care a sărit imediat în brațele mamei sale.

Era un portret frumos de familie. Toată lumea era fericita ca tot coșmarul de seara trecuta se încheiase cu bine.

- Nu am apucat sa va felicităm pentru vestea cea mare. Cred ca vorbesc in numele tuturor cand spun ca suntem foarte fericiți pentru voi. a spus Hermione.

După seria de imbratisari, Ginny s-a întors spre mine.

- Ies sa iau puțin aer. Vrei sa ma însoțești?

- Da, sigur.

Am mers împreună spre cortul nunții noastre. Nu lipsea ironia. Imbracamintile noastre o dovedeau.

- Hai sa uitam noaptea trecuta. La partea rea ma refer. Sa o oprim inainte si sa o continuăm acum. Mai vreau un dans cu sotul meu, cat încât sunt îmbrăcată în rochie de mireasă.

-Atunci iti voi da toate dansurile pe care mi le ceri. Te iubesc!

Nu stiu cat am continuat sa dansam. Era un moment de-a dreptul magic. Era momentul nostru de fericire in care stiam ca sunt al ei si ea este a mea pana la finalul zilelor noastre. As putea sa spun ca este finalul nostru fericit, dar sunt sigur că nu asta este finalul. Poate ca am încheiat cateva capitole până acum, dar cartea mai are atât de multe pagini care cer sa fie completate. Si eu sunt atât de curios sa aflu ce cuvinte se vor juca pe ele.

Povestea noastră nu are final. Va trăi mereu. Si desi nu e perfecta, e a noastră și asta este cel mai frumos lucru.

Ne apropiem foarte repede de final. Încă un capitol si un epilog. Sper ca v-a placut acest capitol. Va astept parerile.