Iubire Sau Rațiune

Capitolul 11

- Fară niciun dacă, ai să vezi că te vor accepta așa cum ești.

Am rămas tăcută în brațele lui, discuția noastră îmi revenea în minte, întorceam cuvintele lui pe toate părțile, îmi imaginam cum poate el să spună cu o așa lejeritate că va porni un război doar pentru mine, oare chiar asta îmi doresc? Da îl vreau pe el lângă mine, vreau să fim împreună, să adorm mereu în brațele lui, să fiu fericiră, dar oare chiar așa de egoistă să fiu? Să pun in pericol haita, doar pentru a fi eu fericită alături de el? Un război nu este ușor, vor fi victime și chiar vor muri persoane și sângele lor îmi va păta mâinile pentru toată viața...nu pot să le fac una ca asta, nu am cum să o fac fără a mă pierde pe mine.

Pleoapele mele deveneau din ce în ce mai grele și simțeam cum întunericul mă cuprinde încet, mă fac mai comodă în brațele lui și îi arunc o ultimă privire, înainte ca somnul să mă cuprindă. Întunericul mă acapara cu totul, nu zăream nimic, eram undeva, asta e tot ce  pot vedea, doar întuneric, îmi auzeam pași greoi ce formau parcă ecoul ce spărgea liniștea, dintr-o dată o lumină puternică îmi apare în față, îmi închid ochii involuntar din cauza dureri, încerc să clipesc de câteva ori pentru a mă obișnui cu lumina purernică, ce începea să se estompeze și să se materializeze într-o siluetă.

În fața mea stătea acum o fată blondă cu ochii albaștri ca cerul pe timpul nopți, avea pielea albă și purta o rochie de aceeasi culoare din voal, era minunată, era un înger coborât în întuneric. Își ridică o mână și îmi mângâie obrazul, pielea ei fină îmi trimitea mici electroșocuri în obraz și se scurgeau apoi în tot corpul, o priveam uimită, se auzeau pe fundal cuvinte pe care nu le puteam înțelege, deveneau din ce în ce mai puternice ca intensitate și mai bine pronunțate. Încercam să le deslușesc, să îmi dau seama de unde provin, fata din fața mea doar mă privea și zâmbea, mâna ei încă poposind pe obrazul meu.

Legenda sufletelor încrucișate
Ambele subjugate
Două suflete împerecheate
Distrugere vor creea
Dar separate războiul îl vor încheia.
Dintre doua specii  se va alege
Un sacrificiu mare se va face
Un prunc nenăscut
Va aduce liniștea pe pământ
Alegerea o va schimba
Domnie lunga va avea

Aceste cuvinte răsunau în continuu în spațiul ăsta, un nod mi se pusese în stomac și începuse să mi se strângă, nu îmi dădeam seama ce înseamnă,  de unde se aude acea voce, fata blondă mă privea în continuare și îmi transmitea un sentiment ciudat, nu stiu cum dar cred ca ea a spus aceste versuri care pare a fi o ghicitoare, vocea s a oprit brusc în momentul în care fata si a retras mâna iar silueta ei a început să se estompeze. Simțeam cum corpul meu începe să tremure și auzeam o voce cunoscută cum mă striga, simțeam cum pic în gol și nodul din stomac se mărește, dar dintr-o dată o mână mă prinde de încheietură și o durere însuportabilă îmi apare acolo unde mâna îmi strângea încheietura, acea fată blondă era din nou lângă mine și acea voce răsuna din nou...

Nu îți fie frică, alegerea e a ta, mirajul sufletului pereche singură îl vei afla, puterea ce zace în tine, în curând o vei controla și nu uita, puntea dintre cele două specii e în inima ta.

Mâna sa s a desprins și m-am trezit în fund în pat cu un Rareș ce mă privea confuz și îngrijorat. Cuvintele fetei blonde încă îmi răsunau în minte, corpul încă îmi tremura, inima îmi bubuia în piept de parca ar fi vrut să alerge la un maraton, eram transpirată toată și nodul din stomac îmi făcea sângele să pulseze mai tare prin vene, respiram sacadat în timp ce pumni mei strângeau puternic materialul fin al patului, încă nu eram pe deplin conștientă de ce s a întâmplat...

- C-ce s a întâmplat? vocea mea răsuna  răgușită și pierdută spărgând liniștea camerei

- Tu să îmi spui amra, te-ai ridicat în fund și ai început să spui niste cuvinte din limba veche, să tremuri și să tot repeți acele cuvinte, am încercat să te trezesc, te-am strigat, dar nu am reusit. Ochii tăi erau deschiși și negrii complet, zici că erai un demon.... spuneai ceva de legenda..

- Sufletelor încrucișate, îi termin eu fraza, astea erau cuvintele care îmi acaparau mintea

- Exact! Dar tu spuneai că nu știi limba veche...

- Păi nu o știu, în mintea mea cuvintele astea răsună în limba noastră...sunt așa de confuză...

- Dar ce spuneau mai exact? Am înțeles câteva dintre ele, dar nu pe toate...

- Putem doar să dormim acum? Sunt prea bulversată și obosită pentru a mai putea gândi...

- Desigur Amra, haide întindete în pat, mă voi întoarce repede.

- Nu! Te rog nu pleca, nu mă lăsa singură...

Mă lipesc de Rareș mai ceva ca un scai și cred ca în mai puțin de 5 minute lumea viselor mă fură. Nu știu cât timp a trecut, dar mă trezesc niște zgomote puternice și niște țipete. Mă ridic buimacă în fund, ușa camerei era deschisă, iar Rareș dispăruse, probabil o lăsase așa când ieșise. Mă dau jos din pat și pășesc timidă spre ușă, zgomotele se auzeau dinspre scări așa că mă îndrept și eu spre ele. Când ajung la parter rămân blocată, toată sufrageria era devastată, doi lupi erau în poziția de atac și mârâiau puternic, pereți erau zgâriați iar mobila trântită pe jos. Rareș era rezemat de un perete și sângele îi curgea din piept, mă îndrept cu pași rapizi spre el inspectândui rana, apuc tivul tricoului său și îl rup presândui zona pentru a opri sângerarea. Eram încă buimacă, speram ca acesta să fie un alt cojmar, încercam să îmi dau seama cine ar fi putut face asta, ochii îmi scanau camera și un fior rece îmi cuprinde corpul și rămân uimită când îmi dau seama cine a provocat toată tevatura asta ... mi se părea imposibil să fie adevărat....

________________________________
Ps: Sper că vi se pare măcar simpatică povestea, știu că nu sunt chiar așa de bună, mai ales în versuri, aici chiar sunt groaznică, dar sper că  am reușit măcar să conturez legenda sufletelor împerecheate... scuze de ora târzie dar abia acum am avut timp să termin capitolul pe care apropo nu am avut timp să îl și corectez.
Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere ❤