Viață nouă

Capitolul 1. Începutul

    —Scuză-mă, dar ce e prostia asta? a vorbit iar moșul, iar asta m-a călcat pe nervi.

    —Rutina mea, ce poate să fie? am răspuns înțepată deși știu că nu ar fi trebuit să fac asta.

    —Asta e o prostie, nu o rutină de ballet clasic. Asta e o rutină de mixt, a spus nervos.

    —Scuzați-mă, mixt? am întrebat nedumerită.

    —Da, doamna știe tot. De anul acesta avem o clasă specială de mixt, adica ballet și hip hop. Foarte puțini au aplicat pentru această secție.

    —Cu tot respectul, eu trebuie să intru la ballet clasic, e visul meu de mică, am spus intrând în disperare.

    —Scumpete, visele nu devin mereu realitate, a comentat iar moșul iar lucrul acesta mă enerva la culme.

    —Cu tot respectul, Acacia, tu ești o combinație între Darcy și Aiden, a vorbit cel mai tânăr.

    Știam că mama a făcut ballet, iar tata hip-hop, însă niciodată nu am putut să observ influențele hip-hop din mine. Știu că Sam mi-a mai spus de aceste influențe însă le-am ignorat cu glorie. Eu aveam un singur gând în cap, să fiu ca mama. Am rămas în mijlocul sălii nedumerită, câteva lacrimi amenințând să îmi cadă.

    —Asta e tot, mâine la șapte fix dimineața se afișează rezultatele. Să nu întârzii Stark, și punctualitatea e un atuu, a comentat moșul.

    —Vă mulțumesc, am răspuns nedumerită.

     Am ieșit din sală mai mult plângând, lucru care a făcut niște hiene să se bucure. Am căutat ieșirea din universitate, știind că acolo aveau să mă aștepte familia mea. În agitația mea, am dat peste o fată trântind-o la pământ. Era mică de înălțime, brunetă cu ochi căprui, având pe buze un ruj roșu aprins. Era îmbrăcată destul de indecent dacă mă întrebai pe mine.

    —Îmi cer scuze, sunt o împiedicată, am încercat eu să mă scuz.

    —Nu face nimic, unii ar fi onorați să fie trântiți de tine la pământ, a spus aceasta zâmbind. Brinley Deep, a spus întinzând mâna.

    —Acacia Darcy Stark, am spus prinzându-i mâna. Dar bănuiesc că deja știai asta, am murmurat.

    —Cred că toată lumea știe, semeni izbitor cu mama ta, deși mulți am văzut-o doar în poza de la etajul unu, îți dai seama oricum. Păi, mă grăbesc la rând, ne mai vedem Stark, a spus aceasta zâmbind.

    Nu înțelegeam ce o făcea așa de sigură că aveam să ne mai vedem, sunt foarte multe persoane care se bat pe locurile acestea, iar rutina mea a fost întreruptă. Am încercat să îmi schimb fața asta de parcă cineva a murit, deoarece voiam să fiu puternică în fața familiei mele. Am zâmbit văzând afară că au ajuns și verișorii mei mai mici.

    —Cum a mers fato? Ace fu primul care vorbi.

    —Nu chiar bine, am fost întreuptă iar un moș băgăcios ca un drac, mi-a zis că rutina mea a fost mixtă? am spus mai mult ca o întrebare pentru mătușa Sam.

    —Da, Darcy... adică Acacia, tu ești o combinație între tatăl tău și mama ta, oricât te-ai strădui nu poți face doar ballet clasic, a încheiat Samantha discursul.

    Numele Darcy mă făcu să mă încord, iar pe tata să se șocheze. Nimeni nicidoată nu mă striga așa, deși eu mereu mă prezint cu numele întreg. Bănuiesc că eu stând în față la Juilliard o făcu pe mătușa mea brunetă să își amintească de perioada când ea și mama erau studente aici.