Viață nouă

Capitolul 1. Începutul

  ACACIA

     Astăzi e o zi mare, ziua audiților pentru Juilliard. Mi-aș fi dorit ca și mama să fie aici să mă poată vedea și să mă încurajeze, însă tata, Bela, unchiul și mătușa Sam mi-au fost mereu alături și m-au încurajat. Mai ales că și Sam a fost la Juilliard cu mama și a și absolvit, fiind acum una din profesoarele de acolo. Mă tot frământă faptul că dacă voi intra, multă lume va crede că am intrat din cauza pilelor, însă eu muncesc mult să îmi urmez acest vis. Pentru mine baletul e totul, nu m-aș putea vedea să fac altceva.

     —Ești gata prințeso? a intrat tata bătând ușor în ușă.

    Știam că este mândru de mine și a încercat mereu să nu arate cât de dor îi e de mama. Imediat după moartea ei, tata a abandonat Juilliard și s-a apucat de Harvard, studiind avocatura. După ani de frământări a reușit să își deschidă una dintre cele mai mari și mai temute firme de avocatură. Nu am înțeles niciodată de ce a fost așa determinat să renunțe la dans pentru așa ceva, însă simt că e ceva ce nu îmi spune.

    —Sunt mai gata ca niciodată, am spus hotărâtă.

***

    În momentul în care am pășit în Juilliard am rămas fără aer de la numărul mare de persoane care veniseră pentru admitere. Deși am muncit mult, iar notele mele din liceu sunt perfecte, îmi e teamă să nu fac o greșeală care m-ar putea costa intrarea. Când mi-am auzit numele, stomacul mi s-a întors pe dos. Din cauza celui de-al doilea prenume și a numelui de familie, multe persoane s-au întors spre mine. Aparent mama era foarte cunoscută în Juilliard, iar la etajul întâi, este o vitrină cu o poză de-a ei în care părea chiar fericită. Țin minte și acum ziua în care am venit să o vizitez pe mătușa Samantha, aveam doar 17 ani și am plans în hohote când am văzut. Sub poza ei scria pe o plăcuță de aur „Darcy Parker (Stark) cea mai bună balerină de la Juilliard, mereu pe prima linie. Determinarea și perseverența sunt două caracteristici care definesc o bună balerină".

     Am intrat în sală iar șase perechi de ochi mă priveau. Pentru mine o sală de dans nu era nimic nou, mi-am petrecut toată viața în așa ceva, însă dimensiunile acesteia erau enorme. Eram îmbrăcată într-un body negru, cu ciorapi albi, iar în picioare aveam poante roșii primite cadou de la unchiul Ethan de ziua mea.

    —Acacia Darcy Stark, a murmurat unul din jurați, un om cărunt care părea foarte scorțos. Tu ești fiica lui Darcy Parker și a lui Aiden Stark sau e doar o coincidență? a întrebat cu un ton foarte rece care mi-a făcut părul să se ridice pe mine.

    —Da, domnule. Sunt fiica lor, am spus cu tristețe în glas.

    —Sper că știi că nu vei intra aici doar pentru că ești fiica lor, nu? Trebuie să fii al naibii de bună, căci mai sunt alte 500 de fete afară care sunt gata să ia locul tău, a spus rânjind.

    —Fără supărare, știu asta. Nu ați avut-o la inimă pe mama sau poate pe tatăl meu? m-a luat gura pe dinainte.

    —O rebelă, mie îmi place, a comentat un bărbat mai tânăr dându-mi spernață.

    —Rebelii nu vor fi tolerați la această universitate, i-a tăiat-o scurt bătrânul. Poți începe, Stark, a răspuns acesta.

    Am decis să aleg o melodie puțin mai diferită, deoarece diferitul mă caracterizează cel mai bine. În boxe a început să răsune melodia lui Rihanna, Lost in paradise, iar eu mi-am început rutina. Am încercat să nu mă uit la juriu, deoarece știam că aveam să mă pierd dacă îl văd pe moșul ăla strâmbându-se. Am repetat mult cu mătușa Sam în ultimii ani, așa că știam exact ce am de făcut. După două minute, muzica mi-a fost întreruptă lăsându-mă fără final.