INIMĂ DE PORȚELAN

Cap.1 Începutul

   Undeva,nu foarte departe,in acea casă, ușor in noapte vei auzi mereu dulcele cântec al unei cutii muzicale :
"Ding-ding-dong".Acesta mereu răsuna  in fiecare seară  la aceeasi oră pe coridorul casei de mult uitate si învechite a familiei Rutherford.
   Alan Rutherford,singurul moștenitor al acestei familii de nobili respectat in societate ,fiind student la o academie celebră   din Londra ,se hotărî sa viziteze vechea moșie a familiei,condusă  in trecut de bunicul sau răposat.
-O mica vizita nu strică  niciodată ,zise Alan plin de entuziasm.
   La sfarsitul săptămânii,acesta isi făcu bagajele iar la sosirea dimineții porni spre vechiul conac Rutherford.Roțile mașinii alunecau lin pe șoselele proaspăt spalate de o mică ploaie a dimineții  care a readus toata frumusețea  naturii la viață.Soarele se arăta și el anevoie printre norii cenușii astfel vestind seninătatea zilei ce vine.Totul in juriul lui Alan era pustiu
-Hmm poate prea devreme?Nah...și-și continuă drumul.
Acesta fu lung,circa 6 ore de mers doar cu mașina,dar într-un final Alan ajunse in fața porții conacului.Coborî din mașină si împinse usor poarta cea veche.Un scărțâit se auzi de îndată ce poarta se deschise ,ceea ce pe Alan il sperie puțin. Intră cu mare grijă  in curtea conacului.Totul in jurul lui era vechi si deteliorat,grădina era năpădită de buruieni,pământul scormonit,mii de ciuli si spini crescură in voia lor ,abia aveai unde păși. Micul foișor din grădina cu trandafiri abia se observa printre miile de spini ce il risipise din peisaj.Fântâna,aleea totul era scorojit si învechit iar conacul,vechi de multe generații ,isi pierduse din strălucirea de altădată.
   Această  priveliște  il cutremură pe Alan si ii trezi numeroase amintiri avute loc aici,in acest loc sumbru ,victimă  a timpului.Stătu câteva clipe in fața clădirii și într-un final se hotărî sa pătrundă in lumea amintirilor demult trăite. Urcă scările din fața usii imense care când o priveai nu mai avea sfârșit, atat de mare era.Își  scoase cheia din buzunar,o introduse in broască ,o rasuci rapid  iar scâțâitul deschiderii usii marca inceputul unei noi aventuri.Zgomotul sinistru il sperie puțin pe Alan dar își  făcu  curaj si aruncă mai întâi o mică  privire in interior. Era o beznă  copleșitoare care ți-ar înghiți sufletul de îndată ce intrai insa Alan,înainte sa facă  vreun pas, luă câteva lumânări din geanta sa pe care le aprinse apoi ,cu greu din cauza vântului care sufla tot din jurui său.Cele 3 lumânări cu lumină vagă strapungeau negura înconjurătoare a vechii încăperi până ajunsese la o fereastră de unde Alan trase ușor jaluzelele ce împiedicau razele soarelui sa pătrundă. Curând tot conacul se umplu de lumina zilei care ii dădu un altfel de aspect,unul mai comod după  mulți  ani de intuneric.
Acum Alan putea explora in voie vechea lui casă.Totul in jurul lui era acoperit de un praf gros iar mobilierul era protejat de cearșafuri vechi ,ceea ce dădea încăperii un aspect straniu însă asta nu-l opri pe Alan din a explora asa că se gândi sa urce la etaj unde se aflau majoritatea camerelor importante.
Urcă cu grijă scările putrede și se îndreaptă  spre vechiul birou al bunicului sau.Păsi ușor pe coridorul lung până ce ajunse in fața camerei. Observă ca ușa nu era încuiată si o deschise incet .Intră iar totul in jurul lui era inghitit de o întunecime grozavă .Alan aprinse o lampă învechită si făcu lumină .O bibliotecă mare prăfuită, cu numeroase cărți iți lua privirea de cum pășeai in încăpere. Însă  asta nu era singurul lucru uimitor ci si numeroasele păpuși de porțelan ale bunicului său.
-Hmm,se pare ca bunicul nu a putut renunța la ele,ce mai viciu,spuse Alan pe un ton scăzut.
   Le analiză puțin apoi se așeză la birou.Acesta era acoperit cu multe acte si documente învechite. Se așeză pe scaun,scotoci printre miile de hârțoage,până  descoperi un album cu poze.Il lua ușor il șterse de praf si il deschise  ușor să nu rupă nimic. Răsfoi paginile acestuia până dădu  de ceva ciudat,o poză  puțin  incețoșată.
-Asta ce o mai fi?se intreba Alan.In fotografie se putea distinge doar chipul unei tinere fete pe care Alan nu o recunoscu.O scoase cu grijă din album,o examină puțin si pe spatele acesteia scria ceva insa Alan nu putea descifra.Era scris cu cerneală iar aceasta se șterse in timp si fotografia se îngălbenise .O lua si o puse in buzunar.Mai scotoci putin biroul până  dădu de o cheie misterioasă.
-Stiam că  dețin  toate cheile conacului,dar asta de la ce o fi?probabil mi-a scăpat.O luă  si o puse alături de poză se ridică de pe scaun si coborî inapoi la parter.
   Vremea de afară se mohorî iar noaptea era pe cale sa apară. Alan adună din gradina cateva lemne de foc pe care le așeză  strategic in șemineul prăfuit si încercă   să aprindă focul.Se chinuia, chibriturile stingeau,lemnele erau putin ude dar într-un final reuși  sa le aprinda.Se așeză pe un fotoliul si de acolo privi focul îngândurat .Acesta se reflecta in ochii lui Alan,arzand cu văpaie, si risipind astfel bucățile de lemn ,spulberându-le existența. Alan scoase din nou poza din buzunar si o examina din nou.
-Cine să fie?...Cine oare?... nu am mai văzut această  persoană in viața mea. Bunicul mereu imi prezenta orice oaspete pe care il invita ori la cină  ori cu afaceri si niciodată nu aducea străini.Stia ca bunicii nu ii plac aceștia,însă, poate vreo amică din tinerețe, o rudă moarta sau hmm amanta lui ?Nah...o iubea prea mult pe bunica si nu putea sa o insele dar eh...cine stie ?Poate mă înșel...oricum voi lăsa această enigmă pentru mâine!zise Alan pe un ton somnoros.
Se ridică  obosit de pe fotoliu si urcă scările bălăgănindu-se într-o parte si in alta.Acesta merse in vechea lui cameră , unde își  pregăti patul si adormi pe loc.
   Orele treceau iar somnul lui Alan era din ce in ce mai adânc. Candse făcu ora 12 ,un sunet ciudat se auzi pe coridorul etajului. Era un sunet suav,lin,liniștitor, al unei cutii muzicale.
"Ding-ding-dong","Ding-ding-dong",
"Ding-ding-dong"...răsuna din ce in ce mai tare pe tot holul .Trezit de acest cântec  ,Alan se ridica in șezut si se nedumeri.Pe loc isi reaminti ca aceste sunete le auzise si in copilărie ,in fiecare seară insa nu ii dăduse importanță,crezuse ca e o alarma mai ciudată sau chiar un vis insa nu era asa.
-Acest sunet...atât  de cunoscut...si totuși ce e?vis nu e,iar bunicul ei bine nu e aici ca sa aibă  vreo problemă  de rezolvat si e miezul nopții !
Speriat ,își  pune plapuma in cap,facu o mică rugăciune si incerca sa adoarmă  la loc însă era greu.Stătu  nemișcat  până  sunetul se opri iar acesta adormi.