𝒞𝑜𝑜𝓀𝒾𝑒 𝐵𝑜𝓎 (𝒷𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 28

Să zicem că aici aflați puțin mai multe despre Melek și nu numai, și poate cine știe, vă dați seama de unele lucruri. Țin să menționez că această carte va evolua destul de lent, nu e genul de carte pe care am de gând să o termin în 40 de capitole, de aceea sper că veți rămâne în continuare cu mine, căci în următoarele capitole va începe adevărata adevntură. Enjoy!

"Casa de la marginea lacului", cum îmi plăcea să o numesc, uneori când mă entuziasmam, îi spuneam lui Leon "Mergem la căsuță?", uneori mă purtam ca un copil, dar el adora asta.
Căsuța, de fapt era un conac imens, ce se afla la marginea lacului "Cireșul Argintiu". Un loc izolat și liniștit, departe de gălăgia orașului, o bucățică ruptă dintr-un alt tărâm. Adoram acest loc, însă acum părea atât de pustiu. Nu mai venisem aici de mai bine de trei săptămâni, pe când Leon era în viață, însă acum nu îi mai vedeam sensul.
Pe Kenton nu îl atrăgea deloc acest loc, deși în ziua în care îmi spusese că Leon va muri, spusese "mă întorc acasă".
    Aici crescuse, dar nu putea considera acest loc "acasă". Datortă multor amintiri urâte din anii precedenți.
Kenton și Leon erau două caractere total diferite, dar totuși se asemănau în unele privințe.
    În urmă cu patru ani, Kenton decise să nu mai aibă nicio legătură cu familia Mc'Larren, cu membrii consiliului, cu absolut nimeni.
"Nu vreau să fac parte din acea adunătură de demenți." Și cu acele cuvinte, încercă să evite pe cât posibil să își facă prezența printre noi, ba chiar renunță la ultimul an de universitate, și nu absolvi. Fusese aproape dispărut o perioadă, voia să fie lăsat în pace, iar pe atunci nu îl înțelegeam deloc, însă acum, începeam să îl înțeleg și să regret faptul că nu reușisem să mă apropiu de el niciodată așa cum mi-aș fi dorit.
Oftasem trecându-mi degetele peste șemineul prăfuit. Conacul se afla într-o liniște deplină, podelele scârțâiau nițel, pânze de păianjen erau vizibile la toate colțurile încăperii iar vântul se auzea șuierând prin micile crăpături aproape inexistente dar totuși acolo.
Am privit tabloul pictat perfect, în nuanțe vii, de parcă personajele ce erau pe pânză prindeau viață doar privindu-le. Un bărbat și o femeie, atâta de frumoși, fără vreun strop de imperfecțiune.
Părul blond-arămiu, puțin ondulat, îi cădea pe umerii goi, ochii ca de smarald, buzele pline și rozalii, și un zâmbet perfect, un semn sub buza inferioară, trupul micuț și subțire, îmbrăcat într-o rochie roșie ce părea din catifea, atât de simplă și totuși atât de perfectă.
Ce naiba văzuse la mine când gusturile sale erau atât de rafinate?
Nu m-aș fi putut compara niciodată cu ea. Nu aveam frumusețea ei, eleganța ei, rafinamentul ei...atunci de ce?
Mereu îmi pusesem întrebarea asta, dintre atâția, de ce tocmai pe mine? Nu eram deloc special. Însă mereu când încercam să deschid acest subiect, îmi închidea gura cu un sărut, zâmbind cu acel zâmbet perfect, șoptindu-mi: "nu am nevoie de un motiv pentru a te iubi."
Trecuse mai bine de cinsprezece ani, de când Elaine: fosta soție a lui Leon, murise.
Pe atunci nu aveam habar că peste exact zece ani îmi voi întâlnii iubirea vieții mele, sau că după cinci ani îl voi pierde și voi rămâne din nou singur.
Nu îmi cunoscusem părinții, nu îmi aminteam nimic din copilărie, decât momentele petrecute pe străzi, trăisem ca un sălbatic mereu, nu îmi păsa de societate, de oameni, de ce este moral, ce este bine sau rău. Făceam ceea ce consideram eu că este bine, eram doar eu, și mă simțeam al dracului de singur uneori, asta până să îl întâlnesc pe Leon.
Singura persoană ce reușise să se apropie de mine fără a avea impulsul de al ucide, avea o aură nemaivăzută de mine, era altfel, însă în scurt timp realizasem că, gândirea noastră se asemăna într-un fel sau altul.
     Deși Kenton era destul de sceptic în privința mea.
"Ascultă puștiule, nu îmi pasă că tata s-a îndrăgostit de unul cu cu șapte ani mai mic decât fiul său, și nici că ești, ști tu...băiat, dar nu vreau să îl văd suferind din nou, e prima dată când îl văd cu adevărat fericit după atâția ani. Așa că asumăți în ce te-ai băgat."
Mi-o spusese pe un ton destul de rece ce îmi făcea sângele să îmi înghețe în vene, dar nu aveam de gând să renunț, îl iubeam pe Leon mai mult decât orice, și aș fi făcut orice doar ca să îl văd fericit. Îl iubeam, iar restul pentru mine erau doar detalii nesemnificative.
  De aceea acum mă simțeam atât de singur, el era totul pentru mine, el era familia mea!
  Am oftat trecându-mi degetele peste rama aurie, am apăsat pe un mic buton ce se afla în spatele acesteia, iar tabloul se deschise precum o ușiță magică. În interior se aflau seringi și sticluțe mici ce conțineau un lichid vâscos de culoare violet.
   Am privit seringa strâmbând din nas, nu era deloc plăcut să simt acel ser în tot corpul.
    Mi-am încordat brațul și mi-am injectat în venă acel ser. Am icnit lăsându-mi capul pe spate, îmi simțeam sângele fierbinte în vene ce își creștea treptat temperatura, era atât de dureros, însă spre norocul meu, senzația avea să treacă în cel mult două minute.
    Am aruncat seringa goală înapoi în locul din care o luasem, după îmi privisem vena, un punct albăstrui era vizibil în zona în care îmi injectasem serul, l-am șters repede nelăsând vreo urmă albastră.
     Eram conștient că dacă un membru al consiliul ar afla despre culoarea sângelui meu, ar urma să mor în cel mai scurt timp.
    Auzisem niște pași în spatele meu acompaniați de un căscat somnoros.

—Mi-e foame...

M-am întors văzând un băiețel scund, slăbuț, cu un păr de o culoare ciudată, un gri închis, mă privi lung cu acei ochi de o culoare roșiatică, iar eu mă abțineam cu greu să nu răbufnesc văzându-l plin de sânge din cap până în picioare.

—Gideon...al cui e sângele?

—Nu știu, nu cunosc persoana...

Deci fusese un om, după cum mă așteptam. Mi-am încleștat maxilarul spunând printre dinți:

—Dacă mai ucizi un singur om, ești pe cont propriu!

—Dar mi-e foame!

Strigă aproape sărind în sus de frustrare, tsk! iar eu nu eram în stare să îl ajut cu nimic, dacă ar fi fost aici Leon...
Micuțului începu să îi curgă zeci de lacrimi, nu era vina lui că se născuse așa.

—Cei din consiliu suspectează că ar fi vorba de unul ca noi, dacă te găsesc, te ucid Ghideon, așa că te rog, nu mai ieși afară de unul singur.

Am spus pe un ton calm oftând, se apropie de mine iar eu îi ciufulisem părul.
Nu ar supraviețui dacă l-aș lăsa singur, iar el era micul nostru secret, al meu și a lui Leon.