Iubire Sau Rațiune

Capitolul 1

Unul dintre ei își întoarce fața spre mine și mă privea tăios, fac un pas în spate involuntar, dar când vreau să mă întorc și să fug celălalt își drege vocea cu ochii încă la mama

- Eu nu aș face asta în locul tău! Poți să vii lângă noi, trebuie să vorbim.

Inima îmi bubuia în piept ca la un maraton și frica începea să pună stăpânire pe corpul meu.

- Cine ești? Ce vrei să vorbești cu mine?

Vocea îmi suna mult mai sigură și puternică decât eram în momentul acela, dar cred că tremuratul mă dadea de gol...

- Părinți tăi vor să îți spună ceva. Ai face bine să îi asculți înainte să plecăm.

Spune primul băiat care se uitase la mine în timp ce eu mă apropiam da mama. Frica din ochii ei ma făcut si mai mult să vreau să plec de aici cât mai repede.

- Mai sunt două luni, nu aveți dreptul ăsta, nu încă!

- Ce se întâmplă, mamă? Cine sunt ei?

O întrerup pe mama, exact când voia să se apropie de ei, vocea mea era nesigură și bâlbâită în comparație cu a mamei.

- Nimic iubita mea, ei or să plece în curând, dute la tine în cameră și o să vin și eu inediat.

Mama mă privea implorator, de parcă ar fi vrut să îmi spună prin privire să o ascult și să plec cât mai repede de aici.

Dau din cap aprobator și dau să mă întorc spre ieșirea din living, dar nu apuc să pun al doilea pas, că încheietura mâini îmi este prinsă și sunt întoarsă brusc cu fața spre unul din acei băieți.

- Tu o să vii cu mine în seara asta, m am săturat de drama asta, Andrei du o la mașină, pe sus dacă este nevoie.

Cuvintele sale au fost ca un duș rece pentru mine, mama a început să țipe și să se zbată în mâinile tatei care o ținea strâns.

Mi-am adunat tot curajul și mai mult din instinct i-am pleznit o palmă peste obrazul stâng, dar acesta nici măcar nu a clipit, în colțul guri îi apare un mic zâmbet și într-o fracțiune de secundă mâna sa era înfășurată în părul meu și am început să țip de durere...

- Dă-mi drumul jigodie, mă doare!

Mai mult i am țipat cuvintele în față, iar acesta în loc să îmi slăbească strânsoarea mai rău o întărea...

Celălalt băiat se apropie de noi și dregându-și glasul și așezându-și mâna pe umărul brutei ce mă ținea.

- Dacă îi rupi un fir de păr o să ne omoare, eu zic să îi dai drumul.

Bruta îmi dă drumul dar mă privea de parcă m -ar sfâșia în bucăți, tot corpul îmi tremura și mă străduiam să stau în picioare pentru a nu le da satisfacție.

- Ai avut noroc azi, dar peste 2 luni la ora 3:00 să fii în fața casei, cu tot cu bagaje.

Se întoarce pe călcâie, face un semn de " la revedere" din cap spre ai mei și părăsesc amândoi camera.

În momentul în care brațele mamei mă înconjoară, lacrimile încep să îmi curgă involuntar pe obraji înodându se în barbă. Îl aud pe tata cum mormăne că mai bine plecam cu ei, dar aleg să nu îl bag în seamă și să o strâng pe mama mai tare în brațe.

- Shh, gata fata mea, linișteștete!

- Cine erau mamă? Ce voiau de la mine?

- Ariana, trebuie să mă asculți cu atenție și să îmi promiți că nu vei face ceva nechibzuit și că o să ai încredere că nu te mint.

- Dar ..

- Nici un dar, promitemi și îți promit și eu la rândul meu că o să îți răspund la toate întrebările.

- Promit!

Ps: Bună, sunt nouă pe aici, sper să vă placă primul capitol din această poveste.