Iubire Sau Rațiune

Capitolul 3

- De ce? Unde sunt? Cum am ajuns aici?

Ceva nu este bine, nu cred că mai exiată loc pe pământ unde nu este semnal la telefon...unde naiba mă aflu

- Cand ai facut accidentul, eu eram la vânătoare, nu mă așteptam ca așa târziu să vină cineva în zona asta a pădurii și să meargă și cu așa viteză, te-am scos din mașină și te-am adus aici, nu voiam să pățești ceva din cauza mea,

- Dar unde sunt mai exact, Patrik?

- Ești într-o comunitate mai restrânsă, undeva în mijlocul păduri.

- Am înțeles, dar tot trebuie să o anunț pe mama că sunt bine...

- I am dat eu mesaj înainte să te aduc aici că o să fii plecată o perioadă, să nu își facă griji.

- Cred că sunt bine așa că o să mă îmbrac și o să plec.

Incerc să mă dau jos din pat dar picioarele mi se înmoaie, o ceață îmi apare în fața ochilor, tot corpul mă durea îngrozitor de tare și Patrik mă prinde și mă așează pe marginea patului, era îngrijorat, citeam asta in ochii lui.

- Eu cred ca ar fi bine sa mai rămâi puțin, măcar 2 zile.

- Nu, trebuie să ajung urgent la mama, mai am doar două luni..

M-am oprit brusc gândindu-ma că nu e bine să îi spun că sunt promisă unui vampir... un fior mă cuprinde si teama incepe sa își facă apariția, oricum după ce am plecat așa, mama sigur nu va crede în acel mesaj, cel mai probabil va spune că m au luat brutele alea și oare chiar așa o fi?

- Pentru ce două luni?

- Nu crezi că ești cam curios? Nu imi stii nici macar numele si vrei să îmi știi viața, îi raspund cu greata..

- Scuze, nu am vrut să te supăr dar păreai îngrijorată... cum te numesti?

- Ariana.

- Ce nume frumos, mă duc să îți aduc ceva să mănânci, mâ întorc repede stai cuminte in pat, ok?

- Multumesc, am spus cu um zambet pe fata.

Am reusit sa mănânc puțin și după aceea am adormit la loc...

Au trecut cateva zile de când stau în pat și Patrik are grijă de mine, mă simt din ce în ce mai bine si am impresia ca ma apropii de Patrik, este ca și cum ne cunoaștem de o viață.

Deși am mai vrut să plec de câteva ori, el s a opus vertiginos și a spus că mă leagă de pat ca să fie sigur că nu fac vro boacănă.

- Patrik, spun gânditoare. Cred că este timpul sa plec acasă, mi-am revenit, mă simt foarte bine.

- Ok, Ariana dacă tu consideri asta, atunci ma duc la Alpha să il anunț și apoi te duc acasă.

- Ok, te aștept aici.

Am spus fericită că o să ies in sfâșit din camera asta oribila de spital. Credeam ca m-am obișnuit dupa numarul mare de internări pe care il am, dar nu e așa, tot urăsc spitalul.

Cât l-am așteptat pe Patrik, m-am schimbat cu greu din cauza bandajelor și a dureri, într-o pereche de blugi mulați, negri, intr-un maieu alb putin decoltat, o geacă de blugi tot neagră și niște opincuțe albe în picioare.

O asistentă mi le adusese a doua zi după ce mi-am revenit, îmi spusese că hainele mele erau rupte, așa că se gândi să îmi aducă ea ceva de la fica sa și îi mulțumesc pentru asta, deși nu sunt pe stilul meu.

Stăteam pe marginea patului și îmi imaginam cum este în jurul acestei clădiri, cum o să îi spun mamei de accident și cum o să mai petrec timp cu ea pana va veni monstrul ăla să mă ia.

Aud pași pe hol ce se apropiau de camera mea și il văd pe Patrik că intră foarte nervos în cameră.

- Ce sa întâmplat, îl întreb curioasă?

- Trebuie să te vadă șeful înainte să pleci. îmi spune cu o voce ușoară, dacă nu mă chinuiam nu înțelegeam ce spune..

- Păi de ce? Ce vrea de la mine?

- Vrea să se asigure că nu o să spui la nimeni ceea ce ai văzut sau auzit aici. Nu știe multă lume de comunitatea noastră și am vrea să rămână secretă.

- Bine, spun hotărâtă, să mergem.

Plecâm amândoi din cameră, ajungem la ieșire și dintr-o dată văd un peisaj spectaculos, clădirea era înconjurată de copaci înalți și o poieniță plină de flori, chiar eram în mijlocul păduri.

Facem stânga pe lângă clădire și dăm de o zona rezidențiala, înaintăm pe cărare și nu îmi venea să cred că există așa ceva în mijlocul păduri. Casele erau înconjurate de copaci plini de luminite si felinare, era o priveliste de basm, îmi imaginam cum se vede noaptea, cum felinarele luminează cărarea..

- Inchide gura că intră musca, îmi spune Patrik parca trezindu-mă la realitate, oprindu-mă din analizat și începând să râdem amândoi.

Ajungem în fața unui conac enorm si intrăm pe poarta de metal, toți il salutau pe Patrik și i se adresau cu Beta, iar când mă vedeau pe mine aveau o privire ciudată...mă opresc în loc și îl întreb ce se intampla

- Esti primul străin care a venit aici...nu stiu cum să îți explic ca să înțelegi

-Aha, dar de ce îți spun Beta?

- Deoarece, dacă alpha nu este, eu sunt la conducere, sunt al doilea din comunitate.

- Alpha? Ăsta cine mai este?

- O să afli în curând, deși speram că nu o să fie nevoie..

Intrăm în conac, urcăm la etajul 1 si ajungem in fața la 3 uși, pe cea din mijloc scria Alpha, pe cea din dreapta scria Beta, iar pe cealalta Omega. Patrik se apropie de urechea mea si îmi șoptește să nu ridic ochii din podea cât timp sunt in birou și să vorbesc doar dacă sunt intrebată, am dat afirmativ din cap în sens că am înțeles și Patrik ciocăne în usă. Aud acea voce dură, dar în același timp cristalină...

- Intră, Beta!

- Bună Alpha, am adus fata, să intre în birou?

Mă simțeam de parcă eram o marfă, pe care trebuia să o aprobe cumpărătorul, îmi doream sa văd proprietarul acelei voci care mă făcea atât de curioasă, dar în același timp mă gâdeam că doar un monstru se poate purta așa cu prieteni lui, până la urmă și șef peste comunitate dacă ar fi nu ar trebui să se comporte așa...

- Spunei să intre, se auzi vocea lui dură și clară.