ふたり | Poezii pentru Mr. S de --purplestar

143 4 0
                                    

ふたり | Poezii pentru Mr. S de --purplestar

Antologia "ふたり | Poezii pentru Mr.S" cuprinde poezii axate pe fiorul iubirii, nostalgia trecutului, reverii profunde asociate cu natura înconjurătoare și universul infinit.

În primă instanță, atenția poate fi capturată de titlu, unde japoneza se împletește cu româna și un termen de adresare englezesc. Deși prezintă o diversitate lingvistică, emană totuși o simplicitate spirituală prin oglindirea eului liric în câteva cuvinte-cheie. "ふたり" poate fi considerat laitmotivul ascuns, subînțeles, al majorității lumilor poetice create. O altă interpretare poate fi , în contextul tematicii confesionale, un simbol al poemelor narative, o poveste de dragoste văzută prin lentile poetice. Această tentă confesională este consolidată de prepoziția simplă, abstractă "pentru", care duce cu gândul la tradiția dedicării scrisorilor sau creațiilor literare în general unor persoane importante din viața autorului.

Descrierea este o secțiune care poate induce curiozitate cititorilor prin prezentarea sumară a conținutului. În cazul acesta, autorul răstoarnă așteptărilor uzuale, neaducând ceva în plus față de titlu. "ふたり" este reluat, având adiacent explicația, "futari" (doi oameni). Termenul chinezesc, "二人", este doar un alt termen ce echivalează sensul menționat anterior. Această pauperizare semantică poate aduce atât avantaje, cât și dezavantaje. Cititorul romantic sau pasionat de limbi străine va fi, probabil, curios de ce se află așternut pe paginile albe ale antologiei. În opoziție, altcineva ar putea vedea legătura titlu-descriere ca o simplă reproducere a ideilor, o redundanță sau tautologie a construcțiilor literare.

Colecția în sine prezintă diverse specii de poezii, cu elementele lor proprii de versificație, trăsături estetice și evocative. Poate fi observată o prevalență a monostihului, împreună cu varietatea rimei și tehnica ingambamentului. Prin aceste trăsături definitorii, poetul creează o lume dinamică, în care nu se lasă restricționat în întregime de așa-numita monotonie a versului tradițional. Ideile sunt exprimate aproape liber, natural, curg ca un izvor alimentat încontinuu de apele subterane ale unui munte impunător.

Într-o altă ordine de idei, există o anumită antonimie între motivele literare regăsite în poezii. De la la un "suc de grapefruit", care e dulce-amărui, la "curcubeie și nori", o furtună de gânduri și experiențe, se acumulează un amalgam de emoții ce definesc realitatea poetului. Acesta privește mozaicul iubirii - pare simplă, dar ascunde o multitudine de aspecte senzoriale. Poetul le percepe cu toate simțurile sale, uneori apelând la construcții expresiv-sinestezice.

Nostalgia este simțită mai ales prin două teme literare - trecerea ireversibilă a timpului și somnul care alternează cu visarea. Natura, de asemnea, descrie cadrul poetic prin prezența unor motive literare specifice, cum ar fi stelele și noaptea, elemente atât de îndrăgite în universul eminescian.

Iubirea este prezentă atât sub formă romantică, cât și sub formă familială. Ființa iubită este, de obicei, reprezentată într-o stare de distanțare emoțională, ce duce la o atmosferă tensionată, tristă, aproape disperată. Meditația este o metodă filozofică prin care eul liric face legătura dintre tainele universului și senzațiile lăuntrice, favorizând propagarea neliniștii spirituale.

Pe scurt, antologia scrisă de --purplestar este o revărsare de gânduri, trăiri, sentimente, toate portretizând cunoașterea lumii prin prisma relațiilor cu oamenii, natura, propria persoană.

Romanian Story Awards Team

Cutia comorilor - Recenzii și recomandăriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum