Barul de pe Bourbon Street VOL I

BARUL DE PE BOURBON STREET - FINAL

Tour Eiffel.

Deşi l-am văzut de o groază de ori pe un ecran sau în pozele celor ce au fost aici, nu pot să nu îmi abţin reacţia de uimire atunci când îl văd pe viu. Este mult mai frumos şi mai înalt decât mă aşteptam.

Zâmbesc larg în timp ce îl privesc pe Caden şi îmi sprijin capul pe braţul lui, agățându-mă de acesta precum o lipitoare. 

El mă face fericită într-un mod în care nu credeam că cineva o poate face. El mi-a arătat că dragostea aceea adevărată, cea care aprinde înauntrul tău un imens foc de artificii care nu se stinge niciodată, există într-adevăr.

Când sunt cu el, mă simt de parcă aş pluti. Cu el totul este mai frumos şi mai special decât ar fi în mod normal. Orice mic detaliu al vieţii mi se pare mai colorat atunci când el este lângă mine. Îmi colorează viaţa în mii de culori şi îmi umple inima de iubire, iar eu nu ştiu cum să îi arăt cât de bine îmi face. Nu există cuvinte care să poată exprima ceea ce simt pentru el şi impactul pe care îl are iubirea lui pentru mine. 

"Te iubesc", nu e de ajuns să explice ceea ce simt pentru el. Şi cred că asta înseamnă cu adevărat iubirea. Să nu o poţi descrie în cuvinte. 

În momentul în care trecem prin faţa turnului, Caden se opreşte, făcându-mă să rămân şi eu pe loc şi să îl privesc curioasă în timp ce chipul lui se înroşeşte precum o tomată.

Intrebarea care mă tot bântuie încă de dimineaţă primeşte un răspuns atunci când acesta îşi duce mâna în dreptul buzunarului gecii de piele de unde scoate o mică cutie neagră.

Faptul că bănuiesc ceea ce se află acolo mă face să trag rapid aer în piept, simţind cum inima începe să mi-o ia la trap, iar corpul să îmi tremure în timp ce un val de căldură îmi face pielea să ardă. Mi se pare incredibil faptul că tocmai face asta. Am impresia că ăsta este doar un vis. Iar dacă este doar asta, sunt în stare să ucid pe oricine încearcă să mă trezească.

Caden îngenunchiază în faţa mea, probabil mai roşu în obraji decât sunt eu şi deschide gura pentru a vorbi, cuvintele refuzând să iasă preţ de câteva clipe.

Faptul că îmi dau seama cât de mult îl emoţionează şi pe el acest moment mă face să plâng cu putere, incapabilă de a mă abţine. Mă comport precum un copil, dar nu pot face nimic să mă abţin.

― Lydia... începe el cu vocea sugrumată, iar eu clatin imediat din cap, întrerupându-l.

― Beverly, îi spun, iar el zâmbeste brusc, răsuflând prelung de parcă faptul că acum îmi accept adevăratul nume îl face pe el fericit.

Numele meu nu mă mai scârbeşte, nu îmi mai aduce aminte de lucruri teribile. Numele meu acum îmi este drag pentru că ştiu că, de acum, va fi rostit de el cu iubire.

― Beverly Evans, continuă, făcându-mă să mă clatin pe picioare de emoţie. Când te-am cunoscut, eram doar o umbră patetică a bărbatului care am fost. Eram într-o groapă a disperării din care nu credeam că pot ieşi. Ajunsesem să mă obişnuiesc cu ideea că aceea va fi viaţa mea. O lungă şi interminabilă agonie în care singurul sprijin era barul în care veneam zilnic. Tu, cu zâmbetul şi cu incredibila ta energie, m-ai scos din groapa aia, făcându-mă să mă transform cu timpul în bărbatul care sunt acum. Nu îmi văd viitorul fără tine şi nu vreau sub nicio formă să mai treacă o altă zi fără să ştiu că vei fi soţia mea. Vrei să te căsătoreşti cu mine?

Deschid gura, dar cuvintele refuză să iasă. Lacrimile mă îneacă, iar inima aproape că stă să îmi explodeze efectiv în piept.

Tot ce pot să fac e să încuviinţez precum o nebună din cap, lăsându-l să îmi pună pe deget superbul inel cu o piatră uriașă. Nu pot fi prea atentă la acesta în momentul ăsta, având în vedere că nu îmi pot muta privirea din ochii lui. Superbii lui ochi verzi de care m-am îndrăgostit din prima clipă.

Mă arunc cu putere în braţele care mă primesc imediat, făcându-l să se dezechilibreze şi să cadă pe spate, cu mine de-asupra sa, iar acesta mă inconjoară la rândul său cu braţele, râzând fericit.

Aproape că nici nu am observat mulţimea de oameni care acum sunt adunaţi în jurul nostru, cu zâmbete mari pe chip şi ne aplaudă de parcă acesta ar fi un spectacol.

Îl fixez pe Caden cu privirea înceţoşată de lacrimi, urmând ca mai apoi acesta să îşi întindă capul spre mine şi să mă sărute lung, în văzul tuturor. Şi în momentul ăsta îmi dau seama că, pentru tot restul vieţii, el o să fie al meu, iar eu o să fiu a lui.

Sfârşit.