Barul de pe Bourbon Street VOL I

CAPITOLUL 14 - Am găsit răspunsul...

Nu pot vedea mesajul având în vedere că nu e deblocat, dar pot vedea poza unui bărbat și numărul său de telefon. Îl copiez rapid în al meu, urmând să îl las pe cel al Victoriei în locul din care l-am luat și să mă îndrept spre balcon, unde închid ușa în urma mea și, precum un soț gelos, îl apelez pe cel ce îi scrie.

― Cine ești? îl întreb direct.

― Cine sunt eu? Cine ești tu? Te cunosc?

― Sunt soțul femeii căreia tocmai i-ai scris, îi răspund, iar el izbucnește într-un râs isteric.

― Prietene, te înșeli amarnic dacă ai impresia că are vreun sens să fii gelos. Dacă îți pot da un sfat, las-o. Mi-a povestit de tine.

― Și ce ți-a spus despre mine, îl întreb cu vocea groasă, iar el râde din nou.

― Nu contează ceea ce mi-a spus, contează că nemernica te-a înșelat. Ne-a înșelat pe amândoi. A locuit cu mine în ultimul an, urmând ca arunci când s-a plictisit de mine să plece fără să spună nimic. Acum înțeleg unde s-a dus.

Simt cum sângele începe să îmi fiarbă în vene, dar reușesc cumva să îmi mențin calmul.

― De când o cunoști? întreb, încercând să îmi controlez tonul.

― O cunosc de mai bine de trei ani, omule. Am ieșit mult timp împreună, știam că e căsătorită, dar tipa îmi tot făcea cu ochiul. Acum un an mi-a spus că ați divorțat pentru că mă vrea pe mine. Totul a fost bine și frumos până când am început să nu fiu de ajuns și și-a luat tălpășița.

― Ai fost timp de doi ani împreună cu soția mea, aproape că urlu, iar el oftează zgomotos.

― Nu voiam să vă distrug relația, prietene, dar ea mă făcea să cred că erai tu nenorocitul care o făcea. Târziu am înțeles că nu e decât o târfă.

Închid imediat telefonul când aud mișcări în spatele meu și o observ pe Victoria care tocmai iese din duș, aranjându-și un prosop în cap.

― Caden! exclamă ea zâmbitoare când mă vede. Ești acasă.

― Da, îi răspund zâmbitor la rândul meu, dorind să văd până unde merge cu farsa asta.

Se îndreaptă spre telefonul ei, deblocându-l și uitându-se prin el cu o expresie neutră, care nu dă nici cel mai mic semn că ar vorbi cu amantul ei sau că ar vedea că acesta i-a scris.

― Știi, am aflat multe lucruri interesante astăzi, încep, iar ea își ridică privirea în ochii mei, fără să suspecteze ceva. Am aflat că la spitalul de care îmi spuneai tu nu a fost niciodată înregistrată prezența ta.

― Ți-am mai spus că nu îmi cunoșteau identitatea, iubire. Eu am fost acolo, se apară ea brusc, mărindu-și ochii.

― Am mai aflat că tu, de fapt, în acest an te distrai de minune cu cel care tocmai ți-a scris.

Chipul ei se înroșește, iar gura îi rămâne deschisă și își dă seama că acum nu o mai poate da la întors.

― Am aflat că ești o târfă manipulatoare care s-a jucat cu viața mea, cu sănătatea mea mentală, care aproape că mi-a distrus cariera! îi urlu în față.

Mă privește lung, foindu-se neliniștită, iar după câteva momente începe să plângă de parcă ar face-o la comandă,  ca și cum ar crede că ar putea face vreo diferență.

― Caden, te rog, lasă-mă să îți explic...

― Nu este nimic de explicat. Ai timp până mâine dimineață să pleci din casa mea, îi spun, urmând să părăsesc apartamentul ăsta care mă sufocă cu prezența ei.

Mă urc pe motocicletă și mă îndrept spre șingurul loc unde îmi pot petrece seara în liniște. "The Bar". Chiar dacă asta înseamnă să o întâlnesc pe Lydia și să o privesc în ochi după ce am rănit-o în felul ăla, alegând să o primesc în viața mea pe Victoria și să o îndepărtez pe ea.

Întru în localul aproape plin, unde o observ pe aceasta cum se plimbă de la masă la masă, servind clienții. Pare fericită. Iar apoi, când văd cum Daniel îi zâmbește, iar ea îi răspunde, îmi dau seama că a trecut peste. Și poate că e mai bine așa. Sunt un dezastru. Nu sunt bun pentru ea. I-am frânt inima fără reținere atunci când Victoria s-a întors, de parcă nu ar fi fost nimic între noi.

Mă îndrept spre masa numărul trei, așezându-mă în tăcere și așteptând. O văd cum se apropie după câteva minute cu carnețelul în mână și o expresie serioasă pe chip. Mă fixează preț de câteva momente lungi în ochi, urmând ca mai apoi să ofteze.

― Ce îți aduc, întreabă, iar eu îi răspund ceea ce am cerut din totdeauna.

Aceeași bautură pe care o comand atunci când sunt distrus.

― Ești bine? întreabă de-odată, în ciuda faptului că mă așteptam să mă trimită la mama dracului.

― Sunt un dobitoc, îi răspund cu un zâmbet trist, iar ea încuviintează, ca și cum mi-ar da dreptate, înainte să se îndepărteze pentru a îmi pregăti comanda.

Când se întoarce, îmi întinde paharul cu un zâmbet fals și scena mi se pare destul de familiară.

― Doar ca să știi, ți-am scuipat în aia, îmi spune, ceea ce mă face să zâmbesc ușor.