SEDUCȚIE II (finalizat)

Cu un an în urmă...

M-am hotărât să îi scriu un mesaj lui David în care să îi spun că plec, totuși nu aș vrea să creadă altceva, la urma urmei sunt și copiii lui, nu cred că a trecut nici un  minut că și văd numele lui pe ecranul telefonului... Grozav! Speram să nu mă sune să trebuiască să vorbesc cu el despre asta.

- Da... răspund parcă un pic răgușită.

- Ai spus că nu mai fugi...răspunde el direct fără a mai saluta.

- Nu fug, te-am anunțat.

- Și ce vrei să cred Ava? Detectez o oarecare urmă de disperare în vocea lui. Să mă părăsești e una, dar să pleci cu copii de lângă mine... cum crezi că am să accept una ca asta?

Gândesc bine răspunsul pe care urmează să îl dau, nu aș vrea să pornesc un război între noi, cu atât mai mult să îi creez sentimentul că vreau să îi iau copiii, nici un moment nu mi-a trecut prin cap așa ceva, știu că și dorește și că a suferit după ce...a pierdut primul copil.

- Doar pe perioada sarcinii, îi răspund cu cel mai calm ton al vocii de care pot să dau dovadă în acel moment. O să îmi fie mai bine acolo.

- La naiba! Exclamă furios, este dreptul și obligația mea să am grijă de tine, de sarcina ta. Cum  dracu să fac asta dacă tu pleci la o mie de kilometrii de mine. 

Prin telefon îmi dau seama că este nervos mai ales pentru faptul că nu poate controla acțiunile mele, eu sunt variabila din viața lui care îi dă bătăi de cap...alt motiv pentru care e bine să punem un pic de pauză în relație.

- Te anunț când merg la doctor...poți să strecori datele în calendarul tău... sugerez eu ...În acel moment aud o înjurătură care vine de la el apoi închide telefonul.

Pentru un moment stau și mă uit la ecran...mi-a închis telefonul în nas, adică nu așteptam să mă aplaude pentru decizia de a pleca, dar măcar să îmi asculte motivele...

Trec peste moment și continui să îmi împachetez lucrurile personale, oricum trebuie să eliberez camera Eley, la un moment dat va trebui să îmi iau propriul meu spațiu. Aceasta a renunțat să mai încerce să mă facă să mă răzgândesc și doar mă privește pasivă. Sunetul insistent al soneriei ne face să tresărim amândouă.

- Ava...Deschide!

Inima îmi bubuie când aud vocea lui din cealaltă parte a ușii, și fac un semn cu capul să nu-i  deschidă...

- Pentru numele lui Dumnezeu, răspunde ea și se îndreaptă spre uși. Vorbește cu el.

Nu l-am văzut și nu am mai vorbit de două săptămâni de când am plecat de la el, dar când apare în fața mea, nervos cum era, tot cel mai minunat și mai frumos om de pe întregul pământ mi se pare... Din ochii verzi parcă ies scântei, pumnii îi ține strânși iar cutele de pe frunte i se adâncesc.

- Nu pleci nicăieri, rostește cuvintele răstindu-se către mine, apoi își trece furios degetele prin părul negru ca abanosul. Nu îmi iei copii Ava! mă ameninți ridicând degetul arătător spre mine.  Atunci observ cum Ely dispare încet și intră în camera ei.

Atâta furie văd în ochii săi, și tristețe amestecată cu neputință pe chipul său...nu am vrut nici un moment să trezesc aceste sentimente în el... nici o clipă nu am vrut să îl aduc în pragul disperării. Fără să spun nimic mă apropii de el și îi pun palma pe față, instantaneu ochii i se măresc și parcă cutele adânci de pe frunte își mai pierd din putere, îmi mișc degetul mare peste barba lui aspră apoi cobor ușor spre gâtul  său.

- Niciodată nu aș putea face asta, spun calm privindu-l în ochii pentru a-mi susține afirmația. Tu ești tatăl lor și vei fi mereu. Dar eu am nevoie de o pauză, iar un timp petrecut cu persoane dragi care mă iubesc îmi va face bine, adaug încet. Atunci mă cuprinde  de talie și mă atrage lângă pieptul lui, lipindu-mă efectiv de el, își apleacă fruntea pe fruntea nea și șoptește aproape de buzele mele.