- 8 -

5.4K 269 15
                                    


Doarme atât de adânc...nu vreau să îl trezesc, ies încet din cameră și merg să îmi fac cafeaua, este destul de devreme, iar Maria sigur stă lângă gemene... cu toate că mi-e frică să nu le trezesc, trag ușor cu ochiul să le văd. Nu aș vrea să întârzii la muncă așa că în gând îmi fac ușor scenariul pe care trebuie să îl repet, ce mai am de făcut acasă, ce am de dus obligatoriu la birou. Am multe de făcut până la prânz, și apoi trebuie să mă văd cu ea...mama. Nu i-am spus lui David și nu aș vrea să afle, încerc să îmi fac ordine în gânduri în timp ce învârtesc pierdută în cafea... oare am să descopăr lucruri care să mă înspăimânte despre el?

- Ai fugit...

Vocea lui mă face să tresar...

- Bună dimineața, spun când îl zăresc în pragul ușii. Nu am vrut să te trezesc.

- Trebuia să o faci, spune venind spre mine, se așează pe scaunul de lângă mine și mă ia de mână, apoi o duce la buze și așterne un sărut rapid. Cum ai dormit?

- Bine... spun zâmbind, îmi revin în minte imaginile cu noi de aseară.

- Mă bucur. Se apleacă spre mine și mă sărută, încet buzele lui pun stăpânire pe gura mea, palmele îmi frământă sânii care se întăresc sub atingerea lui. Te vreau...nu merge la muncă ...hai cu mine azi, îmi șoptește apoi la ureche, mai mult ca un ordin nu ca o rugăminte.

- Regret șefu, spun în timp ce mă ridic de  la masă și îl lovesc ușor cu spatele palmei peste umăr, job nou, trebuie să mă ridic la nivelul așteptărilor, nu pot să lipsesc din prima zi, spun zâmbind. Îmi duc cana de cafea la chiuvetă și mă bucur că am pus un pic de distanță între noi deoarece altfel cred că mă convingea să rămân. Se ridică și el și vine în spatele meu, îmi pune mâinile pe ale mele, pieptul său este lipit de al meu iar respirația lui pe gâtul meu mă înfioară.

- Nu am să uit niciodată noaptea trecută...îmi șoptește la ureche apoi mă mușcă ușor de lob transmițându-mi fiori de plăcere în tot corpul.

- Serios?! Întreb zâmbind în sinea mea...păi cum ai putea...David OBraien cerând să am milă de el...o imagine care sigur nu o voi uita nici eu...spun întorcându-mi ușor capul spre el.

Mă sărută ușor pe obraz apoi se desprinde de mine lăsând o senzație de abandon...

- Azi o să zbor la Washington DC, mă întorc spre seară...Luăm cina?

Mă întreb de ce trebuie să plece, dar aleg să nu îi pun această întrebare, într-un fel îmi convine, așa o să fiu sigură că nu își face apariția la mine la birou azi când urmează să mă văd cu mama. Oare când m-a rugat să nu merg la muncă, avea de gând să îmi ceară să merg cu el? 

- Aș vrea să stau cu fetele după ce ies de ma luncă, zilele astea am fost destul de ocupată și am petrecut puțin timp cu ele.

- Și eu, adaugă el. Putem lua cina la mine...

Nu aș vrea să merg la el...nu încă.  Aștept să văd ce are să îmi spună, m-a rugat să îl las trei zile, am să fac asta, iar faptul că azi noapte am făcut dragoste nu înseamnă că brusc am încredere în el... pur și simplu l-am dorit prea mult...

- Vedem...spun zâmbind scurt și oarecum forțat, presupun că își dă seama că ezit deoarece se apropie din nou de mine și îmi ia fața în palmele sale.

- Ești singura femeie din viața mea, nu uita asta...apoi mă sărută apăsat, buzele sale calde le ia în stăpânire pe ale mele, un joc erotic care stârnește pasiunea dintre noi, limba sa îmi cucerește gura, îmi las capul pe spate apoi el coboară ușor pe gât sărutând pielea fină și amorțindu-mi toate simțurile. Mă ia în brațele sale și mă strânge puternic la pieptul său. Să nu mai pleci de lângă mine...Orice ar fi, te rog să ai încredere în mine Ava... Promite-mi că o să ai încredere în mine...

SEDUCȚIE  II   (finalizat)Kde žijí příběhy. Začni objevovat