Monstrul

Inapoi acasa

Pe drumurile prafuite ce duceau spre El cucina del Infierno, baza de antrenament de pe teritoriul Mexican, acesti tineri erau aruncati in soare dupa mai bine de doua zile in care au stat legati la ochi in masinile mari de transport, singurele lor momente in care se puteau intinde fiind cele cand le era permis sa iasa sa isi faca nevoile si sa bea apa.

Multi dintre ei erau extenuati din cauza foamei si a panicii si mai toti isi acoperisera ochii vazand minunatia luminii marei glob de aur de pe cerul dupa-amiezii, fara a stii ca dupa minunatele ziduri ii asteapta cu bratele deschise si cu zambetul pe buze matahale puternice, musculoase si entuziasmate pentru prospaturile ce au ajuns.

Soldatii vechi se adunau in jurul celor noi, felicitandu-i patriotic pentru alegerea facuta, imbratisandu-i si strangand mainile tinerelor vlastare ce aveau sa se alature marii lor familii. Plansetele lor erau considerate drept eliberarea energiei negative pe care o nutrea vechea lor viata. Ei nu mai au nevoie de asa ceva..nu. Nu au nevoie de negativitate si de ganduri rele in noua lor viata.

Odata ce felicitarile se incheiasera, acestia isi spuneau numele, primind trei obiecte: o vesta verde cu numele lor si cu un cod alaturat, pe spatele vestei scriind in jurul capului zambitor al unui diabol ,,Los Inmortales", un cutit cu zimti lati si o plosca metalica si rece, un sfert din ea plina cu tequilla.

Imediat dupa ce baietii au fost pusi in rand si le-au fost oferite cele trei obiecte simbolice, comandantul apare si ii masoara pe toti din priviri.

Privirea sa amenintatoare incepe sa cedeze si, cu un zambet ridica spre cer plosca lui plina strigand plin de un entuziasm miselesc:

,,NU TREBUIE SA VA MAI ASCUNDETI FERICIREA, PRIETENI! ACUM SUNTETI INTRE FRATI!

ACUM SUNTETI INTRE CAMARAZI..ACUM SUNTETI ACASA

SA BEM IN CINSTEA CELOR NOI!

SA BEM IN CINSTEA NOASTRA!

LOS INMORTALES SON IMPARABLES!"

Soldatii vechi au strigat aceeasi propozitie cu aceeasi voiosie, golindu-si la randul lor plostile si asteptand mai apoi ca tinerii sa le urmeze exemplul.

Acestia se uitau confuzi si nestatornici la alcoolul imputit ce iesea din vasul de metal, dar chiar inainte sa primeasca sansa de a se intreba ce se intampla, de a plange sau poate chiar de a se revolta, fura asaltati de soldatii batrani si obligati sa bea pana la fund in cistea tuturor.

,,Nu trebuie sa va mai temeti fratilor!"

,,Ati ajuns unde va este locul!''

,,Pana la fund, prietene!"

Fiecare razboinic isi avea propria lui poveste cand venea vorba de a incuraja noii recruti. Cert este ca la final cei mici isi vomitau continuturile stomacurilor goale, simtind dureri seci peste tot si fiind ametiti de la soare si de la socul evenimentelor ce se intamplasera.

Si cu toate astea..cu toata durerea si confuzia, cu toata spaima si dorinta de a evada, cu toate astea, adanc in inimile lor se simteau doriti. Simteau ca fac parte din ceva. Ca nu sunt doar mici aducatori de venit sau guri de hranit insuportabile.

Simteau ca si-au gasit familia.Si odata ce au inceput sa priveasca acel loc drept o potentiala casa iar pe acei barbati puternici drept potentiali prieteni, nu mai era cale de intoarcere.

Anii ce urmau aveau sa fie un iad placut. Un infern in care puteai sa zambesti. Un tartar in care simteai ca traiesti.

Cele trei metode transformationale ale Cucinei del Infierno erau: antrenamente, meditatie si lectura.

Antrenamentele cuprindeau absolut orice segment necesar unui soldat ideal, pornind de la dezvoltarea fortei fizice si a rezistentei pana la viteza si agilitate. Trecand de la anduranta si conditionare pana la reflexe si explozie. Aceste regimuri erau cat se poate de cumplite si aveau ca scop ingenunchearea spiritului fiecarui tanar soldat.