Flacără albastră

Capitolul 7

Casa lui Leo duhnește a miros de alcool și fum de țigară. Muzica e dată la maxim, până în punctul în care te dor timpanele și livingul e plin de persoane.
    Leo ăsta e un fenomen ciudat. Familie de bogătași, mașini, vilă, haine scumpe, tot tacâmul. Tatăl, mereu plecat și rece, i-a cumpărat afecțiunea și iubirea fiului său cu bani și cadouri exagerate, mama un trophy wife, în cursă numai pentru bani, sora mai mare de 26 de ani la medicină, lumina ochilor părinților lui. Și totuși, Leo nu seamănă deloc cu taică-su. Niciodată nu s-a lăudat cu averea alor lui, n-a cumpărat pe nimeni și n-a amenințat pe nimeni că-l pârăște la tati cel bogat, nu că i-ar fi păsat lui taică-su oricum. Totuși, plângea exagerat de mult când era copil, iar acum îi trebuie atenție constant și dacă simte că e singur înnebunește. I-am văzut latura cea neagră odată și sincer, mă mir cum de nu și-a omorât familia. Slender, poate îl pleznești pe băiatul ăsta cu niște psihoză și se face și el criminal, cum ar trebui să fie.
Copilă, arăt de parcă fac muncă de caritate?
        Râd în mintea mea. Ești savage, Slender. O să ne înțelegem bine.
Dacă faci ce-ți zic desigur. Ce e aia savage?
       Câteodată uit cât de bătrân ești...
M-ai dat pe spate! Copiii ăștia depra-

      -Yo, Zeke! Que pasa? mă întreabă Leo, cu o sticlă de Jack în mână. Mă uit la el curioasă și-mi dau seama că e beat. Minunat. Acesta se trântește pe canapeaua pe care stau tolănită de două ore deja. Am menționat oare faptul că petrecerile lui sunt plictisitoare?
      -Nu crezi că ai băut cam mult, Luther? îl întreb cu un amuzament ușor în voce. Sticla mai conține doar un sfert din conținut. Tipic Leo. Bea singur până se îmbată și lasă restul adolescenților cărora le urlă hormonii în cap să bea cu oricine, numai cu el nu.
     -Nu mi-ai mai spus așa de prea mult timp, Zeke, zice el cu obrajii ușor îmbujorați de la alcool, după care se trântește dramatic pe spate. De abia am început! Nu mă pot opri acum, exclamă el convins și dă pe gât încă o gură de Jack, strâmbându-se. Știind ce urmează dacă nu se oprește, mă ridic și urc sus, el urmându-mă. E prea mândru ca să recunoască, dar iubește să fie pe lângă mine când e beat. Mă trântesc în patul lui gigantic și mă uit la tavan. Acesta vrea să cadă pe pat, dar ratează și cade pe podea. Încep să râd copios când îl aud cum înjură. A doua oară nimerește patul și mă caută cu un braț prin pat. Eu v-am spus că-i place atenția.
       Se cuibărește la pieptul meu și eu îi mângâi părul. Lumina fadă îl surprinde într-o ipostază destul de vulnerabilă: ochii lui verzi sunt închiși, cu lacrimi la colțul ochilor, părul lui de un blond murdar răvășit și mâna lui aproape dublu cât a mea ținând-o strâns pe a mea. Mâine dimineață nu-și va mai aminti nimic și sincer nici nu aș vrea să-și amintească.
      -De ce nu mă mai iubești? mă întreabă el aproape șoptit. Sunt surprinsă de întrebare.
      -Despre ce vorbești?
      -Nu ai mai vorbit cu mine și m-am simțit singur. Te rog nu mai fii supărată pe mine, spune și îmi sărută mâna. Săracul băiat. Câteodată mi-e așa de milă de el, dar îmi amintesc ce a făcut și îmi trece.
      -Nu te voi ierta numai pentru că m-ai rugat, știi că ce-ai făcut a fost o nesimțire de prost gust, spun puțin mai dur decât aș fi vrut.
      -Îți promit că m-am schimbat.
      -Vorbim mâine, acum culcă-te, zic și acesta adoarme instant. Cu grijă, mă ridic și îl privesc din pragul ușii. Doarme așa liniștit dar sufletul îi e vraiște. Ca și al meu. Îmi scutur capul și închid ușa, ținta mea fiind un pahar de vodkă. Prea multe sentimentalisme pe ziua de azi. În timp ce îmi torn un pahar de vodkă, ochii îmi fug involuntar pe Dawn, care e îmbrăcată într-o rochie cu tulle roz și niște teniși joși. Jack e în compania ei, cu un pahar în mână. Râd și glumesc, iar Dawn îi zice ceva la ureche, moment în care aceștia părăsesc camera. Mă decid să-i urmăresc până în spatele casei. Mă camuflez în umbre și ascult.
      -Știi, Dawn, ești o fată super frumoasă, zice Jack și-mi vine să borăsc. Ăsta chiar se dă la toate fetele.
      -Am un loc special pe care vreau să ți-l arăt, zice ea dulce și îl trage după ea. Dacă încep să se sărute la ceva lac, mă jur că o șterg.
      În spatele casei lui Leo, după gardul destul de înalt, vine un mini deal, destul de abrupt, care după ce e urcat arată orașul luminat. Îmi amintesc cum ne furișam eu și Leo când aveam 10-11 ani aici.
      La stânga, după vreo 500 de metri, vine o pădure care coboară în jos. Inițial, credeam că ei se duc să se uite la oraș, dar o iau prin pădure. Înjur când începe să plouă. După ce merg vreo 15 minute, recunosc zona. E pădurea de lângă casa mea. Ce dracu caută aici?! Udă leoarcă, cu nervii la pământ și părul lipit de față, merg fără direcție, până realizez că am ajuns la lac și i-am pierdut pe proști.
      -FUCK! înjur frustrată. Afară fulgeră și tună, plouă cu găleata și tocmai mi-am pierdut ținta. Te rog, trăznește-mă! strig eu la cer, frustrată.
-Ți-a fost dor de mine? întreabă o voce din spatele meu. Când mă întorc, am un șoc. Bombonica verde, pe care credeam că am omorât-o. Acesta vine mai în față și-mi sărută mâna, cu o privire perversă. Înainte să-i spun vreo două, fulgeră în spatele meu, arătând spre o porțiune goală de copaci.
        Cerul va vorbi.
        Prima fărâmă s-a pierdut.
        Cuțitul. Îl scot din spatele blugilor și spre șocul meu, iedera se mișcă.
        Încep să fug înspre locul unde a fulgerat, simțind răcoarea familiară din vene. Dacă o dau în bară și acum, sunt terminată. Îmi împing părul din fața ochilor și mă opresc brusc, aproape alunecând în noroiul format din cauza ploii. Vântul s-a întețit iar tunetele și fulgerele sunt mai amenințătoare acum. Jack era trântit pe jos, cu Dawn peste el. Dawn nu mai era Dawn. Mâinile ei erau negre, ochii roșii și urletul îi era asurzitor.
        -Andraste! Ai venit! zice Dawn într-o voce demonică. Acum pot lua cina, spune și se repede înspre mine.
        Mă feresc și Dawn se izbește într-un copac, pământul tremurând. Ok, acum am enervat-o și mai rău. Se aruncă asupra mea și încearcă să mă strângă de gât, dar îi prind mâinile la timp și o împing de pe mine. Scot cuțitul dar ea e mai rapidă și îmi dă peste mână, aruncându-l departe. Mă enervez și reușesc să-i dau un picior, dar ea contraatacă și mă zgârie pe față.
        Urlu și în momentul ăla ploaia s-a întețit și mai rău. Apar mai multe fulgere simultan, moment în care un fulger o lovește pe Dawn. Cade la pământ, ceea ce-mi dă puțin timp să mă duc după cuțit. Mă îndrept înspre ea furioasă, iar ea face același lucru. Încearcă iar să mă atace, moment în care o tai pe braț. Se ridică nervoasă, urlând, iar pământul se cutremură iar. Mă trântește la pământ și mă feresc de pumnii ei, deși mi-am încasat vreo doi. O apuc de gât și ea ajunge sub mine, moment în care încep cu pumnii. Iau cuțitul și i-l înfig fix între ochi, moment în care ceva mă catapultează în aer și mă trântește pe jos două secunde mai târziu.
        Dawn urlă cu o voce ascuțită și mai multe fulgere apar pe cer, unul nimerind-o, aceasta luând foc. Mici particule de foc sâsâie violent când se contopesc cu ploaia, făcându-se mov. După zece secunde, ploaia se oprește, de pe cer dispar norii și nu mai e nici o urmă de vântul violent de mai devreme. Cerul înstelat nu conține niciun indiciu despre furtuna de acum un minut. Îmi închid ochii și oftez ușurată.
          Yeah baby! I did it! 
          Mă ridic cum pot și bat palma cu Jack. Bombonica verde nu zice nimic, doar stă sprijinit de un copac și rânjește. Cuțitul e la picioarele mele, dar acum este schimbat. Lama are fire de fulger, fosforescente și mânerul e negru, cu o piatră mov. Dintre copaci, ies mai multe figuri, printre care Slender și Toby, care mă ia pe sus și mă îmbrățișează.
          -Felicitări, Blue Andraste. Ai trecut proba, spune acesta și îmi întinde mâna.