Flacără albastră

Capitolul 3

     Alarma sună de 15 minute, iar eu fredonez obosită versurile piesei pe care am pus-o ca și alarmă. Mă ridic într-un final din pat și cobor în bucătărie ca să-mi fac o cafea tare.
    -Bună dimineața, Rio! îmi urează mama, apucându-și cheile în grabă. Trebuie să plec la lucru, ai grijă și să ai o zi bună! îmi urează ea, după care mă pupă pe frunte și iese pe ușă. Zâmbesc în sinea mea și-mi las gheața din vene să preia controlul. Deja devenea obositor să-mi țin puterile în frâu, așa că le las să ,,zburde" libere puțin timp. Mă mișc ca o umbră prin bucătărie, iar în timp ce îmi fac cafeaua observ un bilețel pe frigider.

     ,,Să ai o zi bună, Andraste. Abia aștept să ni te alături. Criminalii deja întreabă de tine și sunt nerăbdători să te cunoască, în special Toby și Ben. Deocamdată, am nevoie de tine pentru o misiune, ca să spun așa. Când vei descifra mesajul, vei realiza ce trebuie făcut:
     Unde timpul a stat în loc, acolo vei găsi motivul. Unde prima fărâmă s-a pierdut, acolo vei găsi calea. Apusul va fi sacrificat în timp de primejdie, când cerul va vorbi.
     Nu mă dezamăgi, copilă. Cu toții urmărim progresul tău."

      Ok, se vede că e dimineață, pentru că n-am înțeles nicio iotă din mesajul ăla nenorocit și nici n-am fost atentă la ce zicea. Mi-am terminat cafeaua și m-am îndreptat în camera mea, pornindu-mi ,,playlistul de învigorare". Înainte să mă pun pe pervaz, locul meu preferat de pierdut timpul, privirea mea a zăbovit pe cuțitul de sub pernă. Cum am pus cuțitul sub pernă am adormit, după aproape 3 zile de nedormit. Nu mă pot abține și zâmbesc. Băiatul ăla chiar și-a căutat-o cu lumânarea. Cuțitul lui seamănă cu o armă scoasă din jocuri video, are o piatră verde pe mâner, înconjurată de niște linii aurii ce par a fi fire de iederă după cum sunt lucrate. Lama este incredibil de ascuțită și lucioasă. Totuși, se vede unde am pus mâna, deoarece mânerul are o porțiune decolorată, neagră cu reflexii albastre. Contrastul e destul de drăguț, totuși.
     Îmi trag gluga hanoracului pe cap și de-abia atunci observ cu ce sunt îmbrăcată. Când am ajuns înapoi în cameră, într-o grabă să-mi schimb hainele pline de sânge, am apucat ce am găsit pe pat. Port un hanorac larg, cu dungi maro și o glugă gri și pantaloni scurți negri. Hanoracul ăsta mi se pare cunoscut și nici nu știu de unde îl am. Îmi bag picioarele și nu mai gândesc, îmi aprind o țigară și dansez pe piesele din playlist.

      ,,Heavy is the head that wears the crown of thorns
        Empire, Empire"

     Ador Hollywood Undead. Trei țigări mai târziu, realizez că totuși ar trebui să mă pregătesc pentru minunata închisoare, pe care unii o numesc liceu. Mă îndrept înspre baie, căscând și frecându-mi ochii. Intru în duș, în timp ce muzica urlă în camera mea. Când ies, îmi iau lenjeria pe mine și-mi pun hanoracul și mă îndrept înspre chiuvetă să mă spăl pe față. Pe fața mea nici nu poți citi că nu am dormit, arătam... normal. Deși ochii parcă aveau o reflexie interesantă și buzele mele erau mai vișinii ca de obicei. Mă spăl pe dinți și pe față, iar apoi îmi apuc trusa de machiaj. După ce mi-am rezolvat fața ca să nu mai par moartă (sau poate cu machiaj arătam moartă și periculoasă? Nu vom ști niciodată) mă întorc în cameră să-mi iau niște haine. Îmi iau veșnicii mei blugi negri, rupți, un tricou negru și botinele, deoarece vremea ploioasă mă împiedică să-mi port conversele. Mă uit la ceas și realizez că mai am 30 de minute până trebuie să plec, așa că-mi iau hanoracul peste tricou, ca să nu-mi miroasă hainele a țigară. Hanoracul miroase la rândul lui a țigări și... fructe de pădure?! Sincer, nu mă plâng. Miroase divin.
      Îmi fac în grabă ghiozdanul și-mi trântesc căștile în ghiozdan. Apuc geaca de piele din cuier și încui ușa în urma mea. Pe drum, mă opresc să-mi iau ceva de mâncare și țigări și în 15 minute, intru în clasă.
      Aceeași priveliște plictisitoare mă întâmpină, ca întotdeauna: elevii vorbesc unii cu alții, plictisiți și sătui până peste cap de școală. Îmi trântesc ghiozdanul în ultima bancă de la fereastră. Colegii nu se deranjează să se uite la mine, ceea ce mă bucură. Mă uit absentă pe fereastră, la vremea înnorată, dar calmă. Mă gândesc la prostia aia de ghicitoare, mai ales la partea cu ,,Apusul va fi sacrificat în timp de primejdie, când cerul va vorbi." Ce dracu ar trebui să însemne asta?! Ok, hai să o luăm pe bucăți: ,,timp de primejdie" cred că se leagă cu ,,cerul va vorbi". Păi ,,cerul va vorbi" ce dracu ar putea să însemne?! Când plouă, sau ce? Stai. Ploaia poate însemna o primejdie, și partea cu vorbitul... tunete? Deci, o furtună?
       -Liniște! Aveți colegi noi, vă rog prezentați-vă! spune autoritară profesoara, iar eu sunt smulsă din gândurile mele.
       -Mă numesc Jack și am 17 ani, spune un băiat cu o voce sictirită, cu părul negru și ochii negri, îmbrăcat în blugi negri, converse negre și un hanorac albastru închis cu glugă. Fata de lângă el e fix opusul lui, cu părul castaniu cu reflexii roșcate, ochii căprui deschis și un hanorac galben și blugi albaștri.
      -Mă numesc Dawn și am 16 ani, spune ea cu o voce senină.
      Atunci mi-a picat fisa.
      ,,Apusul va fi sacrificat în timp de primejdie, când cerul va vorbi" înseamnă un singur lucru.
      Așa e, copilă.
      Misiunea mea e să o omor pe Dawn.